miercuri, 3 februarie 2021

Poveștile sufletului-48- Pygmalion

 Am luat uneltele -cele mari pentru munca brută, de despicare și cioplire, cele mici pentru lucrarea fină a detaliilor și pânza pentru șlefuire și polisare. Mi-am lăsat intenția să desfacă drumul în față și am început să lucrez materia, atentă la schimbările subtile din invizibil, la trăiri și stări. 

***

Am început să lucrez bucata solidă precum  un Pygmalion întârziat prin vreme, fără vedere clară dar cu marea dorință de a căpăta măiestria lucrând. În timp ce mânuiam uneltele pe rând, odată cu formele ce prindeau contur au apărut luciul răbdării, ascuțimea gândului, străfulgerarea voinței, căldura pasiunii, precizia perseverenței.

Lucram și mă lucram, coboram în abisuri intime și escaladam munți interiori, croiam șanțuri sub daltă și drumuri prin eterul destinic, lăsam urme de neșters în ființă... am lucrat cu speranță și încredere, cu dăruire și respect pentru lumea în care eram și pentru lumea din care urma să apară, ea, Galateea mea. 

M-am căznit, m-am încurajat, m-am îndemnat și m-am susținut până când, într-o sclipire de inspirație mi-a fost dat să știu că trăiam în același timp în mine și în lucrarea mea, că eram sufletul meu și al ei, că lucrând la ființa ei, îmi lăsam deopotrivă ființa lucrată. Și am mai știut că ce trăiam este singular și perpetuu în același timp.. că Pygmalion și Galateea sunt unul în celălalt încă de la începuturi. 



 

Niciun comentariu: