Plouă... sub ploaie verdele se face lucios și smaraldiu... râd a fericire frunzele. Ploaia hrănește vegetalul într-un mod care îi este benefic. Pământul se destinde și el satisfăcut și leneș în baia creată de ploi.
Privesc ploaia și mă gândesc la hrana care ne aduce liniște, echilibru, forță creatoare... mă gândesc la spirit și la hrana lui... cred că printre multiplele nevoi ale omului, nevoia de a fi util oamenilor și vieții, de a avea confirmarea că ceea ce este el pe lume nu este în zadar, reprezintă hrana esențială a spiritului. Sunt trei nevoi pe care le-aș pune pe același loc, esențiale spiritului: cunoașterea, libertatea, rostul propriei existențe.
Validarea însăși este o hrană atât de necesară omului și adeseori o așteptăm fremătător uitând că la fel de mult o așteaptă și omul de lângă noi. Prea des suntem înduioșați de oamenii ce mor de foame fizic și prea ușor nu-i vedem pe cei care mor de foame spiritual și sufletește. Să ne învățăm ca așa cum dăm de pomană sau din prinosul nostru material, să oferim cuvinte de apreciere pentru ceea ce face frumos și bun pentru noi omul cu care ne întâlnim sau lângă care trăim. De altfel, ce rost ar avea să trăim în înfometare lângă alți înfometați când este atât belșug în jur?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu