E fascinant felul cum ni se arată timpul prin vârste, înțelegeri, ființări. În cele din urmă, Timpul mi-a apărut precum traversarea unui anumit spațiu în care un reper anume se apropie sau se îndepărtează pe măsură ce continuu să merg. În aceeași măsură, Timpul este felul în care vârfurile emoționale se apropie sau se îndepărtează și pe măsură ce trec zilele, săptămânile, anii, rămân într-o imagine foarte îndepărtată. Această distanțare dă de fapt măsura timpului și poate că de aceea, într-un impuls anume, în relații, îmi doresc să parcurgem spații mari împreună: să pornim la drumuri lungi, care pentru mine au semnificație de durată și de prelungire.
De fapt, timpul petrecut alături de cineva sau spațiul parcurs împreună cu acela, sunt de fapt tot atâtea trăiri, emoții, vindecări, schimburi aducătoare de revelații și maturizare. Unii oameni duc dorul unui voiaj îndelungat pentru a face timpul să se mărească și a trece prin timp ... alți oameni preferă să rămână în același loc pentru a simți timpul cum trece prin ei.
În ceea ce mă privește, am observat cum angajamentul meu într-o relație, de orice fel ar fi ea, este să testez mai întâi câte drumuri diferite am putea parcurge împreună, sau mai degrabă, la câte drumuri diferite este dispus și celălalt. În relațiile intime, de multe ori celălalt este disponibil doar pentru un singur drum, sau pentru un număr mic de drumuri, lipsind angajamentul deplin. Am remarcat că foarte puțini oameni sunt dispuși să se alăture celuilalt pentru orice drum ar fi, și că, ce e mai trist este că uneori chiar dau impresia că ar fi disponibili deși pe acel drum se află deja cu altcineva.
Prin urmare, pentru mine, sentimentul de „am timp destul” sau sentimentul de „simt cum timpul se termină” este foarte strâns legat de „câte direcții diferite sunt disponibile în momentul acesta dacă voi continua astfel?” Și atunci când am certitudinea că nu mai este Timp, înseamnă că unul dintre noi nu mai este disponibil să fie alături de celălalt pe niciun drum, că a pornit deja pe altă cale și că nu rămâne decât să accept, să înțeleg și să pornesc pe altă direcție în care crește spațul iar, lungind timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu