miercuri, 21 noiembrie 2018

Poveștile sufletului-18- Călătoria

Sunt unele călătorii care par nepământene.. printre ele, de departe, cea mai dragă îmi e aceea când alunec ușor prin lumina ochilor tăi... când  privesc cum se succed anotimpuri și trăiri prin irisul lor... știu să recunosc buletinul meteo al sufletului după licăririle din ochii tăi superb de luminoși uneori, negri-furtună alte dăți, verzi ori albastru turcoaz la sufletul marin.  Dacă ar fi să aleg dintre spectacolele ființei tale, ochii ar câștiga detașat. Atât de vii, de plini de mesaje, ochii tăi au un limbaj pe care nu a fost nevoie să îl descifrez căci  era de demult strecurat în gene, a fost suficientă   o clipă de când i-am văzut ca să le înțeleg universul. 

Ochii tăi par să aibă o viață separată de restul ființei și mă amuz cum  ei știu să îmi arate ceea ce nici măcar tu nu știi, ba  mai mult, ochii tăi par să fi făcut un pact de sinceritate cu mine. Când buzele ți se arcuiesc în cel mai armonios și fără griji zâmbet, ochii tăi uneori îmi spun că totul e pe dos, sau așteaptă să vadă dacă îmi doresc cu adevărat să îi aud. Alteori genele-ți dese așează o perdea cețoasă peste ei și atunci știu că e mai bine să merg tiptil pe la tine prin suflet. Știu când se deschid răni sau când norii albi plutesc fără griji, știu când e timp de mister și timp de deșert, timp de limpede pur și de flori de cireș, știu când e vremea de pârg ori de semănat, când e vremea de alături, ori de răsărit, știu când se pregătesc lungi îmbrățișări ori urmează perioade de curățenie.


 Ochii tăi sunt acea călătorie pe care mi-o doresc nesfârșită. 


Trimiteți un comentariu