Gândul de week-end-439

 Mulți oameni văd faptele, puțini văd intenția din spatele lor.

Gândul de week-end-438

Am trăit iubirea ca fiind Punctul pe unde puteam fi rănită și am trăit iubirea, ca fiind Tăria, forța, stabilitatea, fundamentul. 

Gândul de week-end-437

 Modul cum privim viața este un obicei care ne creează viața. 

Gândul de week-end-436

 Cu cât te cunoști și accepți mai puțin, cu atât îi îndepărtezi pe cei care te văd așa cum ești. 

Gândul de week-end-435

 Și apoi am înțeles că îmi e mult mai ușor să suport ceea ce cred că am de îndurat decât să știu ceea ce i-am făcut pe ceilalți să îndure. 

O altfel de privire-319- Arcașii

 Citeam deunăzi despre săgeți și modul cum își ating ele ținta... despre faptul că e obligatoriu să fie drepte, să nu fie îndoite pentru a putea ajunge la punctul dorit. Adăstând o vreme pe acest subiect, m-am gândit că undeva, într-un alt plan, fiecare dintre noi este un Arcaș în ceea ce privește țintele, obiectivele, dorințele personale. Mai întâi ne alegem Ținta, apoi măsurăm distanța până la ea, cântărim intensitatea forței aplicate  săgeții ca să poată ajunge la punctul dorit, întindem coarda arcului atât cât e necesar și apoi așteptăm, urmărind traiectoria săgeții prin aer până la impact. Ca un veritabil arcaș în devenire, fiecare dintre noi face acest exercițiu zilnic, urmărește cu bucurie împlântarea vârfului în punctul ochit sau cu dezamăgire ori surprindere atingerea vreunui alt punct vecin ori foarte îndepărtat, până când începem să ne gândim cum fac cei care reușesc, care este mecanismul care duce la stăpânirea tehnicii lor.  

***

Abia atunci începem să acordăm atenție întregului și nu doar Țintei. Abia atunci ne uităm la brațele noastre și la forța pe care o pot ele genera, la degetele noastre și la cât de sensibile sunt ele atunci când coarda arcului mușcă din buricele lor, ne uităm atent la arcul în sine, la esența lui, apoi la cât de clară ne este privirea, cât de detaliat putem vedea la acea distanță și ne ajustăm poziția dacă ceea ce se arată în raza privirii noastre este blurat. Mai apoi privim săgeata însăși, îi cântărim materialul, soliditatea, perfecțiunea liniei drepte, vârful chiar. Și nu în ultimul rând cunoaștem calitatea așteptării, a timpului în care săgeata își face dansul prin aer până se va opri. 

Înțelegem importanța fiecărei etape, a fiecărui aspect. Aflăm că putem atinge doar acele ținte care sunt la distanța corespunzătoare forței mușchilor noștri, că atingem punctul de mijloc dacă vedem clar ținta și nu mai multe perindându-ni-se prin fața ochilor, că e foarte, Foarte important ca săgeata noastră să fie Dreaptă, așa cum dorința, intenția noastră e necesar să fie fără îndoială, căci orice începem chiar și cu o ușoară urmă de îndoială, nu ajunge la punctul ochit. Și mai ales, să nu uităm să însoțim și să admirăm zborul săgeții însăși, să-i vedem arcuirile, eventualele bolte, să-i ascultăm șuierul, să-i anticipăm impactul, să trăim bucuria spectacolului pe care ea, săgeata îl oferă în drumul ei, asemenea unei stele căzătoare pe cerul de cerneală al nopții.

***

Apoi, într-un alt soroc, după ce vom fi fost obișuiți să ne cunoaștem brațele, arcul, săgețile, esența lor, după ce ne vom fi obișuit să așteptăm și să ne bucurăm de răgazul oferit de dansul săgeții,  ne va fi devenit un obicei să țintim cu ele, așa cum sunt, ajustând  direcția spre care lansăm săgeata, făcând câțiva pași mai aproape sau mai departe de locul impactului, sau, pur și simplu, pe o altă treaptă, devenind noi înșine săgeata și ținta deopotrivă. 

Gândul de week-end-434

 Vine acel moment când orice relație cu altcineva continuă în onestitate acceptată de ambele părți. 

o altfel de privire-318- Fractalii...

 Știu de mai multă vreme că, în ceea ce mă privește, ceea ce mă atrage are și un înțeles ce se vrea dezvăluit. Fractalii mă făceau să îi privesc hipnotic minute în șir în forma lor de imagine; mai târziu, în calitate de coach am învățat să îi văd în ceea ce trăim sub forma lor de comportamente.

***

Astăzi, mi-a revenit, a câta oară imaginea frunzelor ce cad toamna și a reapariției lor în orice primăvară. În forma sa de imagine, acest obicei ne apare ca un șir nesfârșit de cicluri, o succesiune perpetuă de începuturi și sfârșituri. Privind însă acest fenomen din perspectiva copacului, simțim întreg procesul la un alt nivel a dinamicii sale. Trăinicia copacului face ca totul să devină mai lent, iar frunzele să fie o manifestare minoră a întregii vieți a copacului însuși, precum o clipire de pleoape arborești. La nivelul suprafeței pământului, apariția și decăderea copacilor înșiși devine un proces și mai lent, soliditatea scoaței terestre face ca această dinamică să pară și mai înceată, totul fiind precum procesul trezirii în zori și al adormirii pe înserat. 

***

Dincolo însă de apariția copacilor, a planetelor însele, a universurilor chiar, există acel ceva imuabil, statornic și neclintit a cărui manifestare este tot ceea ce există perceptibil sau nu de către noi. Din acea perspectivă apariția și dispariția sunt doar manifestări aparent ciclice a ceva ce există în infinit. Din această perspectivă, totul și noi toți avem doar ființare și prilej de manifestare. 

***

Astăzi m-am întâlnit cu Mine care privește la mine, am întâlnit Viața care asistă la manifestarea și desfășurarea vieții. 

Gândul de week-end-433

 În absolut, este despre a stinge sau a ține  vie flacăra sufletului tău și a celorlalți. 

O altfel de privire-317- Zâmbetul...

 Am pornit pe drumul pe care am mai fost cu cîțiva ani buni înainte. Era cu vreo două ore înainte de asfințit. Atunci plecasem pe același drum înainte de amiază. Locurile păreau la fel și totuși atât de diferite. Atunci eram cu familia și prietenii, într-o zi de început de primăvară. Ca și acum, priveam cu nesaț în jur fără să pot distinge ceva la o distanță de câțiva metri și pe măsură ce înaintam norii coborau tot mai mult astfel încât nu am mai putut vedea mai nimic la capătul brațului întins. Umezeala și lapovița ne intrau perfid spre suflet și am decis să ne întoarcem deși parcursesem cam un sfert din drum. Locul mi-a rămas în amintire ca un spațiu rece, neprietenos, cețos, închis, cenușiu

***

De data asta, tot cu familia, era spre sfârșitul verii și deși eram singuri în acea direcție am știut că vom reuși să ne întoarcem înainte de a se întuneca deplin. Drumul era scăldat în cea mai frumoasă și caldă lumină mierie ce dădea rotunjimi toscane văilor și culmilor. Privirea nu se putea opri din a îmbrățișa tonurile de verde și aur, care înconjurau cenușiul curat al stâncilor ce își ridicau semeț fruntea spre albastrul de cleștar al cerului. Mă gândeam că de data asta același decor îmi zâmbea, locurile mi se arătau prietenoase, deschise, puteam vedea mai multe zări în depărtare iar sus, pe vârf  aerul cald ne mângâia frunțile.   Am coborât  mângâiați de lumina apusului și un zâmbet cald mi-a cuprins sufletul. Zâmbetul naturii, la fel ca zâmbetul unui om sunt acele daruri de neprețuit pe care adeseori le ignorăm și care ne aduc o bucurie și o încântare unice. Ele emană o irezistibilă atracție și cu cât te lași mai mult sub vraja lor, cu atât mai mult  te simți atemporal și ușor. De data asta am făcut drumul cu bucurie, încântare și împărtașire, l-am parcurs pe tot împreună sub zâmbetul senin al apusului. 

Gândul de week-end-432

 Fiecare dintre noi are nevoie de adevărul său, care îl eliberează în clipa când îl află.

Gândul de week-end-431

 Fiecare om are un rol pe care îl știe deja perfect dinainte de a se naște.

O altfel de privire-316- Ma vie...

 Obișnuiesc să fac un pas înapoi și să privesc... pe munte mă opresc ca să cuprind zările, să îmi umplu ființa cu fără de limita și cu uimitorul pe care îl aflu în drumeție. În lume prețuiesc momentele când stau în liniște cu mine sau când tac și ascult fără vreo intenție anume... e un soi de reglare, de ajustare la centrul a ceea ce sunt. 

***

În unul din aceste momente de retragere mi-am luat răgazul să privesc la viața mea de acum și la viața de pe acest Pământ, la drumul pe care îl conține. Mă gândeam la drumurile pe care le facem spre anumite dstinații, spre anumite obiective și deodată am înțeles că există un singur drum, acela de la naștere la moarte și că mult prea des il ignorăm tocmai pentru că ne împotrivim detinației. În mod ciudat,  deși mergem în mod constant spre destinație, prin tot ceea ce facem ne împotrivim ei, ca o stranie încercare de a ne întoarce spre un start perpetuu reiterat. E ca și cum te-ai urca în trenul spre Constanța dar pe drum cobori la toate stațiile ca să te urci din nou în alt vagon cu speranța că asta va conta și va schimba ceva în lume. Trenul ăla, invariabil, în oricâte vagoane te-ai urca, te duce la Constanța! Ce ar putea fi schimbat în urma faptului că TU ai fost în el, este ce a rămas după ce ai coborât: locul e curat? E frumos în spațiul în care ai stat? Aerul poartă un anume miros plăcut? Partenerii de călătorie au coborât iritați de prezența ta, ori dimpotrivă, călătoria lor s-a încheiat zâmbind și pentru că tu ai adus acea bună dispoziție molipsitoare adeseori? 

***

"La Sagesse, c'est savoir que je ne suis rien, l'Amour, c'est savoir que je suis tout; et entre les deux je vis ma vie!"-Wayne Dyer- "Changer vos pensées, changez votre vie- la sagesse du Tao!"

Gândul de week-end-430

 Viața fiecărui om este un șir de contexte pe care și le creează el însuși pentru a-și împlini menirea. 

Gândul de week-end-429

 Unii oameni trăiesc ceea ce au, alții ceea ce sunt, alții ceea ce știu.