”cine sunt eu?”
Este întrebarea cheie, aceea care, prin răspunsul ei ne dă deplinul sens al existenței: a noastră și a celorlalți.
***
Ieșisem din cabinet sub puternica impresie a tuturor întâmplărilor trăite în cele patru ore petrecute acolo. Mă dusesem cu dorința arzătoare de a afla niște răspunsuri și mai ales cu acea întrebare pe care o purtam în mine de când aveam vreo patru ani. Atunci, pentru prima dată am privit o floare și m-am întrebat cine sunt eu și de ce nu sunt ea, sau oricine altcineva din jurul meu, de ce sunt în acest corp. Posibil ca ceva să se fi scurtcircuitat căci am avut sentimentul atunci că eram foarte aproape de a-mi aminti ceva fundamental când vălul uitării s-a așezat și mai gros apoi.
Până în acea zi, când parcursesem tot drumul dintre orașele noastre ca să ajung să îl întreb: vreau să știu cine sunt. A tăcut un timp și mi-a răspuns. Vorbele sale mă învăluiau cu sensuri pe care le știam în majoritatea lor dar care nu păreau să răspundă exact la ce aveam nevoie să știu.
Am ieșit din cabinet și mergeam aproape ca un automat pe străzi fără să înregistrez prea bine pe unde merg. am ajuns la metrou, eram chiar spre capătul peronului și am observat deodată că era pustiu. În mod nefiresc pentru ora aceaa considerată ”de vârf”. Am privit undeva în spațiul din fața mea și atunci s-a întâmplat ceva unic: așa cum o mână invizibilă răsfoiește paginile uriașe ale unei cărți în fața ochilor tăi, așa am ”văzut” că sunt femeie, dar că asta nu sunt eu deplin. Că am fost cândva și bărbat, dar că nici asta nu sunt deplin. Am ”văzut” și am ”simțit” pe rând femeile și bărbații care am fost și am ”știut” că nici unul dintre ei nu sunt cu adevărat, și am ”mers” prin această răsfoire interioară până când am simțit că am ajuns într-un loc fix: ceva neclintit, solid, precum un munte și atunci am știut că acela sunt cu adevărat , iar că toate înfățișările de bărbat și femeie sunt șlefuiri, sunt prilejuri de a învăța măiestria armoniei și arta de a trăi frumos.
***
Cine sunt eu?
În această viață sunt femeie, sunt creștin, sunt din România și acestea sunt cele trei domenii pe care le am de înțeles și iubit în viața asta ca și tot ceea ce vine zilnic sau periodic: arta de a trăi frumos înseamnă să înveți să iubești rana și pe cel ce ți-a făcut-o, să accepți viața oricum este ea, să înveți să continui drumul pe muntele tău, să accepți că nu toți pot avea același ritm de parcurs și să nu te superi pentru asta.
Și eu ca și tine suntem pe această Cale pentru a ne șlefui, iar viața are grijă să ne arate țepii cu care ne zgâriem singuri sau pe ceilalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu