O altfel de poveste-11- Schimbarea la față...

 Adeseori alăturăm această expresie evenimentului de pe Muntele Tabor, când Mântuitorul s-a arătat cu un chip schimbat, de o lumină aparte, celor doi apostoli care îl însoțeau. 

***

Am observat însă, că și noi, fiecare așa cum suntem, ne arătăm chipul nostru, celălalt, unii altora. Înclin să cred, după ceea ce am trăit până acum, că o facem în anumite momente ce au o mare încărcătură emoțională pentru noi: în situații de mare iubire, sau relaxare ori dimpotrivă, în situații de mare tensiune, atunci când una din vulnerabilitățile pe care le ascundem atât de bine de obicei, este zgândărită puternic. 

Cel mai des ne raportăm la ceilalți și la noi înșine conform chipului pe care alegem să îl arătăm, cu care ne obișnuim și față de care ne construim un anume comportament. Sunt însă unele momente, ca niște stropi vii de lumină, care îl arată pe celălalt cu o tușă nouă, îngroșată puternic. Fie ne apare mult mai frumos, sau mai bun, mai generos ori mai înțelept decât îl știam fie, dimpotrivă, alege să ne arate latura sa arogantă, disprețuitoare, lașă ori lacomă. Atunci, în acele fracțiuni de secundă, în funcție de cât de mult te cunoști și respecți tu însuți, decizi dacă omul acela este cu adevărat important pentru tine, dacă mai este vreun parcurs alături care vă așteaptă, dacă tot ceeea ce ați trăit împreună și ce urmează să trăiți este mai important decât o trăire de moment. În egală măsură, acea dezvăluire este lumina farului care a făcut să se vadă o parte din ceea ce era ascuns cu grijă și care are nevoie de atenție. 

Ceea ce contează după ceva timp de la aceste episoade este că acea legătură nu mai poate fi ca înainte: ori se destramă  total, ori devine și mai solidă prin acceptarea reciprocă. Cred că aceste dezvăluiri sunt un fel de „hai să decidem odată” al spiritelor care observă că cei doi sunt pe cale să orbecăie în iluzie. 

***

În mod asemănător, există un moment privilegiat în care decidem să ne uităm cu atenție la noi înșine, să ne vedem „chipul”, și să alegem ce facem apoi.

***

Știam că urma să vină acea zi în care toată lumea îți urează să fii fericit alături de cei dragi și știam deja toți anii de dinainte când trăisem ziua aceea cu o mare tristețe, înconjurată fiind de cei dragi ai clipei respective. Prin urmare, am decis ca de data asta să fie altcumva și am făcut ceva ce nu făcusem niciodată: am pornit la drum, acceptând chemarea unui anume loc. Dimineața era însorită și am pornit cu încrederea și siguranța că știe mai bine Cineva acolo sus de ce o fac. Cum aveam sufletul plin de imagini, replici, scene din trecut, liniștea pe care o căutam era încă departe. Atunci am decis că, dacă chiar vreau ca de data asta să fie altcumva, e necesar să îmi fac loc și mie; așa că mi-am dat întâlnire cu mine și am așteptat o vreme în liniște. Preț de un răgaz în care mi-am făcut curat în inimă, în ochiul dinăuntru și în afect. Apoi, când spațiul de acolo a fost primenit, m-am întîlnit cu mine însămi și am simțit cum bucuria înaintează precum cerneala pe o sugativă, până în porii ființei. Mi-am zâmbit și mi-am acceptat prezența... era pentru prima dată când acceptam că ceea ce numeam singurătate era tocmai asta: alegeam să fiu cu oricine altcineva și refuzam să mă întâlnesc, să mă bucur de ceea ce sunt. Odată  înțeles acest lucru, m-am privit cu adevărat și mi-am lăsat chipul dezvăluit către mine. Și mi-a plăcut. Pentru prima dată cred că am aflat ce înseamnă cu adevărat să te bucuri de compania ta, să trăiești prezentul și să simți pacea. 

***

Și  ca un semn pământean al trăirii subtile, pe drum am  fost însoțită de ființe dragi sufletului meu care mi-au trimis mesaje afectuoase, iar la întoarcere, din neant, în calea fizică am găsit bomboane acolo și aici !