vineri, 10 ianuarie 2020

O altfel de privire-217-Privirile...

Obișnuiesc să îl privesc în ochi pe celălalt...așa știu cel mai bine, prin ceea ce simt când îl privesc, ceea ce este cu adevărat între noi... Întâlnirea dintre privirile noastre este ca strângerea de mână când faci cunoștință: sunt oameni ce își lasă moale mâna, abia participând, retrași mult înapoia întâlnirii...sunt oameni ce îți apucă mâna cu o strângere uneori dureros de fermă, ades ca și cum nu ți-ar mai da drumul... până la urmă te desprinzi tu hotărât, și mai sunt acele strângeri de mână oneste, egale, corect dozate, punctate de o privire limpede și un zâmbet deschis.

Ei bine, tot la fel sunt și privirile...sunt acei oameni care se feresc să te privească, fugind undeva în spatele unei posibile întâlniri, ca și cum nu ar putea susține intersectarea luminii sufletelor...sunt apoi aceia care îți prind privirea și te țin ostatic în ea, până simți că  te seacă de energie și te smulgi tu, uneori  mai mult sau mai puțin evident din  încătușarea subtilă...și sunt priviri neutre, egale, corect dozate, prietenoase.                       
***
O singură dată, intrând într-o gară de munte am întâlnit o privire străină în care m-am simțit confortabil. Nu știu cui aparținea, nu am schimbat nici un cuvânt însă, în momentul în care ne-am privit în ochi în spațiul creat între noi s-a instalat o stare de confort, de armonizare, de hrană reciprocă. Știu că îndată ce am devenit conștientă de acea frumusețe, mi-am retras subtil privirea, pentru a verifica mai târziu, ca din întâmplare, efectul întâlnirii din eter...a fost exact același, aceeași stare  de bine și frumos, fără nici o conotație de vreun fel, doar echilibru și reciprocitate.

***
Sunt unele întâlniri care sunt făcute poate doar ca să ne arate că există ceea ce în mod obișnuit  credem a fi ireal, de vis, ideal. Fie binecuvântate  aceste ieșiri din matrice, aceste întâlniri în armonie deplină.

***
Și eu și tu existăm pe lume și întâlnirea noastră este menită să aducă înfloriri și curcubee, zori portocalii și apusuri rozalii. Și eu și tu trăim și călătorim, lucrăm, visăm, simțim, năzuim... 



Niciun comentariu: