duminică, 12 ianuarie 2020

O altfel de privire-218- „Plutește drept înainte...”

          Adeseori, în interiorul meu se fac auzite cuvinte sau linii melodice, care se repetă un anumit timp până când mesajul pe care îl conțin ajunge pe deplin în mine. 
            Spre sfârșitul anului trecut, cam timp de o lună în spațiul dinăuntru mi-a apărut scena dintre Regina Isabela și Cristofor Columb, mai precis cuvintele reginei spuse  marelui explorator, înaintea plecării. Cuvintele erau șterse în mine, știam că există într-o anume formă dar nu le cunoșteam exact conținutul. Am căutat o vreme pe net până când le-am găsit și atunci am știut ceea ce voia o parte din mine ca să știu la modul conștient. Era momentul să înțeleg și să îmi asum deplin Visul și credința în el. 

***
            Pentru fiecare dintre noi există un Vis, un Ideal pe care l-a schițat sau doar l-a gândit  și care reprezintă  motorul veritabil al călătoriei sale prin viață. Fiecare dintre noi s-a simțit cândva  tras cu forță spre înainte de acest vis al său, adeseori atribuind acestui episod denumirea de minune. Minunea, cred că este acea stare de echilibru, acel moment în care am reușit să ne așezăm Visul în inimă. Dacă Idealul fiecăruia, sau Visul ajunge să se simtă confortabil în locașul din inimă, atunci Totul devine uimitor, posibil, magic, neobișnuit. 
               

              Când ceea ce reprezintă Idealul nostru pulsează împreună cu sângele din noi, când îl lăsăm să ne hrănească celulele, fiecare fărâmă de suflet, de simțire, fiecare moment și fiecare ființare, atunci El prinde viață și în această lume...
     Din păcate,  remarc o înclinație a multor oameni, și anume  aceea de a se împotrivi, a lupta sau a detesta ceea ce afirmă că își doresc: prea mulți bărbați misogini și prea multe femei misandre își caută „jumătatea”, prea mulți mizantropi își doresc împlinirea în această lume populată cu oameni, prea mulți, mult prea mulți resping inconștient ceea ce caută sau afirmă că își doresc, prea mulți oameni doresc afirmare socială, ori profesională neiubind ceea ce fac, sau trăiesc. 

***
„Plutește drept înainte, i-a spus Regina lui Cristofor Columb, și dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.”

***
Sunt acum vremuri pentru a visa și a îndrăzni în ceea ce iubim! 


Niciun comentariu: