În suflul vieții sunt acele perioade când îți simți miezul cum crește până la incandescență; îți simți mugurii firii cum se rotunjesc până la pârg și cum unde calde îți trec prin fibre. Unii o numesc primăvară, alții îi zic îndrăgostire, ori instinct, poeții îi dedică versuri,..
Precum un tărâm prn care trecem pe rând, ajungem în acel spațiu verde roz al trăirilor, când ne simțim petalele sufletești cum se catifelează în emoții unice, intime.
Acela este momentul în care ne dorim să aparținem și să ni se aparțină, să împletim razele noastre cu razele altcuiva, să ne confesăm și să fim confesori atenți.
Periodic, la anumite soroace acele unui orologiu astral se supapun într-o oră exactă ale cărei bătăi reverberează în celule, în miez, în eter. E momentul în care cercurile undelor invizibile se pot intersecta, se pot întrepătrunde și pot continua împreună ori pot trece iar unul prin altul urmându-și apoi fiecare sensul până la depărtarea totală.
Există un orologiu cosmic ce e pe cale să bată iar și există două suflete ce se pot afla.
”Molipsirea sufletească are loc între suflete asemănătoare”- Nicolae Iorga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu