Învățarea face parte din natura noastră evolutivă... mecanismele ei există în gena umană și este integrată în procesul de reflecție, de înțelegere sau gândire dar mai ales de simțire. De la o vreme școala aduce un tipar al învățării pe care îl suprapune peste cel nativ și adeseori ele nu sunt compatibile. Ceea ce este în neregulă cu oferta școlii este tiparul, schema, sau structura, șablonul chiar, pe care le aplică adeseori sub formă de constrângeri.
Cred că învățarea se întâmplă în urma unei dospiri interioare, a unei perioade în care omul are răgazul să lase ideea cea nouă, ori informația, ori mecanismul de curând aflat să se difuzeze în subtilul său. În plus, învățarea este însoțită întotdeauna de un sentiment de admirație sau de respect, de o atmosferă de încredere. Natura umană este capabilă să învețe de la orice, în orice moment al vieții ei, cu condiția să aibă un răgaz de adăstare în cuget. De multe ori în urma trecerii prin școală, oamenii reproduc în viața lor ulterioară mai degrabă feluri de a fi ale profesorilor lor decât mulțimea cunoștințelor pe care aceștia s-au străduit să le enunțe.
Și este firesc, ținând cont de faptul că în școala de azi se transmit adevăruri bazate de multe ori pe niște concluzii ale unor experimente făcute acum două sau trei secole în materie de știință sau informații care nu își găsesc aplicabilitatea în ceea ce trăiesc oamenii deveniți maturi. Prea multa aglomerare, multitaskingul și presiunea rezultată din forțarea limitelor naturii, punerea împotriva curentului naturii umane sub semnul unor motivații care nu se mai regăsesc în realitatea vremurilor actuale, au făcut ca adolescenții să refuze tot mai evident să participe la acest mod de învățare. Cred că în ceea ce se întâmplă de ceva timp în școli în privința învățării, asistăm tocmai la ocultarea ei; și aici mă refer la natura umană care învață în mod natural prin imitare: oamenii învață feluri de a fi, stiluri de lucru, moduri de a se comporta în situații felurite. Oamenii au nevoie ca maestrul să-i însoțească pe bucata lui de drum, să facă împreună cu ei, să lucreze alături. În graba și în sentimentul de vârtej pe care îl simțim cu toții, tinerii sunt lăsați tot mai singuri să învețe pentru că maeștrii înșiși, profesorii lor, nu mai au timpul să facă împreună cu ei. Furați de iluzia creată de sistem, de mecanismele lui, din învățare au dispărut emoția, magia, încântarea, admirația, suspansul... în schimb tronează mentalul rece, robotizat și obosit peste măsură.
E nevoie ca povestea, farmecul, trăirea autentică să revină în școli, e nevoie de acei magi ai învățării care au dispărut înghițiți de tonele de dosare, rapoarte, statistici care sunt departe de firescul întâmplării curcubeului și țin de absurdul unei birocrații nejustificate de cele mai multe ori care se manifestă precum aburii otrăviți ai unei hipnoze în masă.
E nevoie ca tinerii noștri să uite de trecerea timpului în bancă, să ignore soneria și să își dorească să nu se fi terminat niciodată acea oră, devenită deodată prea mică. E nevoie ca dascălul mag să reapară în școli pentru ca societatea să trăiască firescul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu