Gândul de week-end-58

Smerenia înseamnă şi să renunţi la orgoliul de a dori să duci singur o relaţie care nu mai merge.

o altfel de privire-32- Închisorile

Se gândea la oamenii care stătuseră mulţi ani în închisoare.  La trăirile lor, la sentimentul de revoltă, de neputinţă, la apăsarea aproape fizică sau la furia pe care le simţeau, la durerile din corp şi din suflet, la limitele înăbuşitoare, la gândul renunţării la tot.  Se gândea apoi la tăria lor, la credinţă şi la speranţă, la smerenie şi la forţă.

***

Simţise adeseori toate aceste sentimente, chiar şi fobia de a fi închis şi de a nu putea respira aerul curat, de a nu avea spaţiu.

***

S-a gândit o vreme la toate astea şi a înţeles că „închisoarea” este o etapă obligatorie a trecerii prin viaţă. Fiecare dintre noi ne aflăm la un moment dat „ închişi” şi e necesar să stăm o vreme acolo. Unii stau într-o închisoare profesională, alţii în închisoarea locuinţei, alţii sunt închişi într-o căsnicie iar alţii stau în închisoarea propriilor convingeri. Oamenii care trec prin închisoarea  de ziduri şi sârmă ghimpată ne arată cum să ne învingem „închisorile” personale. Toţi cei care au învins au avut o credinţă puternică şi o renunţare de sine care le-a dat putere. Acolo, în închisorile reale s-au petrecut minuni, au venit îngeri ori a coborât Duhul Sfânt pentru că ei au cerut ajutorul celest, pentru că au crezut cu adevărat.

În „Închisorile” noastre principiul e acelaşi: oricât am fi de loviţi, oricât am fi de nedreptăţiţi, oricât am suferi important e să învăţăm să avem o credinţă, să cerem ajutorul divin necontenit şi să avem răbdare. Să înţelegem că mai importantă e pacea şi să încercăm să facem să se oprească la noi tăvălugul  „ dreptăţii” revendicată personal.

În fiecare dintre noi există un deţinut şi un posibil om liber şi învingător.

Le conte français 4- La vie en féte

Il est déjà  bien connu  le fait que nous vivons la vie telle qu’elle est imaginée en nous- mêmes. Il y a parmi nous ceux qui considèrent la vie comme un champ de bataille et alors ils luttent tout le temps pour une victoire plus ou moins véritable ; ils luttent contre tout : contre leurs proches, contre leur profession, contre leur famille, contre leur nation et au bout de compte contre leur propre vie.

Il y en a d’autres qui voient la vie comme un spectacle et ils vivent leurs jours en contemplant et en regardant  ce qui se passe : comment vivent les autres, comment se succèdent  les saisons, comment les gens entrent et sortent de leur vie, comment les jours naissent et se meurent.

D’autre part il y a les gens qui considèrent la vie comme un jeu : ils s’amusent presque tout le temps, trouvent le plaisir en ce qu’ils font, prennent les choses à la légère, respectent les règles générales du jeu et  s’appliquent à trouver de nouvelles astuces pour améliorer leur pointage final.

***

Si finalement notre vie n’est que la réplique de ce que nous avons dans notre intérieur, on peut changer cette vision pour changer le visage du monde. Pourquoi ne pas penser que la vie serait une fête? Oui, une fête continue qui nous demande de faire chaque jour ce que nous faisons volontiers seulement les jours de grande fête. Comme Noël  approche  on peut prêter un peu plus d’attention à ce que cette période nous demande habituellement : les jours de Noël nous sentons la joie qui s’installe dans l’air, une joie partagée par les âmes enchantées, pures et généreuses. On a l’habitude de se préparer en nettoyant et en décorant le logement , on prépare de bons plats avec amour, on s’amuse dans   la compagne des amis et des personnes chères, on va à l’église, on s’habille d’un beau sourire et on est plus attentif aux besoins des autres, on pense à offrir des cadeaux, on passe son temps libre d’une manière agréable, on s’amuse, on chante, on est heureux.  

Pourquoi  ne pas vivre tous les jours de cette manière ? qu’est-ce qui nous empêcherait réellement de faire toutes nos activités avec amour, qu’est-ce qui nous empêcherait d’aller à l’église de temps en temps, d’être généreux tout le temps, de partager nos joies, les cadeaux de notre âme, de garder notre logement  lumineux ou de passer notre temps libre de bonne qualité ?

Je crois que notre désir de faire de notre vie une fête serait suffisant pour embellir le visage du monde. Ca  pourrait être la fête des gens  qui habitent la Terre, qui célèbrent la joie d’être nés sur une planète d’une beauté qui coupe le souffle. On ne niera pas les loupés, les maladresses, les faiblesses, les manques de souffle, les souffrances mêmes, non,  mais on pourrait apprendre à aller vers l’autre,  apprendre à partager,  apprendre à reconnaitre ses fragilités et à se donner la main.

 Au lieu de croiser les bras on pourrait apprendre à les ouvrir pour embrasser.

 La chaleur de sa paume partagée  ou d’une étreinte forte et sincère, fera la grande différence dans ce monde.

"Je t'aime, moi non plus!"

"Te iubesc" este poate expresia cea mai plină de sensuri şi bogată precum un întreg vocabular. Ca şi în prezenţa unei limbi străine, mulţi dintre noi ezităm să folosim această îngemănare de două cuvinte, nesiguri de semnificaţiile ei depline. 

De fapt " te iubesc" nu se poate traduce direct ci este încărcat de trăirea de-o clipă, de sinapsa de moment şi de ecoul din emoţiile personale. 

 În limbajul pământean universal, " te iubesc" ar putea să  înseamne:

• " ce minune că eşti"
• " vreau să-ţi aparţin"
• " vreau să-mi aparţii"
• " doar tu mă înţelegi"
• " mai e valabil între noi?"
• " mi-e dor de tine"
• "simt fericirea în preajma ta"
• " îmi pare rău"
• " şi eu"
• " aaah..."
• " nici eu"
• " simt că zbor"
• " ce frumos mă văd prin tine"
• " ce păcat..."
• " dar tu?"
• " ştim deja asta, să trecem la altceva"
• " e divin"
• " nimic nu ne poate separa"
• " iartă-mă!"
• " faci parte din fiinţa mea"
• " vreau să fim unul"
• " te doresc acum"
• " simt că trăiesc cu adevărat"
• " taci"
• " te ştiu  cum nici tu nu te cunoşti"
• " te înţeleg chiar şi când nu mă mai vrei"
• " rămas bun"
• " să fie pace"
• " în orice împrejurare mă rog pentru fericirea ta"
• " e minunat pe lume şi vreau să ştii şi tu"
• " uită de mine, fii fericit!" 
• " suntem la fel"
• " tu eşti zâmbetul meu "
• " în sfârşit îmi simt inima înflorind "
• " mă predau ţie" :)
• .....

                                                     

Gândul de week-end-57

 În montagne russe sau pe creasta muntelui am învăţat două moduri opuse de a depăşi frica: în primul caz privesc în depărtare, privesc ansambul şi ameţeala dispare, iar în al doilea caz privesc la pasul pe care îl fac, rămân cât mai aproape de mine şi hăul nu mai există.

O altfel de privire-31- Ploi

Sunt momente când cerul, din preaplin sentimental lasă  o perdea de stropi peste lume: sunt picături scurte şi repezi, ori stropi mari şi rari, plescăind asfaltul, sunt picături moi, pufoase şi reci de fulgi albi ori şiraguri  de rotunduri pline şi calde ce spală praful ars al verilor. Sunt momente când se adună atâtea picături încât inundă tot ce întâlnesc; se desfac bariere , se rup baraje, se spulberă tăceri. Sunt clipe când un simplu nor, se decide să se golească peste lume şi atunci, nebun şi neînţeles, în plin cer albastru plouă din preamult. 

Sunt apoi momente când plouă fără să ştim, când picăturile se pierd undeva între ele şi noi, nu ne ating ci dispar în marele albastru  pe aripa unui pescăruş mirat că marea ajunge aşa de sus. 

Sunt clipe când ploile altor lumi ne ating pe obraz fără să fie pic de nor deasupra noastră şi atunci lăsăm  degetele să rătăcească pe chip căutând dovezi de absurd. 

Sunt clipe când fără ştire, lângă o rază de soare, se înmoaie şi se topeşte, se lichefiază şi începe să curgă în picături mici, apoi în stropi mari  ce ajung şuvoaie, bucăţi de gheaţă uitate prin colţuri de vieţi.

Sunt clipe când brusc, fără vreo pricină anume  căldura unei priviri ori a unui gând rătăcind prin spaţiu loveşte un bulgăre pietrificat şi atunci, prin meandre uscate curge purificator râul stropilor adunaţi în albie.

Sunt multe feluri de ploi ...şi multe feluri de lacrimi pe lume...

O altfel de privire-30 - şaizeci şi nouă

69

Privi o vreme cele două numere: erau de o simetrie perfectă, cele două codiţe prin orientarea lor trimiteau în egală măsură la sus şi la jos şi  arătau apoi un gol lângă un plin. Dacă ar fi unit de tot cele două numere ar fi văzut un cerc.

***

Doi oameni care sunt făcuţi să alcătuiască  împreună un cerc sunt construiţi la fel: golul unuia se suprapune peste plinul celuilalt şi invers.

***

I  s-a cerut să se gândească la ce însemna dezordinea în viaţa sa. Obişnuia ca în prezenţa dezordinii să aibă reacţii de iritare, de furie, de disconfort. Cum vedea dezordine, izbucnea. Acesta era golul...A venit apoi un moment magic care i-a adus plinul: a înţeles cum în prezenţa dezordinii se mobiliza şi se apuca să facă ordine; s-a văzut cum se punea pe treabă şi a retrăit bucuria, satisfacţia şi sentimentul fericirii aşezate când termina de rearanjat, când totul era armonios în ordinea refăcută. A înţeles că în lipsa dezordinii nu ar fi trăit acest  fel de fericire, de la sfârşitul lucrului terminat.

***

Alb, negru, noapte, zi, masculin, feminin, plin, gol, atac, apărare, dăruire, primire, afară, înăuntru,sus, jos,  viaţă, moarte... toate sunt  împreună fiind definite împreună. Unul fără altul nu are sens, nu există. Totul este din ambele, totul este pentru că ambele sunt, totul există în toate.

***

Sunt...nu sunt...sunt în mine...sunt în tine...nu sunt nicăieri... eşti în tine...eşti în mine...eşti în nicăieri...sunt în toate...eşti în toate.

Gândul de week-end-56

La un moment dat m-am văzut cum nu mă ştiam: plină de contradicţii...şi am acceptat lucrul ăsta. Apoi i-am văzut şi pe ceilalţi oameni că sunt la fel şi atunci am înţeles cum, ignorând toate astea, interacţiunile dintre oameni rar  se adresează întregului fiinţei noastre ci unor aspecte de moment. 

Gândul de week-end-55

Uneori ai toată liniştea ca să îţi faci treaba, alteori exact atunci eşti solicitat în diferite direcţii şi eşti nevoit să revii de mai multe ori ca să continui lucrul tău. Cred că toate astea se întâmplă nu pentru a verifica dacă lucrul tău a ieşit perfect în diferite condiţii extreme, ci pentru a şlefui modul tău de a răspunde la circumstanţe.

Gândul de week-end-54

  Unele lucruri nu le trăim cât timp nu învăţăm să ne bucurăm de ele. 

O altfel de privire-29- Începutul

De ceva timp soarele obişnuia să răsară în timp ce parcurgea drumul cu maşina spre job. Era ca şi cum în fiecare dimineaţă se derulau prin faţa ochilor încântaţi scene dintr-o lume de basm. Frunzele se aprindeau rând pe rând luminând porţiuni de şosea ori închipuind figuri misterioase pe clădiri, cerul privea zâmbind uşoara însufleţire a păsărilor în lumina dimineţii iar radioul trimitea melodii frumoase. În răsăritul acela de poveste, când oraşul se transforma sub magia unui spiriduş nevăzut,  inima sa îi vorbea iubirii: îi spunea cuvinte, îi împărtăşea doruri, îi aducea veşti.

Era în faţa unei intersecţii când a privit instinctiv prin oglinda retrovizoare: şi-a amintit instantaneu sentimentul pe care îl avusese când asociase în alt timp, ceea ce reflecta oglinda retrovizoare cu ceea ce laşi în urmă, ce intră în trecut, ce este depăşit. De data asta, tot instantaneu în oglinda s-a văzut soarele răsărind care îi lumina drumul din faţă. Atunci a avut un sentiment diferit, a fost ideea că uneori trecutul luminează calea spre viitor şi că de fiecare dată ceea ce a fost în spate urmează să ajungă în faţă.

Uneori trecutul îţi arată spre ceea ce te îndrepţi. 

"Vede-n capăt începutul, cine ştie să le-nveţe."

Când ţi se face dor...

Când ţi se face dor şi nu mai ştii de mine, priveşte ploaia: priveşte-i căderea sprinţară şi urmează-i unduirea pe frunze, ori pe asfalt, ori pe câmpuri. Alunecă odată cu dârele pe care le creionează prin aer, pe  chipuri, ori pe geamuri. Contemplă cercurile rotunjite după impactul biciuit pe unda deja ondulândă a unei alte ape. Simte-i mirosul de ud şi de răcoare, de stea galben-albastră. 

Când ţi se face dor şi vrei să ştii ce trăiesc, du-te şi stai în ploaie tăcut; simte impactul fiecărui strop pe trupul tău, simte dorinţa de a te adăposti, de a găsi o umbrelă măcar şi totuşi stai sub ploaie nemişcat, drept, absurd.

Când nu mai ştii cum e vocea mea...ascultă ploaia cum povesteşte despre mine...

Miercurea fără cuvinte -22

O altfel de privire-28- Relaţii

Stăteam deoparte şi priveam atentă scena primei întâlniri.

 Motanul casei fusese pe afară şi în lipsa lui, primisem o pisicuţă pui, care tocmai avusese răgazul să ia în stăpânire locul de odihnă, locul de mâncare şi cele câteva jucării pisiceşti. După ce se învăţase cu noile mirosuri şi după ce căpătase încredere iată-l că apare, mult mai mare şi stăpân pe sine, motanul roşcat. 

Pisicuţa s-a retras strategic într-un colţ ca să aibă spatele asigurat şi a început să îi privească atentă. El a remarcat-o şi calm, a vrut să se apropie. Vădit anxioasă, pisicuţa a făcut un gest de atac, a lovit aerul cu lăbuţa şi a scos un şuier agresiv la adresa lui. A privit-o atent şi a înţeles că nu e cazul să intre cu totul în teritoriul ei; atunci s-a proptit mai bine în locul lui şi a făcut spre ea un gest de parcă ar fi vrut să dea mâna a " încântat de cunoştinţă". Ea continua să fie temătoare şi nu îl slăbea din şuierături şi grimase agresive. Imperturbabil, motanul se apropia milimetru cu milimetru până când s-a oprit şi şi-a întins gâtul pe jos,  supus în direcţia ei, privind-o în ochi. M-a mirat gestul lui: ar fi putut să o facă praf dacă voia şi să îşi reia locul pe perniţa moale; în schimb şi-a oferit gâtul, locul cel mai fără apărare, la bunul ei plac. Şi-a arătat vulnerabilitatea fără a păstra vreo urmă de teamă. Pisicuţa a părut să înţeleagă gestul şi fără să schiţeze vreo mişcare în direcţia lui, nu a mai ripostat la următoarea apropiere. 

Am privit apoi cum, obosiţi după efortul depus în această primă întâlnire, au adormit unul lângă celălalt. În scurt timp împărţeau aceeaşi perniţă şi arătau ca şi cum fuseseră împreună dintotdeauna. Niciodată până la ei doi nu văzusem două pisici dormind îmbrăţişate.

***

M-am gândit apoi dacă e posibil să stabileşti cu orice om o astfel de înţelegere sau apar şi unele date personale care ajută la "potrivire". Oricum, în ziua aceea am asistat la cea mai frumoasă demonstraţie a "lecţiei vulnerabilităţii". Unii oameni o practică instinctiv în relaţiile cu ceilalţi, alţii o învaţă cu timpul , iar alţii nu reuşesc să o înveţe niciodată crezând că pierd imens dacă îşi arată partea fără apărare. Instinctiv, mai ales atunci când ne îndrăgostim, vrem ca cel iubit să se poarte cu noi fără ziduri de apărare, să ni se încredinţeze cu vulnerabilitatea sa , să ni se arate fără măşti, ori fără secrete, ori fără gânduri ascunse: e dovada supremei încrederi şi a iubirii. Uneori ajungem să o cerem direct dacă ea întârzie şi dacă şi atunci suntem refuzaţi, obişnuim să ne retragem de tot, iar celălalt afişează un aer de neînţelegere. 

***

Contrar aparenţelor, cunoscându-ne vulnerabilitatea şi refuzând-o celui care contează pentru noi putem rata trăiri şi întâmplări  care nu se mai repetă vreodată, iar relaţia slăbeşte.

Gândul de week-end - 53

Când nu eşti înţeles de cineva drag, cunoşti  o mare singurătate.