Gândul de week-end- 162

Privind la lume vezi două mari drame: să nu știi ce ești și să te comporți haotic, să știi ce ești și să nu te abați de la asta. Iisus a știut tot timpul cine și mai ales CE este.

O altfel de privire-113- Atingerea

Atingerea ca formă directă de cunoaștere, apare încă de când ne manifestăm ca ființă; toată existența noastră este un univers de atingeri pentru a ne afirma ființa și pentru a primi ceea ce există în alte manifestări. Ne atingem forma și gândul, ne atingem corpul și inspirația, ne atingem ca să creăm sau ca să călătorim împreună, ne atingem ca să ne semnalăm prezența ori ca să ne impunem. La orice nivel am fi simțim o nevoie nebiruită să atingem ceea ce vrem să cunoaștem așa că fie ne manifestăm fizic, fie în spirit, suntem înfometați de același dor și de aceeași împlinire. 

***

Atingerea este și un fel de a ne asigura că nu suntem încă în contopire, că suntem într-o formă sau alta separați într-o iluzorie independență... ne atingem ca să ne repetăm faptul că nu suntem aceiași, că suntem altundeva decât forma dorinței noastre... ca să ne descoperim în particularitățile noastre...

***

La un moment dat simțim că în contactul unei atingeri suntem în ambele părți, că simțim din ambele direcții că suntem în același timp cel care atinge și cel atins... la un moment dat totul poate deveni atât de intens în vastitate încât ne va surprinde cu  firescul său cele mai rebele porniri...

Suntem acele celule frumoase ce alcătuiesc totul  și care se lasă purtate ca menire în dansul entropiei  armoniei celeste, încă iluzoriu neatinsă de simțurile noastre.

O altfel de privire-112- Prinzătorul de vise

Sunt momente când sensurile vin spre tine și le accepți integrându-le și sunt momente când trec dincolo de tine. 

***

Azi mi-a vorbit Prinzătorul de vise.. într-un moment de transcendere inspirată l-am ascultat în timp ce îi admiram rotundurile și sinuozitățile, țesăturile dantelate în culori de legendă. Mi-a povestit despre  conturul din lemn de salcie molatec curbat  în grațiosul cercului perfect al începutului, a vorbit despre răbdarea și bucuria țesăturii punctate cu goluri și plinuri, cu răsuciri de fir îndemânatice, cu ajururi delicate și îmbinări armonioase de noduri și sensuri... mi-a șoptit apoi despre penele din zborul îndrăzneț nicicând ostoit, despre înțelepciune și curaj, despre legănări și unduiri...la urmă a șoptit despre rostul său, despre rolul de prag și plasă, de sită în calea viselor rele de noapte... îl ascultam zâmbind și prin fața ochilor din suflet mi se perindau aceia care au fost și mai sunt prinzători de vise diurne, cei care se fac țesături în cercuri de lemn divin pentru   a  împiedica coșmarurile să tulbure bunul mers al vieții pe Pământ.

Gândul de week-end-161

Sunt iubiri în care uiți de Dumnezeu și sunt iubiri în care Il simți oriunde.

Gândul de week-end-160

Doamne, fă  ca cei care m-au făcut vreodată să sufăr voit sau nu, să simtă iubirea Ta și iertarea.

O altfel de privire-111- Iluzia

Într-o zi am descoperit că nu pot vedea cu ochii fizici decât ceea ce există deja în interiorul meu...dacă are altă înfățișare este invizibil pentru vederea  din acest spațiu-timp  chiar dacă se află la doi pași de  ființa mea. 

***

În altă zi am simțit cum în interiorul ce se adăpostește în inimă există concomitent toate ființele dragi și m-a mirat un timp faptul că le pot iubi la fel oricând, simultan. 

***

Într-un moment de inspirație am pus împreună cele două trăiri și m-am gândit că e posibil ca TOT ceea ce vedem, pipăim, auzim, SIMȚIM să fie ceea ce există deja în interiorul nostru, ce am cunoscut deja și că din această pricină uneori ne este dificil să înțelegem ce simte altcineva. 

***

M-am gândit apoi la cele două emoții: Iubirea și Frica și la faptul că ele nu pot exista simultan; atunci am înțeles cum în tot ce trăim întâlnim acei oameni pe care îi cunoaștem, îi știm dintr-o altă experiență comună ... în caz contrar ei sunt invizibili pentru simțurile noastre. Acei oameni cu care ne întâlnim la un moment dat din viețile noastre sunt cei care, într-o formă sau alta a experiențelor vin să ne arate jocul dintre cele două emoții: frică-iubire. În funcție de balansul dintre ele, în anumite momente trăim extaze sau drame, până când iubirea decide durata jocului împreună: fie creștem în iubire alături și atunci lucrăm pentru răspândirea strălucirii ei, fie lăsăm frica să crească și atunci iubirea intervine ca să întrerupem jocul împreună căci nu ar mai fi nici o șansă de creștere. 

***

Privesc la acele momente când am trăit iubirea alături de un alt om și văd cum de fiecare dată, s-a transformat într-un Maestru vindecător care a dizolvat din imensele cantități de frici pe care le adăposteam atît eu cât și celălalt: frica de singurătate, frica de celălalt, de pierdere a identității, de a fi împreună, de rutină, de monoton, de minciună, de înșelare, de abandon, de pierderea controlului, de necunoscut, de nesemnificativ, de a aparține, de a nu aparține, de a fi folosit, de a fi ignorat, de a ști, de a nu ști...

***

În toate aceste povești avem sentimente și convingeri contradictorii: fie simțim că iubim și suntem foarte iubiți la rândul nostru, fie dimpotrivă, avem convingerea că nu mai iubim și nu mai suntem iubiți. Apoi, la distanța unui oarecare timp ne întrebăm cum e posibil ca la un moment dat să nu mai simțim  o iubire care a vibrat  în toată ființa noastră, cum e posibil ca altcineva să apară și să  cunoaștem din nou că îl iubim cu toate câte ne alcătuiesc. 

***

Iubirea nu dispare niciodată și nici aceia cu care am trăit-o...ei sunt mereu  și ne zâmbesc  de fiecare dată când ne așezăm în lumea din interior, unde există dintotdeauna.

Gândul de week-end-159

La un moment dat înțelegi că TU  ești  miile de femei și bărbați care ai fost vreodată și tot ceea ce urmează să fii.

Gândul de week-end-158

Când iubești pe cineva și el locuiește în tine, absența ca și prezența lui e plină de sensuri și împliniri; așa trăiește ”împreună”.

O altfel de privire-110-Visul

Știu că viața e un vis ce se trăiește în alt vis și totuți intru adânc în trăirile ce mă cutreieră ...pare fără sens suferința, câteodată și fericirea însăși... alteori revine mirarea că sunt în această viață, că ea există chiar și în forma în care e....uneori simt ca și cum am trăit tot ce se putea până acum și mai rămâne doar o provocare în colț de suflet: ”află ce te-a făcut să te întorci... de ce ai acceptat toate și chiar viața... ce te-a convins?”

***

Uneori e clar și limpede, alteori totul se amestecă și pare fără vreun rost anume. Undeva în foarte adânc de sine știu că e sigur un munte.... câteodată cred că muntele sunt eu, alteori mă diluez cu totul  în amestecul de dinainte. 

***

Sunt acele chemări, ori sentimente de ne... ce vin să testeze echilibrul, să verifice dacă liniștea e autentică ori ba, sunt acele perioade când corpul pare atât de departe, când pare greoi  și mi se agață de gleznele sufletului... ca și cum îmi spune, hai, întoarce-te și de data asta, revino! ... atunci, în acele clipe mă întorc să privesc totul și întreb: de ce? am făcut tot ce ați vrut, am dat tuturor ce au cerut, am trăit tot ce mi-au arătat... ce mai e?

***

Timid, șoptit, ca un glas de copil de demult uitat, din corpul ce mă vrea înapoi aud o rugă: revino ca să trăiești de acum visul tău, să îți trăiești felul, și sinele, să fii în adevărul pentru care te-ai întors la început. 

***

Și atunci încep iar a zâmbi până când se aprind distinct culorile ce luminează un alt drum.

O altfel de privire-109- tous les visages de l”amour

Nici nu mai știu ce eram, ce culoare aveam până să te întâlnesc: poate un galben luminos, ori un verde zglobiu sau poate un roșu nestăvilit... știu doar că din acel moment pastelurile au pornit să coloreze pictura vieții mele, că m-au răscolit amestecuri de albastru și roșu, că mă cutreierau griuri bruște, ițite de nicăieri, că mă semănau semințe de indigo până ce se nășteau perle sidefii pe marginile din inimă. Fresce lungi albastre m-au brăzdat o vreme până când am început să simt respirația cerului și am lăsat imenșii nori albi, pufoși, să-mi treacă peste lumina din ochi. Un portocaliu copt luminos mi-a răsărit  mai apoi dând în pârg carminuri, roz și  verde contopite în contururi turcoaz.

În răstimpuri  mă alungeam în câmpuri vaste de mov și galben ce se amestecau printre pigmenții din pielea-mi până când eu însămi redeveneam culoare și picuram dâre în trecerile prin univers. 

Într-o zi am vrut să devin invizibilă, să fiu  astfel încât să dispară stridențele și prea evidentul ...am diluat culorile puternice care îmi pulsau prin fire, le-am micșorat excesul și exaltarea până când m-a uimit incolorul ce devenisem în transparență. Atunci, de peste tot au început să curgă din nou culori peste invizibilitatea ce eram, rozuri vesele, dulci cafeniuri, nuanțe de roșu pasionale, oranjuri calde, verde și albastru luminos îmi descriau  trăirile celor ce mi le încredințau.

Și-așa le-am așezat în rost, contur artistic pentru ochiul din galaxie.

Gândul de week-end-157

Simplu e atunci când în ceea ce faci, în ceea ce gândești, în ceea ce spui reușești să urmezi linia ce unește două puncte.  Altfel este complicația greoaie a omenescului ce creează numeroase bifurcații.

Gândul de week-end -156

Când iubești vrei ca celălalt să fie fericit- există un nivel în care iubind accepți  că celălalt  e nefericit în prezența ta și atunci te dai la o parte.

o altfel de privire-108- Ispita

Învăț să o recunosc dinainte de a se insinua prea aproape... se manifestă cu influențe în trăiri emoționale, adeseori  tensiuni ce rimează cu frici, furii, sau neliniști.  Mă trimite ades pe calea revoltei, însingurării, ori  ripostei pasionale. 

***

De câte ori  o surprind, îi las contururile să se estompeze ca să pot desluși ce dar poartă... dincolo de primul văl întrezăresc sufletele pe care le-a cucerit, chinul, tristețea și suferința lor, divinul ce se stinge treptat în ele și simt un val de căldură pentru acele ființe, o înțelegere a trăirilor lor, a zbuciumului, a fricilor. Le privesc modul cum se chinuie singure cu îndoieli, temeri, supoziții nejustificate, cum își alimentează constant traiul cu otrăvuri, cum își încarcă existența până la limita suportabilului, le întrezăresc uneori agonia și mă cuprinde o dorință de a le îmbrățișa, de a le face să simtă alinarea chiar și pentru o secundă, pentru ca în acea clipă de repaus fulgerul ideii de altceva să le aducă dorința de pur, să le redea nevoia de limpede și de integru. Îmi doresc atunci să știe că pot trăi și altfel, că există altcumul și armonia, că există pacea și binele, că pot trăi pe termen lung în senin și echilibru, că pot simți calmul în ceea ce trăiesc și că pot determina orice să se manifeste în viața lor fără să insiste cu presiuni, fără să se înfurie, fără să pretindă, să oblige, să forțeze, fără să lovească. 

***

Sunt acele clipe când întrezăresc tristețea divină cauzată de felul continuu omenesc de a-și produce suferințe și necazuri, greutăți, drame, tragedii și îmi vine să mă rog de acei oameni: ”Renunțați la a vă îngrijora, renunțați la frici, renunțați la a vă preocupa de viața celorlalți, încetați să trăiți însingurați de voi înșivă, înstrăinați, încetați să mai părăsiți frumosul din voi, înțelepciunea, Iubirea!

Gândul de week-end-155

 Oamenii care  îi înșală  pe ceilalți tind  să îi  lovească pe aceia care se poartă  onest cu ei.

O altfel de privire-107- Iubirile

După un algoritm invizibil ființele noastre urmează calea spre alte ființe... ne apropiem, ajungem uneori să ne contopim, urmăm o cale împreună, ne desprindem și intrăm în universul altei ființe cu care formăm din nou o sferă.  De fiecare dată sferele noastre cresc sau scad cu ceea ce punem în ele, cu trăirile, culorile, gândurile, aromele, gesturile pe care le adăugăm repetat. 

Sunt întâlniri care îți dau certitudinea creșterii sferei comune, sentimentul unei dospiri reciproce, a unui ”împreună” unic. Chiar și atunci când vine vremea să luăm un drum separat, sfera Împreunului nostru rămâne în fiecare purtând și crescând ceea ce a adus celălalt, modificând pentru totdeauna cel care am fost înaintea acelei întregiri. Indiferent cât de scurte sau de durată sunt alăturările dintre oameni, ele sădesc lăstari solizi care au menirea să aducă roade peste timp. 

***

Câteodată mă întorc cu drag spre aceste transplaturi pe care le port, grefe de suflet cu care am împărtășit iubirea; câteodată le întreb dacă le e bine la mine și cum o mai duc lăstarii mei de suflet aflat la ceilalți oameni; uneori mă opresc pentru a îmbrățișa întregul drum pe care l-am parcurs, pentru a-l contempla cu un zâmbet senin de pace, pentru a simți ușor adierea parfumului celor care am fost în fiecare alăturare; uneori mai gust încetișor din aromele fructelor pe care le rodesc în mine trecutele întâlniri  și  contemplu frumusețea

grădinii dinăuntru pe care îndelung am păstrat-o secretă și care deodată a dat în floare și în pârg cu un exotism de nestăvilit.

***

Și cu dragoste vă zic: indiferent ce se întâmplă în viața noastră, a lumii, a universului, după cum spunea  Voltaire cu ceva timp în urmă: până una-alta ”il faut cultiver notre jardin.”