duminică, 6 iunie 2021

O altfel de privire-264- Elita...

În stratificarea socială, cred că există deja un elitism natural, o noblețe a esenței care nu poate fi falsificată sau păcălită de aparențe. 

Dincolo de ceea ce arată societatea există oameni care „văd”, care „știu” cum sunt ceilalți oameni și care îi tratează din perspectiva esenței lor, a umanității și divinității fiecăruia, a luminii și umbrei ce îi alcătuiesc; sunt acei oameni care nu sunt impresionați de ceea ce au făcut sau trăit ceilalți, de familia în care s-au născut, ori de onorurile pe care le-au primit  dacă experiența respectivă a trecut peste ei fără învățăminte, dacă nu i-a făcut mai înțelepți, mai calzi, mai buni, mai iubitori. 

Există pe lumea asta o altă societate paralelă, aceea a trăirii întru adevăr și dreptate, întru respect, prețuire, generozitate reciprocă, autenticitate; o societate în care nu există abuzuri, falsificări, imitări,  înșelarea sau vânarea slăbiciunilor celuilalt în folos personal.  Există deja acea societate în care membrii ei sunt puri și blânzi, înțelepți, răbdători, harnici, iertători. 

Ea este alcătuită din suflete bătrâne, rămase neîntinate în ciuda tuturor experiențelor trăite, incomode pentru cei care au abilitatea de a jongla în societate, de a se adapta ușor ascensiunii aparente, suflete detestate  de cei fericiți în mulțime, în adulație; aceste suflete bătrâne deci, autoeducate în lipsa valorilor și virtuților autentice sunt cei care reprezintă societatea cu adevărat valoroasă, stâlpul de sprijin invizibil, echilibrul din haosul actual, oaza din pustiul ce se întinde tot mai vizibil în jur. 

Ceea ce îi caracterizează pe acești oameni este profunda iubire pe care o simt față de sufletele celorlalți, înțelegerea naturii umane, lupta interioară a fiecăruia...  ei țin cont de ceea ce trăiesc ceilalți deși îi văd cu adevărat dincolo de ceea li se arată și  aleg să trăiască mai degrabă singuri decât în tristețea falsului afișat. 

Există pe lumea asta o anume elită, a oamenilor care sunt una cu drumul și care stau într-un loc atâta timp cât simt că au ce oferi acelui loc, sau acelei situații, ori relații... Când înăuntrul lor nu mai e nimic ce s-ar putea adăuga, când simt că ceea ce au ei de oferit a dispărut, atunci pleacă spre o altă porțiune a călătoriei lor. Ei trăiesc instinctiv  „ceea ce pot aduce eu bun aici?” mai degrabă decât „ ceea ce pot lua eu de aici?”  


Ei sunt acei oameni care sunt însăși Povestea.