La răstimpuri se face pace în mine... precum în orele de tăcere de pe câmpurile de luptă, din mine se ridică liniștea... Atunci, în acele clipe trăiesc acea senzație de suspendare și de simultan, de peste tot și de nicăieri în acelați timp, de „ca și cum”.
***
În acele perioade simt cum înaintez în lumile interioare, cum mai sap un tunel, cum mai trec de o barieră sau mai urc pe un vârf. De ceva vreme știu că adevărata lucrare pe care o facem este aceea din interiorul nostru și că viața așa cum ni se arată, este o reflectare a ceea ce înfăptuim acolo. Tot de acolo, dinăuntrul nostru avem posibilitatea să ne vedem, să ne cuprindem formele, lumile, trăirile, corpurile...
***
Adeseori oamenii se caută după uzanțe, după ceea ce trăiește în afara corpului lor fizic sau doar în acesta și aleg să nu vadă lumea pe care și-au construit-o în suflet. Dar nepotrivirile dintre oameni, apar exact din aceste lumi, din diferențele care există acolo. Va veni o vreme în care ne vom căuta după lumea din suflet, și ne vom găsi după Viața însăși care există de-a pururi. Va fi vremea acelui armistițiu recunoscut universal, va fi vremea în care ne vom putea vedea deplin și ne vom da voie să ne iubim.
2 comentarii:
la rastimpuri...acolo unde timpul intalneste spatiul, acel buric al targului, al fiintei care (in)fiinteaza
la răstimpuri :)
Trimiteți un comentariu