- Cînd ușile la care bați fie nu se deschid, fie se închid după un timp anume, poate fi o formă de protecție din partea vieții; pe drumul acela nu mai era nimic de folos pentru menirea ta
- Tot mai puțin știm să ne purtăm firesc în fața unui „DA” și foarte mult construim și argumentăm „NU”
- Fiecare viețuitoare din această lume are un mediu în care înflorește și care îi favorizează deplina dezvoltare, un mediu în care trăiește fără a excela și un mediu în care își consumă energia pentru a supraviețui.
- Cînd oamenii se simt nesiguri, depășiți de situație ori înfricoșați, fac apel la pedepse ca formă iluzorie de reechilibrare.
- Bărbații echilibrați nu se tem de sexualitatea femeilor; femeile echilibrate nu se tem de slăbiciunile bărbaților.
- Trăirile și emoțiile întâmplărilor din realitatea obiectivă și din cea virtuală sunt aproape identice; rezultatele sunt categoric diferite; din această cauză virtualul pare mai comod, din lipsă de asumare.
duminică, 19 mai 2024
Gânduri recente...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu