Cupa

O știam de mult timp... stătea în fața mea  și știam că la un moment dat o voi sorbi... amânam momentul decisiv... mă temeam de chinul pe care avea să mi-l ofere conținutul otrăvit...îmi era frică de acea durere deși cu alte prilejuri poate că suferința  fusese mai atroce însă știam că nu aveam să trec dincolo dacă nu sorbeam tot din cupa ce mă aștepta liniștită.  Apăsarea amânării continue devenea tot mai dificil de suportat așa că într-un moment  anume, când totul a fost șters pentru un moment din simțire, când s-a făcut pauză între două bătăi de inimă, am luat cupa cu amândouă mâinile și am sorbit până la fund... fără suflu, fără nici o licărire până când gâtlejul a devenit iar uscat. Am pus deoparte cupa și am privit înainte uimită că otrava ce curgea deja prin sânge încă nu își făcea simțită arsura mortală. Abia atunci, mustind de licoarea fatală am început să înaintez spre dincolo. Înaintam sub înțepăturile mai ușoare decât le bănuisem... mă mișcam încet cu o amorțeală ce altădată m-ar fi îngrijorat dar care acum îmi dădea o senzație de anestezie... poate că era efectul tuturor rănilor trecute care îmi întăriseră învelișul astfel încât să nu mai lase să treacă orice înțepătură... simțeam că pe măsură ce mai făceam un pas mă înălțam ușor... era o plutire beatificată a bucuriei că eram în viață... că reușisem să trec toată acea otravă prin vene fără să mă ucidă...eram în picioare și înaintam... mergeam mai departe și în zare o lumină roz mă aștepta. 

TEIUȚ

De ceva timp, în viața mea a apărut un nou prieten; este puțin neobișnuiă dar nu imposiblă prietenia noastră. E adevărat că îmi doream cândva să am un astfel de prieten și îmi place să cred că voi ști să fiu în timp potrivită acestei prietenii calde.  Are un  suflet de o anumită  veselie pe care am simțit-o de cum l-am văzut prima dată ... și el, când m-a văzut m-a întâmpinat cu multă voioșie și am știut că ce va urma va fi o anume stare ce ne va bucura mult timp pe amândoi. E o ființă minunată și înțeleaptă și cred că are cam vârsta mea sau poate mai mult. Îl admir pentru frumusețea ființării sale și pentru felul cum comunicăm, cum ne înțelegem reciproc. E un anume respect între noi, care în loc să creeze distanțe, le anulează... e o anume înțelegere și acceptare totală care merge dincolo de obișnuit. Îmi vorbește mereu chiar și când pare nemișcat... știe când îl  urmăresc pe furiș uimită de neclintirea sa și se amuză de frământările mele inutile. Uneori mă dojenește fără să spună nimic, doar arătându-mi cum trece prin încercările personale, prin furtunile și urgiile inerente. Atunci amuțesc și îl privesc cu și mai multă dragoste gândindu-mă la cum ar putea  ființa mea să îi aducă un trai mai bun. Știu că nu pot interveni dar faptul că sunt acolo, alături de el și că îi simt suflul face ca totul să fie mai ușor pentru amândoi. 

Sunt zile când îmi vorbește despre viață și despre misterele ei și sunt zile când mă lasă pe mine să spun tot ce mă frământă. Sunt apoi zilele când ne privim complice fără să spunem nimic și stăm amândoi în căldura soarelui ce ne aurește pletele. Uneori mă atenționează protector, alteori mă încurajează în ceea ce îmi propun și nu regăsesc curajul sau impulsul necesar. 

Astăzi mi-a vorbit despre cum în fața luminii, orice ființă, chiar rănită, ori arsă pe alocuri, chiar când știe că în curând va muri,  devine de o frumusețe fascinantă. Astăzi i-am admirat arsurile ruginii ori sângerii care se întind pe marginile conturului de inimă. Apoi, mai târziu am simțit cum tace brusc și am văzut cum rafale regulate au început să îi zbuciume ființa. Nu se plânge, nu se vaită, doar un anume șuier din afară îi străbate conturul. Mi-a arătat  că atunci când vine ceva din afară, dacă nu e cu adevărat din interiorul tău, poți rămâne la fel de senin ca în zilele liniștite. Îl urmăresc cum tace în fața repetatelor tachimări, a îmbrânciturilor chiar venite  cu violență și îl admir pentru înțelepciunea sa. Îmi spune ușor amuzat că el va fi tot aici și mâine, dar rafalele și îmbrânciturile vor dispărea și că frumusețea lui va rămâne aceeași. Îi zâmbesc recunoscătoare și îmi las inima să îi îmbrățișeze miezul vegetal. 

  

Gândul de week-end-220

 Tot ceea ce creezi e deja în interiorul tău: felul artei, al relațiilor, al sentimentelor, al gesturilor există mai întâi în intimitatea ta. 

Gândul de week-end-219

Noi ne purtăm mai ales după ce își spun inimile între ele decât după vorbele rostite cu glas tare.

Gândul de week-end-218

Orice relație de iubire se stinge când lipsește chiar  iubirea.

Într-o altă lume

Un înțelept spunea că atunci când o pisică se apropie de pasărea ce mănâncă grăunțe, aceasta nu stă să se lupte cu pisica, ci își ia zborul. Undeva, în adâncul omului există această înțelepciune: când ceva amenințător, ori foate dăunător pentru el se apropie, omul poate să își ia zborul în loc să stea nemișcat și să înfrunte ceea  ce se dovedește a avea potențial de a-l distruge. 

***

Mi se întâmplă să îmi iau zborul, cel mai des în tărâmul dinăuntrul meu, acolo unde există totul, chiar și o altă lume, aceea în care toate viețuitoarele sunt în armonie cu ceea ce le înconjoară și care trăiesc doar în legea iubirii. Din acea lume mă inspir pentru cea care devin  în ziua ce urmează, în anii ce vin. Când mă simt singură sau neiubită, când în ochi apare pustiul, mă duc în acea lume dinăuntrul meu unde mâinile noastre sunt mereu unite, unde mergem alături prin toate ce vin în viață, suntem senini și voioși, râdem mult și ne iubim. Stau o vreme în lumea aceea și o privesc cu încântare: oamenii se arată așa cum sunt și au o frumusețe nespusă, inimile lor sunt ușoare și luminează până departe. Sunt harnici și lucrează cu bucurie în fiece clipă iar noi... noi ne știm de demult sufletul și trăirile.

***

Când uit de frumos și de pace, când monstrul cu capete hâde îmi stă în față, îmi desfac aripile și mă înalț în adâncul lumii din mine de unde revin  cu alte forțe.  Uneori reîntoarcerea e plăcută, alteori îmi cere un anume efort de readaptare. De fiecare dată cel mai ușor îmi e să zbor înspre acea lume, căci acolo este tot ceea ce iubesc, de aceea drumul la întoarcere este mai greu căci știu cât de dificil este să aduc aici ceea ce există deja altundeva. Și totuși continuu și fac aceste drumuri repetat.  

***

 Noi toți suntem navetiști între două lumi până când una din ele ne fură cu totul. 

Gândul de week-end-217

În orice împrejurare, în orice situație potrivnică ori de succes, oricând și oriunde întotdeauna depinde doar  de noi dacă  alegem să trăim în iubire,  

Gândul de week-end-216

În orice situație, bunătatea este soluția. 

Gândul de week-end-215

Fiecare om are nevoie să își cânte uneori  un MF song.

Gândul de week-end- 214

Iubirea  te face să iubești din nou.

Privirea sincronă

Pulsul este semnul fizic al activității sufletului nostru ... este o sinusoidă perpetuă pe care cel mai des o ignorăm... pulsul ne arată că suntem parte a unui ritm, că în tot ce facem există o creștere și o descreștere și că asta nu are cum să se schimbe  vreodată... când dorești ca totul să rămână la fel, când încerci să obții constanța fizică, atunci oprești viața însăși din mișcarea ei. Totul înaintează prin această ondulare...constanța este dată de axul față de care crește și descrește mișcarea...aceasta este adevărata constanță, acesta este echilibrul adevărat și orice încercare de a rămâne permanent într-o parte sau alta duce obligatoriu la stop, la nemișcarea datorată  morții. 

***

Orice trăiește vizibil sau invizibil are un suflet care pulsează sinusoidal și atât timp cât  rămâne  în afara înțelegerii noastre acest lucru  generează  stângăcii în manifestare. Neținând cont de acest aspect tindem să fim îndreptați pe căi greșite în a duce lucrurile la bun sfârșit. Să luăm de exemplu aspectele vieții noastre așa cum le percepem noi: fiecare dintre noi trăiește într-o locuință, practică o meserie, un hobby, are un anumit anturaj, are un partener de viață, un grup de prieteni, anumite surse de informare, anumite alimente, etc. Admițând că fiecare din acestea se manifestă după o sinusoidă, de exemplu sinusoida om și sinusoida locuința sa, ori sinusoida alimentelor cu care se hrănește, ori sinusoida profesiei sale, ori sinusoida partenerului să mergem acum la suprapunerea lor: vom observa ceea ce în alți termeni se numește compatibilitate. Prin suprapunerea lor putem observa dacă cele două unde merg simultan în același sens, dacă sunt ascendente în același timp sau dacă se opun una alteia, dacă ele urmează aceeași linie de mijloc sau dacă până și aceasta este defazată, ori se află la o distanță anume.  Adeseori trăim dizarmoniile evidente din aceste nepotriviri și în mod eronat ne concentrăm pe a afla cauzele... însă cel mai dificil este să modifici pulsul sinusoidei. Benefic este să vezi care este soluția în situația respectivă și asta te face să descoperi că poate poți muta axa uneia dintre sinusoide, mai sus sau mai jos, sau poți decala puțin momentul intersecției lor astfel încât ele să pornească de atunci într-o sincronizare benefică. Cu alte cuvinte, foarte des rămânem blocați pe: dacă nu ar fi fost x sau y care să ne tulbure, situația ar fi fost perfectă dar când dispare x sau y constatăm că nu e nici pe departe ceea ce credeam pentru că

adevăratul motiv al disonanțelor este în altă parte. În toate situațiile vieții, primul lucru este să ne decidem dacă ne dorim cu adevărat cealaltă sinusoidă și dacă există decalaje să lucrăm în a crea armonia strict între cele două: dacă îmi doresc cu adevărat să stau într-o anume locuință, cum pot face să existe armonie cu acea locuință indiferent ce se întâmplă în jur, dacă îmi doresc o anume profesie, cum pot face să mă simt împlinit și să dau măsura maximă a capacităților mele practicând-o, dacă doresc să fiu alături de un anumit om, cum pot îmbunătăți relația cu acel om, strict între noi doi, indiferent de  oricine este în jur, pentru a progresa împreună, a beneficia în mod egal amândoi de uniunea noastră.

***

Jacques Salomé

”La vârsta pe care o am, 73 de ani anul acesta ( în 2008) imaginea pe care o am despre dragoste este imaginea muzicală...adică dragostea este ca un sentiment care este la celălalt, un sentiment care este la mine, în spațiul inimii, și când aceste două sentimente se întâlnesc, precum două note muzicale, uneori se vor acorda și vor face să sune Mozart sau Schubert sau Schuman sau Jean Jacques Goldman, dacă ne place Jean Jacques Goldman....asta înseamnă, vedeți, precum notele de muzică se acordează, se unesc , vibrează împreună și se amplifică reciproc . Asta doresc fiecăruia dintre noi, să întâlnească acest tip de dragoste unde există un sentiment la unul, un sentiment la celălalt , asta se numește dragostea- reciprocitate, dar dincolo de această dragoste în reciprocitate există această formă de acordare magică care face ca această întâlnire să devină ceva minunat, orbitor în strălucire, care ne va transporta, ne va transcende și care va face ca, în acest tip de relație amoroasă, să scriem poeme, atunci când ne credeam incapabili să le scriem, să traversăm Canalul Mânecii înot, să facem lucruri extraordinare, să dezvoltăm o energie, o creativitate...Marii artiști sunt adeseori însuflețiți de două lucruri: de energia unei iubiri care se naște sau de nostalgia unei iubiri pierdute care păstrează încă vibrația ei în noi.” ” Dar atenție, uneori există un sentiment puternic de iubire la unul, la celălalt, dar când se unesc, cele două sentimente nu se acordă, nu vibrează și totuși rămân împreună în speranța că se va întâmpla ceva. Atenție, de când sunt nu am văzut așa ceva niciodată, ca un  sunet fals, discordant să devină Mozart...dar nu se știe niciodată...și asta e o altă întrebare.”

Dor de artiști

Sunt acele zile în care mi se face dor imens de artiști...de oamenii care au măiestria de a face ceva cu sufletul plin și pur, de oamenii care sunt simpli și limpezi, clari în sentimente și în decizii, oamenii diamant, trecuți prin nesfărșitele șlefuiri ale vieții și naturii lor umane. Sunt acele zile când aud chemarea lor și dintr-un altcândva abia simțit mă trage puternic dorul spre ei... atunci simt puterea tuturor acelora care m-au înfăptuit, înțelepciunea lor crește în venele mele, lumina din ochii lor se aprinde și mai puternic în sufletul meu, inima mea se face și mai mare și mai urc un pas pe calea pe care am ales să merg. Orice drum are încercările lui, știu asta de demult și nu mă sperie confruntarea ... știu că totul este cu un rost și îmi las aripile să mă învețe îndrăzneala unui veac și mai sus, a unui veac și mai plin de suflet, a unui veac și mai plin de pace, a unui veac al iubirii și al non dualității, al nondisimulării. 

***

Sunt acele zile când simt că nu pot să dau înpoi orice ar presupune asta, când drumul din inimă nu mă mai  lasă să fac compromisuri, când totul mă împinge spre măiestrie. Și atunci, în toate vocile din suflet  aud: dacă e să iubești: iubește desăvârșit, dacă e să trăiești: trăiește desăvârșit, dacă e să fii om: fii om desăvârșit, dacă e să îți faci treaba: fă-o desăvârșit. Fii impecabil în gânduri, în fapte, în simțiri! 

Gândul de week-end-213

Orice vis ai avea, ca  să devină realitate,  depinde de tine...când anume, depinde de univers.

Eclipsa

”O eclipsă este un eveniment  astronomic care are loc atunci când un corp ceresc trece prin fața altuia”, aflăm  potrivit  explicației Wikipedia. Recentele eclipse mi-au lăsat o dâră  de înțelegere în suflet, care treptat, treptat a devenit contur clar. Eclipsa de soare, de exemplu are loc atunci când umbra lunii  se proiectează pe suprafa Pământului și ceea ce vedem noi pe cer este cum soarele, care este numai lumină, în acea scurtă perioadă, pe porțiuni mai mult sau mai puțin întinse, devine întunecat. Soarele însă nu încetează să fie în întregime lumină, și totuși aceasta nu se mai vede, din cauza umbrei lunii.

***

Să ne gândim acum la viața de pe Pământ și la relațiile dintre oameni: sunt oameni dragi, care adeseori ne apar luminoși, plini de binecuvântări, providențiali în viața noastră, oameni care ne uimesc și ne încântă, ne umplu inima de bucurie, sunt oameni care ne însoțesc prin viață și alături de care ne simțim binecuvântați. Din când în când însă, privim la acei oameni cu mirare, nemaigăsind frumusețea pe care o știam, nemaiînțelegând transformarea lor, e ceva ce știm dar parcă nu e al lor. Sunt acele perioade când sunt posibile rupturi de relații, stări de contradicție în noi și în ceilalți. 

Dacă însă am lua aminte la eclipsa de pe cer, poate am putea observa aceste eclipse personale: periodic, oamenii dragi, ni se suprapun întratât încât ne arată umbra noastră ilustrată în ei... ceea ce vedem uneori și ne aduce dezamăgire, ori tristețe, ori ne simțim trădați poate că nu este decât umbra noastră pe care ei ne-o arată, pe care doar ei, din drag de noi au acceptat să o ilustreze. Atunci putem înțelege că există ceva ce ne împiedică să vedem totul cu iubire, cu bunătate.

***

Dacă e adevărat că fiecare dintre noi are o anume neînduplecare personală, eclipsele personale sunt acele prilejuri prin care divinul ne îndeamnă să fim neînduplecați în iubire și în  credință. 

Răsăritul

Când m-am trezit azi am remarcat lumina ce se întindea roz auriu undeva pe cer, în spatele blocului din fața casei. Am privit cu inima zâmbind la acea culoare ce se mărea vizibil, simultan cu unduirile respirației... simțeam cum acel răsărit de fapt venise de undeva din mine și se vedea acum pe cerul real. 

***

Se spune că un om atât de mult s-a temut de o boală și se tot gândea la ea până când aceasta s-a manifestat în el și a murit. Omul are puterea divină de a crea prin ceea ce gândește... conștient sau nu,  trăim mai devreme sau mai târziu, fiecare din gândurile noastre. Prea des punem totul în seama destinului și mult prea puțin suntem conștienți de rolul nostru în crearea lui prin ceea ce gândim, prin ceea ce spunem.

***

Privind răsăritul de azi, ființa mea roz aurie zâmbea la gândul nou înfiripat: viața este un joc frumos, în care pornesc  de acum încolo alături de  oameni dedicați, onești, cu inima deschisă, implicați total în scopul comun spre binele suprem al tuturor celor vizați, oameni frumoși la suflet, inimoși, harnici. În gândurile și în viața mea oamenii sunt binecuvântați, creează și se dedică, sunt generoși și buni, sunt blânzi, sunt veseli și dornici de a progresa, de a crește cum cresc toate sub soare... pornesc în această zi și în această nouă viață, alături de oameni calzi, înțelepți, care simt și creează la rândul lor viața  zâmbet, senin, culoare sidefiu- aurie. În calea mea și alături de mine sunt oameni care știu la fel ca mine, chiar mai bine,  sensul și rostul, care iubesc viața, oamenii, divinul.  Și atât de mult va fi acesta gândul meu și vorbele mele, încât le vom trăi aievea.

***

”Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea!” Psalmul 107

multumesc, Soso