La un anumit nivel ființăm prin a copia moduri de a fi, de a face, de a simți... și ajungem ca întreaga noastră viață să devină o imitație, fiecare la nivelul la care se află sau spre care aspiră. În unele cazuri apare însă răzvrătirea lui „vreau să fac, să fiu, să simt ceva ce este în mine, ce vine doar din intimitatea a ceea ce reprezint.”
Ca profesor am avut această conștientizare în primul an de învățământ când, în fața tablei din sticlă verde, în timp ce scriam cu creta albă, aveam în fața ochilor din minte chipul profesorului pe care îl admirasem elevă fiind, și care îmi ghida cuvintele, gesturile, strategia desfășurării lecției dintr-un plan invizibil. Destul timp mi-am făcut orele însoțită de acest ghidaj interior, subtil.
La un moment dat, în viața mea s-a întâmplat un lucru care a creat o breșă în acest comportament de „imitatio”.Când fiica mea cea mare avea cinci ani mi-a adresat o întrebare cu conținut anatomic, ce este explicată de obicei la adolescență. În acel moment am tăcut brusc, și în același timp mi-a apărut imaginea mamei care într-o situație asemănătoare mi-ar fi negat întrebarea ori mi-ar fi dat o explicație de genul „barza”. Atunci am avut sentimentul că era momentul să fac altfel. și am ales să îi răspund sinelui ei, i-am explicat liniștită, i-am dat denumiri științifice și am văzut cu uimire cum se luminează, se liniștește și îmi împărtășește bucuria ei că lucrurile stau în acest fel. Atunci, la cei cinci ani ai ei, a început ceea ce avea să continue apoi în tot mai multe domenii ale vieții mele.
De atunci îmi fac orele altfel, după cum simt fiecare moment, clasă, situație. Și tot de atunci am putut observa cum oamenii caută modele, tipare, algoritmi... cumpărăm cărți care dau rețete despre cum să gândim, cum să respirăm, cum să simțim sau dimpotrivă, cum să nu o mai facem, despre cum să ne alipim sau să ne despărțim...
Dar uităm sau ignorăm ceva ESENȚIAL: ceea ce e valabil pentru cineva, nu se potrivește altcuiva. Ceea ce merge la tine, la mine e nepotrivit... ceea ce te liniștește pe tine, pe mine poate să mă împrăștie... tot ce putem face pentru noi este să ne inspirăm conștient din experiența altora dar să ne construim și să ne mobilăm în mod onest căsuța unică ce este în inima noastră. Putem să ne sprijinim unii pe alții să devenim ceea ce suntem meniți să fim.
În această viață este o eroare gravă față de ceea ce sunt dacă aspir, visez, plănuiesc să devin Madonna sau Monica Belucci. M-am născut și m-am pregătit să fiu Oana de dinainte de a veni pe lume și nu voi trăda această realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu