Câteodată trăieşti sentimentul că nu eşti nicăieri cu adevărat şi ceva, o
voce mică din tine îţi şopteşte că nimeni nu ar putea să îţi fie de ajutor. Câteodată e ceva în sufletul tău care îţi apasă corzile simţirii,
adăugând greutate peste o durere surdă ce se retrezeşte. Câteodată te vezi departe de toţi cei pe care îi
cunoşti, mult departe … dar presimţi că eşti aproape de ceva nedefinit, spre
care inima ta se îndreaptă încet.
Câteodată, în tine se întâmplă Odisei şi Iliade ce nu mai pot fi
ignorate şi atunci... câteodată … trăieşti în rugăciune, sub stele; eşti un potir însetat şi tot cerul necreat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu