Poveștile sufletului-45- „Dar să ne întoarcem la Bach...”

 Există o anume corespondență pe lumea asta între ritmul vieții și muzică, între frecvența și pulsația viului și octave. Fiecare om cunoaște fluctuații de trăire și de conștientizare pe tot parcursul vieții sale și asta face ca de undeva, privit  dintr-un ochi divin, totul să fie precum o arie pământeană a trăirilor. 

Fiecare om are octava lui superioară la care poate ajunge în viață fiind și spre care se îndreaptă cât trăiește. Este precum acel ceva ce rămâne ca un dor, acel ceva ce îl face să simtă discrepanțele sau dizarmoniile, acel ceva înalt este Bach-ul fiecăruia dintre noi și din când în când, cineva sau vocea din inimă se aude îndemnându-ne grav și melodios în același timp, imperativ câteodată : „ Dar să ne întoarcem la Bach!” 

Ceea ce avem de făcut este să ne așezăm frumos și solid pe Calea noastră și să ne continuăm exercițiile pe claviatura vieții: clape albe, clape negre sunt împreună alături și degetele noastre mângâindu-le creează simfonii, arii, menuete. Lecțiile de pian încep prin a face „fluturași pe clape” și atunci înveți că orice atingere creează o vibrație anume, o încărcătură și o trăire anume. Există în orice pe această lume octave superioare și octave inferioare, există vibrații înalte și mai puțin înalte, există gesturi purtătoare de o anume încărcătură ce vindecă precum există și gesturi purtătoare de răni. Există muzicieni virtuoși, dar și amatori, eistă genii și falsificatori de genii, există tot ce îți poți închipui și asta dă șansa unei alegeri autentice. Tocmai în această bogăție și varietate ai șansa de a reveni la Bach, de a trăi, a respira și a transmite din acea octavă superioară.