Gândul de week-end-138

Fiecare corp are traseele lui de durere și pe  cele de plăcere pe care  alege să avanseze în viață. Când înțelegi că fiecare om are mai multe corpuri,  conturul întregului  devine vizibil. 

Gândul de week-end -137

Vine o vreme în care ştii că adevărul  nu  are nevoie de aprobarea cuiva şi de atunci nu mai cauţi vreun  punct fix.

O altfel de privire-98- Întâlnirea

Sunt unele întâlniri ... altfel....

***

Făceau parte din două lumi diferite.. el cânta din țară în țară, din oraș în oraș împreună cu alți tovarăși cântece din ținutul lor de lângă ocean, din vârfuri de munte vegheate de condorul măreț. Ea venise în concediu în acea stațiune împreună cu familia și în acea seară ieșiseră la plimbare cu toții pe strada mare ce traversa orașul și ducea spre malul mării. 

Plimbarea îi ducea tot mai aproape de o anume muzică ce îi chema  insistent. Au ajuns acolo unde cântăreții își stabiliseră locul de cântat și preț de o melodie au trecut ușurel pe lângă ei. 

***

Auzise muzica de departe și acum simțea cum toate acele acorduri o cuprindeau în brațe, îi alunecau prin gânduri, printre respirări, îi lăsau urme ușoare de înfiorare ritmate de suflarea vântului de seară. Aproape de grupul cântăreților și-a lăsat privirile să se bucure de costumele frumoase, de instrumentele grijuliu lucrate. Trecea zâmbind la toată această lume venită de departe când deodată a simțit ca un pumnal ascuțit în piept. Ochii ei întâlniseră  privirea neagră a unui cântăreț și preț de câteva secunde nimeni și nimic nu a reușit să întrerupă acea întîlnire; era conștientă de durerea din inimă, mirată de intensitatea acelei priviri; știa mirarea celuilalt, durerea lui din piept și simțea neputința desfacerii legăturii magnetice din priviri. A trăit atunci, în acea clipă, o viață întreagă printre oamenii din acel capăt de lume Cu eforturi mari și-a mutat privirea din acei ochi și s-a întors la durerea și arsura care pulsau odată cu bătaia inimii. A regăsit-o acolo câteva zile la rând și deși au trecut anii, poartă încă în ea povestea unor munți ce străjuiesc oceanul, a zăpezilor  și țesăturilor viu colorate, a vântului aspru ce răscolește blana lamelor și  penele vulturilor. 

***

Sunt întâlniri când sufletele se recunosc și își povestesc atât cât durează câteva respirări pământene  ce a mai fost și ce va mai fi în  alte vieți...  aceste întâlniri rămân pururi vii în  cei care le-au trăit.

Gândul de week-end-136

 E interesant de observat atașamentele oamenilor față de idei, concepte:  fie le consideră pe deplin ale lor, fie aleg să vadă lucrurile doar din unghiul care se pliază pe confirmarea acestora.

Gândul de week end- 135

 Copilă fiind şi ţinându-mă de mână cu cineva drag, când în drumul nostru apărea vreun obstacol se întâmpla să ne despărțim mâinile ca să mergem mai departe, ori unul din noi mergea în partea celuilalt, dar mâinile rămâneau unite.

Asta e viața în doi.

O altfel de privire-97- Cumpăna veacurilor

"Fără limite e cel ce este", îmi sună uneori în auzul dinăuntru. 

***

Și atunci merg spre ele, spre limitele pe care mi le cunosc ori le intuiesc.  Nu mai caut demult la cele fizice dar le adulmec pe cele din intuiție, ori simțământ, ori chiar din formă. Așa că în joacă,  în lumea din interior mă fac univers... încetișor mă las să cresc acolo unde cred că mă termin și mai fac un pas și încă unul purtându-mi marginea-mi mai departe și încă mai mult... totul se diluează, se subțiază și devine diafan... încă un pas.... pot fi o formă rotundă sau un contur artistic... limitele-mi există încă și se fac și ele tot mai întinse, tot mai subțiri tot mai diafane... și atunci, deodat' aflu că ele n-au fost niciodată, că  nu a existat vreun contur și că acolo, în acel interior al ființei este totul fără margini... totul este deja cuprins în extinderea care am devenit... sunt tot ce poate fi, simultan și pe rând, sunt atât de vastă încât nu am sfârșit, nici murire, sunt de-a pururi și pentru eternitate. Tot ce sunt deja și tot ce este se amestecă în această dilatare, în această dispariție  de limite, în această contopire-acceptare-extindere.

***

Uneori, cobor în lumea dinăuntru ca să urc prin expansiunea Universului ce sunt și atunci, chiar și preț de o clipă aflu cumpăna veacurilor și neclintirea dintru început.

Gândul de week-end-134

                   Cu timpul îți e foarte clar că îți e tot mai greu să faci orice fără iubire.

O altfel de privire-96- Alchimie

Fiecare viață are menirea de a descoperi taina alchimiei... fiecare dintre noi știe deja, inconștient să facă această transformare a ceea ce este depășit, inferior, deteriorat, alterat, ruginit în ceva nou, reînnoit, purificat. Corpul fizic o face mereu, Pământul însuși știe să facă toate astea, plantele o știu și ele. 

De ce nu ar putea și Omul Conștient să înfăptuiască astfel de lucrare, mai ales că este considerat a fi superior celorlalte forme de existență materială? 

***

La o privire mai atentă, Spiritul e cel care, clipă de clipă ne oferă prilejul să ne manifestăm ca veritabili alchimiști: el ne aduce permanent situația, starea, sentimentul, trăirea, gândul tocmai bune de a fi înnobilate, șlefuite, valorizate. El  cunoaște cel mai bine ritmul pulsatoriu a toate câte sunt, el e cel care a dăruit respirația și bătăile inimii, mișcarea ondulatorie din toate; el, Spiritul ne învață că e o vreme de a primi și o vreme de a da, o vreme de a accepta și o alta de a oferi și că acestea sunt strâns unite; e un timp în care primești hrană, aer, energie, ori bucuria celui care oferă și e un alt timp în care procesezi ceea ce ai primit și apoi, la rândul tău dai  tot ce rezultă din lucrarea pe care ai făcut-o.

***

E o vreme în care ești obișnuit și te bucuri când primești, ai vrea să primești mereu și apoi tot mai multe... se întâmplă apoi să descoperi bucuria de a oferi, de a da mereu și mai mult fără să aștepți ceva, până când doar a oferi e sinonim cu fericirea.... vine apoi o altă vreme în care constați că îți vine greu să accepți, să primești până când înțelegi că de fapt a primi e o altă formă de a oferi: a oferi prilejul altui spirit de a se bucura de fericirea dăruirii. 

***

"Ce ar face iubirea în această situație?" rămâne formula  alchimizării conștiente pentru ceea ce Spiritul ne aduce să experimentăm: gânduri, sentimente, idei, acțiuni, lucrare personală; toate vin spre noi într-o formă sau alta, important e cum le lăsăm să plece de la noi. 

 Și astfel, există o vreme când ajungi să înțelegi că nimic, absolut nimic, nici un ideal pământesc nu e mai presus de a iubi oamenii și a lucra pentru binele acelora din viața ta, începând cu tine însuți.

Iată adevărata alchimie a Spiritului.

o altfel de privire-95- IO

Nu mai știu cum era...poate iarnă, poate că  înfloriseră deja cireșii... nu mai știu cum era, dar știu ca și cum e chiar acum... ne-am așezat aproape cât să ne simțim căldura, ființa... ne-am unit ușor palmele, ne-am privit lumina ochilor cu un altfel de zâmbet și am lăsat pleoapele să fie cortina ce se ridică spre o altă trăire. 

Ne-am știut textura pielii din palme și zvâcnetul pulsului cântând la fel... mi-am simțit trupul cu mirare nouă și l-am privit fermecată până la îmbinarea dintâi, până la prima îmbrățișare dintre Io și el...de atunci energia lui, bucuria lui, toate resursele lui vin din această unire, din Io...l-am privit cum lucrează continuu cu o inteligență mai presus de înțelegere pentru ca Io să mă manifest, să mă exprim, să mă aflu. 

***

Palmele noastre pulsau  cald purtând atenția mea  spre tine și am știut că și tu ești Io pentru trupul tău...l-am privit cu aceeași admirație și uimire, am văzut cu aceeași încântare unirea voastră dintâi, simbioza inegalabilă. 

***

Stăteam alături, uniți prin palmele noastre, prin respirațiile noastre, prin căldura noastră... și priveam cu ochii închiși spre lume... știam amândoi că există aceeași unire în toate, că există ceva ce se vede, ce se pipăie, ce se mișcă ori se simte care este  gazdă  pentru o vreme a ceva ce îi dă viață. Am văzut în același timp sufletul pietrelor, al munților, sufletul plantelor și a tot ce e viu, am văzut sufletul pământului, și mai sus, sufletul soarelui, al stelelor, sufletul de univers. 

***

 E Sufletul  IO, sufletul divin care iubește și face să fie toate pe lumea asta.

O altfel de privire -94- Pulsul

Uneori inima mea râde cristalin ...unii ar spune că atunci bătăile ei sunt aritmice dar eu știu că ea de fapt râde.. e atunci când tu poposești la mine în suflet .. câteodată te întâmpin și îți simt îmbrățișarea cum îmi crește cutia toracică, îmi dilată respirarea și aerul îl umple de aurore boreale curgânde pe toate cerurile din înalt...alteori doar privesc cum te strecori ușor la mine în suflet, te așezi în fața focului dinăuntru și stai de vorbă cu Dumnezeu.

***
E pace și inima mea râde.

Gândul de week-end-133

Uneori oamenii sunt atât de plini de ce au ei de spus încât nici nu aud ce le spui.

O altfel de privire-93- Curcubeul

La un moment dat am simțit cum de la mine din suflet pleacă o lumină arcuită spre zare...se ducea până când, la un anumit moment s-a oprit la alt suflet... nu am știut că ești tu, nu vedeam nimic în afara  luminii care se arcuia între noi. E posibil ca la un alt soroc să fi înțeles și tu acel curcubeu luminos care se oprea în inima ta căci am văzut cum arcul lui se făcea tot mai luminos și cum și din partea cealaltă începea să vină spre mine lumina... Am primit-o cu o anume bucurie și am început să las și mai multă să treacă prin podul dintre noi... și tu ai început să trimiți și mai multă... între noi era o arcuire permanent luminoasă, tot mai puternică, tot mai mare...

***

Apoi s-a întâmplat ceva ciudat: lumina din capătul ce se odihnea la mine în suflet a început să călătorească ușor prin corpul meu, tot mai îndrăzneț și mai hotărât, până când  eu în întregime, podul curcubeu și tu însuți una eram, si poduri curcubeu porneau spre alte suflete.

Gândul de week-end 132

Despre liberul arbitru: inițial este într-o oarecare măsură spre folosință, apoi se limitează drastic, până la anulare dacă nu știm să îl folosim;  înțelepțindu-ne se adaugă tot mai mult pentru folosul a câtor mai mulți pentru ca, în sfârșit să renunțăm de bună voie la liberul arbitru pentru a face în totul voia divină.

O altfel de privire-92- Căci e doar între voi doi

Uităm ades că întotdeauna, în fiecare moment al ființării noastre pe acest Pământ facem și acționăm exact atât cât putem noi mai bine pentru  etapa, înțelegerea, deschiderea pe care le trăim atunci. Se întâmplă să primim în schimbul intențiilor noastre bune răspunsuri absurde, uneori contradictorii a ceea ce am oferit, se întâmplă să acționăm cu dragă inimă și să fim criticați, ori judecați ca nefiind conformi cu..., să fim respinși ori să primim în schimb vorbe aspre care uneori se strecoară tăios în suflet. 

***

Vine un moment în care viața poate să pară absurdă până la alienare, ori chiar până la grotesc; vine un moment în care chiar plin de toate intențiile bune, încărcat cu cea mai dezinteresată pornire, gesturile, faptele tale sunt judecate, respinse, atacate. 

Acela este unul din marile daruri ale vieții: momentul  când poți să înțelegi că tot ceea ce faci și ce trăiești este de fapt între tine și Divinitate, de la prima suflare până la ultima. Când înțelegi acest adevăr acea parte din tine care suferă din cauza nedreptăților, ori a inegalităților, ori a injustei măsuri dispare căci având ca tovarăș Divinitatea, simțindu-i mereu prezența alături  ești în orice împrejurare prețuit, valoros, împlinit. În această tovărășie înțelegi și că totul este doar între voi doi, și mai ales între tine și ceea ce faci: acțiunile tale sunt valoroase în ele însele și te împlinesc prin realizarea lor și nu prin vreo recunoaștere ulterioară; de atunci încolo lucrezi în faptă și în gând având zâmbetul divin călăuză. Chiar și cele mai pure și miraculoase trăiri ori ființări au fost puse la încercare, respinse ori murdărite de răspunsurile și faptele oamenilor prin vremuri. Prin urmare să aștepți recunoașterea ori înțelegerea din acea parte poate fi o trăire fragmentată de  neputințele  acelora spre car merg intențiile tale. 

***

Vei fi judecat, respins, batjocorit indiferent cât de nobilă și pură e fapta ta... important e să o faci oricum, căci mereu este doar între voi doi, între tine și Divinitate ... în rest este o roată ce se învârte ori o tablă de șah ce se schimbă periodic. 

O altfel de privire-91- Pragurile

La un moment dat, fie și numai urmând parcursul școlar începi să înțelegi că trecerea prin viață urmează principiul trecerii de la o etapă la alta așa cum în educație treci de la grădiniță până la o formă superioară de pregătire. La încheierea unei etape de acumulare, pentru a dovedi pregătirea științifică necesară se trece printr-o  testare sau examinare care certifică intrarea în etapa superioară. 

În existența umană lucrurile stau asemănător: prin naștere intrăm în etapa în care suntem ajutați de toți ceilalți să creștem, să învățăm să ne servim singuri de ceea ce avem, apoi de ceea ce ne e pus la îndemână. 

Urmează apoi etapa în care prin cei care ne sunt fizic alături ori prin creațiile unor oameni pe care nu i-am cunoscut vreodată personal, învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine, legile și mecanismele după care funcționăm pe acest Pământ, apoi să ne lărgim cunoașterea la întreaga creație pentru a avea o perspectivă mai amplă a fenomenelor.

Când ne simțim pregătiți se face simțită etapa în care suntem chemați să îi ajutăm noi pe ceilalți să învețe să folosească ceea ce au primit, să învețe să se cunoască, să înțeleagă ceea ce trăiesc și cum pot lucra frumos în ansamblul legilor Creației.

Etapa următoare este aceea în care, asemănător doctoratelor ori a  marilor lucrări științifice de sinteză, viața ne cheamă să facem servicii pentru binele tuturor, sau a unor mase mai mari de oameni. Direct sau indirect suntem chemați prin fapta ori gândul nostru să participăm la lucrarea mult mai generală a înțelegerii binelui comun, a lucrării brazdei ogoarelor ce depășesc sfera strict personală. 

***

La fel ca în cazul instituțiilor de învățământ, în viața personală, trecerea de la o etapă la alta este marcată de un prag în care ești invitat la adăstare, timp în care să îți lămurești clar dacă vrei să pășești mai departe, să mai stai o vreme acolo, în prag ori să revii la ceea ce tocmai ai parcurs. Această perioadă a pragului este o perioadă în care lămuririle apar de obicei prin încercări exterioare și cu cât pragul e mai sus, cu atât probele vin de la oameni dragi, de care îți pasă  și în zone ale credinței, ori spiritului sensibile pentru tine. De obicei ei vin cu argumente contrare drumului înainte, vin să îți vorbească din perspective exterioare, din unghiuri ale unor prețuri efemere. E bine să asculți aceste voci pentru că prin ceea ce simți ascultându-le răspunzi la problemele  testului acelui prag. Ceea ce se cristalizează în tine apoi, este nota finală și trecerea într-un sens sau altul. 

***

Fiecare dintre noi începe la grădiniță, dar numai de spiritul fiecăruia depinde cât de departe vrea să ajungă în propria evoluție și instruire și la care dintre etapele învățării se va opri.