Poți spune liniștit adevărul de fiecare dată; oamenii vor reține sensul care li se potrivește .
vineri, 3 iunie 2016
joi, 2 iunie 2016
O altfel de privire-106- Gândul răzleț sau regula de trei simplă a vieții
Astăzi am avut una din acele întâlniri care îți bucură sufletul și îți aduc admirație în spirit. După ce m-am desprins din îmbrățișare și ne-am luat rămas bun, în drumul spre casă o voce dinăuntru s-a făcut auzită: ” Ce ciudați sunt oamenii... în fiecare zi ei primesc tot ceea ce își doresc și au nevoie însă în majoritatea cazurilor nici nu observă, preocupați fiind ca toate acestea să vină dintr-o direcție anume și atunci când nu primesc din acea direcție e ca și cum nu ar fi existat nimic din ce au primit. De fapt ce își doresc oamenii?”
***
Ajunsă acasă o întreb pe fata cea mare dacă îmi poate răspunde la această întrebare. Se gândi puțin și îmi zise:” Cum vrei să îți explic?” ”Ca să înțeleg, i-am spus” ” Uite, pe înțelesul tău, nu observi, de exemplu, afecțiunea care vine de la cineva pentru că e vorba despre energie; ție îți trebuie să vină spre tine măcar nivelul tău minim sau mai mult.” Am privit-o o clipă uimită... e chiar așa de simplu? Da, e simplu însă uităm mereu.
***
Adeseori investim în anumiți oameni sentimente. gesturi, manifestări pe care le însoțim cu bucățele din sufletul nostru sau din energia noastră și cum e firesc ceea ce primim nu ne împlinește dacă nu e la fel cu ce am dat... e nevoie de mai mult efort ca să prelucrăm ceea ce ajunge la noi când are o energie inferioară celei la care funcționăm. În mod firesc pornim spre oameni care ne seamănă energetic sau ne sunt superiori și ține de igiena personală să înțelegem care sunt sursele benefice nouă, însă adeseori ne aflăm alături de oameni sau în situații ce sfârșesc prin a ne epuiza în dezechilibrul dintre ceea ce oferim și ceea ce primim.
"A bon entendeur, salut! "
"A bon entendeur, salut! "
miercuri, 1 iunie 2016
O altfel de privire-105- Învață-mă să te iubesc!
Abia acum te văd cu adevărat, așa cum stai dreaptă, atârnând spre soare ori spre lună, cu capul sprijinit pe cer...abia acum te văd ...frumusețea, căldura, veselia, șiretlicurile, iuțimea gândului întors fulgerător, conexiunile din idei, pornirile pătimașe, năvala din acțiuni, respingerile, tristețea... abia acum sunt cu tine și vreau să mi te alipesc în îmbrățișarea după care ai tânjit atât... să trăim împreună pacea. Iartă-mă pentru toate trăirile în durere, iartă-mi respingerile, iartă-mi disparițiile, refuzul de a te vedea, te a te alinta, mângâia, alina. Iartă-mă pentru toate clipele când simțeam iritare dacă una din dorințele tale ajungea la mine, cea atât de ocupată să aud dorințele tuturor celorlalți.
Iartă-mă!
Îți mulțumesc pentru curaj, pentru frumusețea din inimă, pentru senin, îți mulțumesc pentru toate îmbrățișările calde pe care le cereai repetat, pentru felul cum te topeai în momentele când le primeai... îți mulțumesc pentru felul cum ai știut să mergi mai departe, cum ai continuat să născocești trucuri ca să ne putem întâlni, îți mulțumesc pentru felul onest cu care ai trecut prin zonele de pustiu și tristețe în care te-am dus surdă la protestele tale, oarbă la durerile pe care ți le produceam, îți mulțumesc pentru luminozitate, pentru înțelepciune.
Îți mulțumesc!
Și iată-ne alături, împreună în sfârșit, după tot acest timp în care am visat, am sperat, am tânjit... iartă-mă, copilă frumoasă!
Arată-mi cum să te iubesc!
luni, 30 mai 2016
O altfel de privire-104-Valențe
Le-am trăit pe rând purtați în balansul dintre ele - plăcerea și durerea. Am mers într-un sens, căutând bucuria, am pornit pe drumul plăcerii până când mișcarea opusă a penduluilui vieții ne-a dus spre aceeași intensitate însă a durerii. Plăcerea lasă amprente fizice ca și durerea și tocmai de aceea, adeseori le confundăm, dorind să simțim că prin corpul nostru trece totuși o trăire, că este viu, că nu a devenit piatră. Și rămânem ades în durere în speranța că pendulul va oscila firesc înspre celălalt sens, ori chiar și atunci când nici speranța revenirii la plăcere nu mai există, rămânem atâta timp cât ne străbat corpul, sufletul, simțurile, felurite senzații fluide . Până la urmă găsim ceva „dureros de dulce„ care să ne amorțească suficient o vreme, un timp, o viață.
***
La un moment dat, într-o clipă anume, ceva din noi se desprinde și înțelege că durerea și plăcerea sunt același chip al dorinței noastre de a ne afilia la ceva, de a ne integra, a ne alipi. Plăcerea este dilatare din contopire, pe când durerea e restrângerea din deslipire, din desprindere. Când reușim să vedem din exterior și atât de departe încât să părem invizibili, ori dimpotrivă, să vedem pornind de la noi, până când suntem totul și fără limite, atunci durerea și plăcerea nu există cu adevărat; nu mai avem la ce să ne alipim și nici nu putem să ne desprindem de ceva căci suntem mereu acolo și totul e acolo, totul e din noi și noi suntem în totul.
***
Când nu ne mai simțim separați, izolați, plăcerea și durerea își pierd sensul de a fi.
vineri, 27 mai 2016
Gândul de week-end-153
La un moment dat al vieții noastre, ne reamintim legământul pe care l-am făcut cu divinitatea și de atunci trăim sensul în toate.
vineri, 13 mai 2016
Gândul de week-end-152
Vine o vreme când înțelegi datele problemei și soluția nu îți mai provoacă nici un sentiment de respingere.
vineri, 6 mai 2016
Gândul de week-end- 151
Cu mentalitate de cocoș, e inutil să fii supărat că nu trăiești iubirea lebedei.
vineri, 29 aprilie 2016
Gândul de week-end-150
Din momentul în care cunoști iubirea divină, poți privi orice altceva cu blândețe și acceptare.
duminică, 24 aprilie 2016
O altfel de privire-103- Vastul
Adeseori priveam până dincolo de zare până simțeam că devin una cu acele contururi de munți sau de nori, sau până când ondularea verde a coroanei vreunui copac decupa albastrul oniric din cer în forme însuflețite. Obișnuiam să practic contemplarea ca pe o beatitudine subtilă, ca pe un mod egoist de a trăi bucuriile vieții și chiar dacă apărea aproape mereu sentimentul că e o pierdere de timp, că e lene și irosire, se instala repetat în hedonismul personal. Contemplam nori, ploi, fulgere, aburi de respirație matinală din văi de munte, arabescuri primăvăratice ori autumnale, unduiri halucinante țișnite din arșitele drumurilor, ori dansuri valsate de fulgi de nea, ori de petale de pomi înfloriți, unduiri mătăsoare din verde unic de coline în april ori luciri de solzi aurii pe spinarea vreunui val.
Le urmăream o vreme cât sufletul pornit pe puntea creată de privire se contopea cu sufletul formei contemplate; era o anume beatitudine dar și o cunoaștere aparte. Mai târziu mi-am aflat toate acele fenomene contemplate în propria-mi ființă, în propriul corp, în simțiri, în trăiri. Mi-am cunoscut rând pe rând stările de agregare din anotimpurile sufletești multiple, fenomenele meteo bizare ori aparențele stranii, de neexplicat. Am aflat apoi vânturile subtile care le generau și am început să îmi construiesc baraje, paratrăznete, copertine.
A venit apoi timpul când eram înăuntru dar și înafară, când cuprindeam și eram cuprinsul, când simțeam și eram simțământul însuși...și am renunțat atunci la baricade de orice fel ... am lăsat vastul să mă fie căci sufletul meu îl întâlnise în sfârșit și înțelesese ce înseamnă simultaneitatea.
vineri, 22 aprilie 2016
Gândul de week-end-149
Multe adevăruri vin spre noi dar le auzim sau înțelegem doar pe acelea care sunt spuse de oamenii pe care îi credem superiori.
vineri, 15 aprilie 2016
sâmbătă, 9 aprilie 2016
O altfel de privire- 102-Poveste
Într-o zi anume, Dumnezeu s-a gândit să facă om - și a lucrat la creația asta până când primul om s-a întrupat; și i-a dat lui Dumnezeu să stăpânească tot ceea ce El făcuse până atunci; apoi tovarăși i-a dat pe animale: să-l ajute, să-l iubească, să-l însoțească, să-l inspire...
A văzut apoi Dumnezeu cum va crește puterea în om, cum se va coborî din cinstea în care a fost pus și cum creaturi sălbatice îi vor locui firea ... a văzut cum ele vor crește și se vor înmulți înăuntrul omului, cum îl vor popula și îl vor îndemna spre josnicii. A știut Dumnezeu că în om se va da o luptă și că neavând adversar pe măsură, fiarele cele multe vor câștiga bătăliile pe rând.
A văzut apoi Dumnezeu cum va crește puterea în om, cum se va coborî din cinstea în care a fost pus și cum creaturi sălbatice îi vor locui firea ... a văzut cum ele vor crește și se vor înmulți înăuntrul omului, cum îl vor popula și îl vor îndemna spre josnicii. A știut Dumnezeu că în om se va da o luptă și că neavând adversar pe măsură, fiarele cele multe vor câștiga bătăliile pe rând.
***
Îi era drag Omul lui Dumnezeu: avea un ce șugubăț, era isteț și o anume sclipire din privire arăta o sete neostoită în a crește, a cunoaște, a afla ceea ce chiar însuși Dumnezeu face.
Și mai știa Dumnezeu că Omul va face această urcare fără sfârșit și că tot ea îl va pierde la urmă... această creștere continuă îl va face să își dorească să îi ia locul chiar lui Dumnezeu. Atunci, în momentul modelării sale, din drag de Om, i-a făcut suflet între cele două mâini, într-un locaș din inimă, pentru ca să poată face Omul lucrul său zilnic cu iubire... să însuflețească lucrarea mâinilor sale și să sfințească Pământul.
***
Și astfel Omul are două chipuri pentru a căștiga bătălia ce se dă în sine: chipul de iubire și chipul de lucrare, pe care le poartă în fiece cădere și în orice înălțare.vineri, 8 aprilie 2016
duminică, 3 aprilie 2016
O altfel de privire-101- Printre ninsori
Ninsoarea uimește, farmecă, atrage cu mirare și strălucire... ninsoarea învață, acoperă, încălzește, protejează, îmbrățișează....dar mai mult ninsoarea transformă, purifică, alchimizează...
***
Sunt ninsorile magice ale copilăriei cu fulgi sidefii ce se topesc pe obrajii copți și fragezi, cu provocări de oameni de zăpadă, cazemate, glisări bruște, cufundări pufoase, glume șirete.
Sunt apoi ninsorile din orice april, cele tainice și fermecate, care te ademenesc spre frumos și efemer, spre cupolele templului vieții și al trecerii, spre plutire de petale și parfum îngeresc, singular. April senzual și pur, pătimaș prin liniștea ce învelește transformările intime, april cel magic și nepământean iși ninge perpetuu semnătura de caligrafie delicată, de frumos etern ce trece suav.
***
Sunt de la o răspântie încolo, ninsorle din argintiul tâmplelor și al trăirilor, din limpedele lacrimilor și din cărunțimea corpului însuși. Ele lasă din noi înșine, în trecerile printre cei ce viețuiesc, petale, fulgi, semințe, umbreluțe diafane ce îmbracă potecile pe care trăim sau acoperă creștetele înfierbântate ale celor ce se frământă, ori încolțesc în inimile artistice, în simțirile avide ale celor ce se caută, sau se așază moale și blând pe rănile din suflet ale celor ce își arată dorul de vindecare.
***
Sunt ninsori de unde și de clipe, de mlădieri de sunet catifelat, sunt ninsori de picături de rouă ce spală corpul și ninsori de stropi de suflet ce lucesc din adâncuri de trăiri, de inimi, de iubiri. Sunt ninsori ce urcă și ninsori ce coboară, ninsori cu dansuri ireale și enigmatice, senzuale și angelice, sunt ninsori prin viață și prin eter, prin alb și albastru, prin fierbinte de rece și prin intim de îndepărtat.
***
Suntem fulgi ușori, petale grațioase, unici, efemeri, eterni, irepetabili... suntem.
vineri, 1 aprilie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




