Toate femeile din mine...

Cu timpul am înţeles că a fi femeie nu presupune deloc  un singur aspect ci dimpotrivă, în a fi femeie sunt incluse mai multe roluri. M-am aplecat asupra fiecăruia în parte ... nu ştiu dacă e general valabil, dar în ceea ce mă priveşte le-am descoperit treptat: unele roluri veniseră în mine de când m-am născut, altele s-au conturat în directa convieţuire cu replica celuilat...căci, da, nici un rol nu se joacă de unul singur, chiar şi monologul are o replică... a publicului tăcut care ascultă. Prin urmare ştiam de mult timp că îmi cunosc rolul de mamă şi l-am interpretat firesc, fără să am păreri de rău sau ezitări: în orice clipă aveam soluţia de moment în mâneca instinctuală. Chiar şi a scrie ori a preda erau incluse în acest rol care înseamnă a da viaţă, a transmite mai departe.

 Rolul de stăpână a casei l-am cucerit prin timp şi răbdare până când casa însăşi mi-a devenit prietenoasă.

Rolul de prietenă l-am dezvoltat în relaţia dusă prin cei douăzeci şi ceva de ani de prietenie cu o singură fiinţă. Interesant e faptul că prietenia cu nici un bărbat nu a durat atât.

În rolul de soţie am intrat cu mare curaj dar a fost cel mai dificil de învăţat: repetiţiile erau greoaie, decorurile nu se potriveau, spectatorii erau mereu de altă părere despre scenariu, iar regizorul încă nu apăruse. Prin urmare acesta a fost rolul care m-a  uzat destul de mult în timp.

Rolul de amantă, deşi rămas virtual, ca o posibilitate reală este, paradoxal, cel care m-a transformat  cel mai mult. Este rolul care mi-a adus pe cât de multe bucurii pe atât de multe revelaţii despre lume, despre mine, despre viaţă. Este rolul care m-a îndreptat spre repetiţiile altui rol: acela de fiinţă spirituală, de unicat periodic existenţial. Nu glumesc, datorită rolului precedent m-am întrebat  de fapt cine sunt eu; în această postură abia am vrut să ştiu ce vreau cu adevărat de la viaţă, de ce sunt aşa cum sunt în prezent şi cum mă comport în crearea viitorului.

    În consecinţă rolul în care joc actualmente este de redescoperire conştientă, de vindecare  asumată şi de croire a unui tipar voit din inimă. Rolul acesta îmi dezvăluie faptul că a fi femeie este    la fel de frumos ca a fi orice altceva dacă o faci în mod conştient,...şi mai ales liber. 


Dacă ar fi să aleg un singur rol,  acela este de a învăţa să trăiesc iubind.

"I dream of rain
I dream of gardens in the desert sand
I wake in pain
I dream of love as time runs through my hand"

O altfel de privire- 33- "pe mine, mie redă-mă!"

S-a oprit o clipă ca să privească în urmă. Se întindea până spre zare panorama drumului consumat; erau felurite păduri prin care trecuse şi a priceput semnificaţia trecerii prin păduri felurite  despre care citise în poveştile copilăriei: pădurea de argint, sau de cristal, ori despre pădurea de aramă.

La fel se întâmplă şi în viaţă. Intrăm cu voia noastră într-o anume pădure, de fapt un anume vis, propriul nostru vis, şi ne luăm ca însoţitor pădurarul acelui loc ca să ni se alăture în cale. Dacă parcurgem visul iubirii tragice şi pasionale, vom avea ca pădurar întruchiparea acestui fel de iubire, dacă intrăm în visul amiciţiei, vom întâlni însuşi chipul  amiciţiei, dacă intrăm  în pădurea relaţiilor strict profesionale  ne vom însoţi de pădurari profesionişti de toate tipurile create în mintea noastră pământeană.

***

Stătea o clipă să se odihnească pe piatra caldă şi îşi zâmbea sieşi. Revedea toate dorurile şi aşteptările, îşi revedea toate scenele închipuite în care un anume om apărea cu un anume gest pe care şi-l dorise din tot sufletul şi cum se văzuse de atâtea ori în scena din închipuire: cum îşi simţise sufletul minunat şi cum plânsese de preaplin de fericire.

Revedea apoi momentul în care, după ce parcursese deşertul din urmă se întâlnise cu sine. Fusese cea mai emoţionantă întâlnire: mai întâi i se oprise răsuflarea contemplându-şi frumuseţea, era precum un diamant galben cu mii de faţete sclipitoare; era drept, era robust şi falnic, era strălucitor şi ca mierea. Când a înţeles că era întruchiparea sa, când i-a dat voie să îşi reia locul în sine a simţit tot ceea ce închipuise de atâta timp: a plâns şi a râs de fericirea regăsirii. A simţit reaşezare şi început de rost, a simţit cum deodată zarea se deschide în faţa sa şi cum acum pornea pe un drum în care tovarăşul  de diamant galben mieriu, aşteptat de atâta timp să vină la întâlnire, nu avea să mai dispară niciodată. Se regăsise, în sfârşit. Urma să străbată pajiştile de pisc însorit.

 Ieşise la lumină pură şi avea să meargă cuminte.

Gândul de week-end-58

Smerenia înseamnă şi să renunţi la orgoliul de a dori să duci singur o relaţie care nu mai merge.

o altfel de privire-32- Închisorile

Se gândea la oamenii care stătuseră mulţi ani în închisoare.  La trăirile lor, la sentimentul de revoltă, de neputinţă, la apăsarea aproape fizică sau la furia pe care le simţeau, la durerile din corp şi din suflet, la limitele înăbuşitoare, la gândul renunţării la tot.  Se gândea apoi la tăria lor, la credinţă şi la speranţă, la smerenie şi la forţă.

***

Simţise adeseori toate aceste sentimente, chiar şi fobia de a fi închis şi de a nu putea respira aerul curat, de a nu avea spaţiu.

***

S-a gândit o vreme la toate astea şi a înţeles că „închisoarea” este o etapă obligatorie a trecerii prin viaţă. Fiecare dintre noi ne aflăm la un moment dat „ închişi” şi e necesar să stăm o vreme acolo. Unii stau într-o închisoare profesională, alţii în închisoarea locuinţei, alţii sunt închişi într-o căsnicie iar alţii stau în închisoarea propriilor convingeri. Oamenii care trec prin închisoarea  de ziduri şi sârmă ghimpată ne arată cum să ne învingem „închisorile” personale. Toţi cei care au învins au avut o credinţă puternică şi o renunţare de sine care le-a dat putere. Acolo, în închisorile reale s-au petrecut minuni, au venit îngeri ori a coborât Duhul Sfânt pentru că ei au cerut ajutorul celest, pentru că au crezut cu adevărat.

În „Închisorile” noastre principiul e acelaşi: oricât am fi de loviţi, oricât am fi de nedreptăţiţi, oricât am suferi important e să învăţăm să avem o credinţă, să cerem ajutorul divin necontenit şi să avem răbdare. Să înţelegem că mai importantă e pacea şi să încercăm să facem să se oprească la noi tăvălugul  „ dreptăţii” revendicată personal.

În fiecare dintre noi există un deţinut şi un posibil om liber şi învingător.

Le conte français 4- La vie en féte

Il est déjà  bien connu  le fait que nous vivons la vie telle qu’elle est imaginée en nous- mêmes. Il y a parmi nous ceux qui considèrent la vie comme un champ de bataille et alors ils luttent tout le temps pour une victoire plus ou moins véritable ; ils luttent contre tout : contre leurs proches, contre leur profession, contre leur famille, contre leur nation et au bout de compte contre leur propre vie.

Il y en a d’autres qui voient la vie comme un spectacle et ils vivent leurs jours en contemplant et en regardant  ce qui se passe : comment vivent les autres, comment se succèdent  les saisons, comment les gens entrent et sortent de leur vie, comment les jours naissent et se meurent.

D’autre part il y a les gens qui considèrent la vie comme un jeu : ils s’amusent presque tout le temps, trouvent le plaisir en ce qu’ils font, prennent les choses à la légère, respectent les règles générales du jeu et  s’appliquent à trouver de nouvelles astuces pour améliorer leur pointage final.

***

Si finalement notre vie n’est que la réplique de ce que nous avons dans notre intérieur, on peut changer cette vision pour changer le visage du monde. Pourquoi ne pas penser que la vie serait une fête? Oui, une fête continue qui nous demande de faire chaque jour ce que nous faisons volontiers seulement les jours de grande fête. Comme Noël  approche  on peut prêter un peu plus d’attention à ce que cette période nous demande habituellement : les jours de Noël nous sentons la joie qui s’installe dans l’air, une joie partagée par les âmes enchantées, pures et généreuses. On a l’habitude de se préparer en nettoyant et en décorant le logement , on prépare de bons plats avec amour, on s’amuse dans   la compagne des amis et des personnes chères, on va à l’église, on s’habille d’un beau sourire et on est plus attentif aux besoins des autres, on pense à offrir des cadeaux, on passe son temps libre d’une manière agréable, on s’amuse, on chante, on est heureux.  

Pourquoi  ne pas vivre tous les jours de cette manière ? qu’est-ce qui nous empêcherait réellement de faire toutes nos activités avec amour, qu’est-ce qui nous empêcherait d’aller à l’église de temps en temps, d’être généreux tout le temps, de partager nos joies, les cadeaux de notre âme, de garder notre logement  lumineux ou de passer notre temps libre de bonne qualité ?

Je crois que notre désir de faire de notre vie une fête serait suffisant pour embellir le visage du monde. Ca  pourrait être la fête des gens  qui habitent la Terre, qui célèbrent la joie d’être nés sur une planète d’une beauté qui coupe le souffle. On ne niera pas les loupés, les maladresses, les faiblesses, les manques de souffle, les souffrances mêmes, non,  mais on pourrait apprendre à aller vers l’autre,  apprendre à partager,  apprendre à reconnaitre ses fragilités et à se donner la main.

 Au lieu de croiser les bras on pourrait apprendre à les ouvrir pour embrasser.

 La chaleur de sa paume partagée  ou d’une étreinte forte et sincère, fera la grande différence dans ce monde.

"Je t'aime, moi non plus!"

"Te iubesc" este poate expresia cea mai plină de sensuri şi bogată precum un întreg vocabular. Ca şi în prezenţa unei limbi străine, mulţi dintre noi ezităm să folosim această îngemănare de două cuvinte, nesiguri de semnificaţiile ei depline. 

De fapt " te iubesc" nu se poate traduce direct ci este încărcat de trăirea de-o clipă, de sinapsa de moment şi de ecoul din emoţiile personale. 

 În limbajul pământean universal, " te iubesc" ar putea să  înseamne:

• " ce minune că eşti"
• " vreau să-ţi aparţin"
• " vreau să-mi aparţii"
• " doar tu mă înţelegi"
• " mai e valabil între noi?"
• " mi-e dor de tine"
• "simt fericirea în preajma ta"
• " îmi pare rău"
• " şi eu"
• " aaah..."
• " nici eu"
• " simt că zbor"
• " ce frumos mă văd prin tine"
• " ce păcat..."
• " dar tu?"
• " ştim deja asta, să trecem la altceva"
• " e divin"
• " nimic nu ne poate separa"
• " iartă-mă!"
• " faci parte din fiinţa mea"
• " vreau să fim unul"
• " te doresc acum"
• " simt că trăiesc cu adevărat"
• " taci"
• " te ştiu  cum nici tu nu te cunoşti"
• " te înţeleg chiar şi când nu mă mai vrei"
• " rămas bun"
• " să fie pace"
• " în orice împrejurare mă rog pentru fericirea ta"
• " e minunat pe lume şi vreau să ştii şi tu"
• " uită de mine, fii fericit!" 
• " suntem la fel"
• " tu eşti zâmbetul meu "
• " în sfârşit îmi simt inima înflorind "
• " mă predau ţie" :)
• .....

                                                     

Gândul de week-end-57

 În montagne russe sau pe creasta muntelui am învăţat două moduri opuse de a depăşi frica: în primul caz privesc în depărtare, privesc ansambul şi ameţeala dispare, iar în al doilea caz privesc la pasul pe care îl fac, rămân cât mai aproape de mine şi hăul nu mai există.

O altfel de privire-31- Ploi

Sunt momente când cerul, din preaplin sentimental lasă  o perdea de stropi peste lume: sunt picături scurte şi repezi, ori stropi mari şi rari, plescăind asfaltul, sunt picături moi, pufoase şi reci de fulgi albi ori şiraguri  de rotunduri pline şi calde ce spală praful ars al verilor. Sunt momente când se adună atâtea picături încât inundă tot ce întâlnesc; se desfac bariere , se rup baraje, se spulberă tăceri. Sunt clipe când un simplu nor, se decide să se golească peste lume şi atunci, nebun şi neînţeles, în plin cer albastru plouă din preamult. 

Sunt apoi momente când plouă fără să ştim, când picăturile se pierd undeva între ele şi noi, nu ne ating ci dispar în marele albastru  pe aripa unui pescăruş mirat că marea ajunge aşa de sus. 

Sunt clipe când ploile altor lumi ne ating pe obraz fără să fie pic de nor deasupra noastră şi atunci lăsăm  degetele să rătăcească pe chip căutând dovezi de absurd. 

Sunt clipe când fără ştire, lângă o rază de soare, se înmoaie şi se topeşte, se lichefiază şi începe să curgă în picături mici, apoi în stropi mari  ce ajung şuvoaie, bucăţi de gheaţă uitate prin colţuri de vieţi.

Sunt clipe când brusc, fără vreo pricină anume  căldura unei priviri ori a unui gând rătăcind prin spaţiu loveşte un bulgăre pietrificat şi atunci, prin meandre uscate curge purificator râul stropilor adunaţi în albie.

Sunt multe feluri de ploi ...şi multe feluri de lacrimi pe lume...

O altfel de privire-30 - şaizeci şi nouă

69

Privi o vreme cele două numere: erau de o simetrie perfectă, cele două codiţe prin orientarea lor trimiteau în egală măsură la sus şi la jos şi  arătau apoi un gol lângă un plin. Dacă ar fi unit de tot cele două numere ar fi văzut un cerc.

***

Doi oameni care sunt făcuţi să alcătuiască  împreună un cerc sunt construiţi la fel: golul unuia se suprapune peste plinul celuilalt şi invers.

***

I  s-a cerut să se gândească la ce însemna dezordinea în viaţa sa. Obişnuia ca în prezenţa dezordinii să aibă reacţii de iritare, de furie, de disconfort. Cum vedea dezordine, izbucnea. Acesta era golul...A venit apoi un moment magic care i-a adus plinul: a înţeles cum în prezenţa dezordinii se mobiliza şi se apuca să facă ordine; s-a văzut cum se punea pe treabă şi a retrăit bucuria, satisfacţia şi sentimentul fericirii aşezate când termina de rearanjat, când totul era armonios în ordinea refăcută. A înţeles că în lipsa dezordinii nu ar fi trăit acest  fel de fericire, de la sfârşitul lucrului terminat.

***

Alb, negru, noapte, zi, masculin, feminin, plin, gol, atac, apărare, dăruire, primire, afară, înăuntru,sus, jos,  viaţă, moarte... toate sunt  împreună fiind definite împreună. Unul fără altul nu are sens, nu există. Totul este din ambele, totul este pentru că ambele sunt, totul există în toate.

***

Sunt...nu sunt...sunt în mine...sunt în tine...nu sunt nicăieri... eşti în tine...eşti în mine...eşti în nicăieri...sunt în toate...eşti în toate.

Gândul de week-end-56

La un moment dat m-am văzut cum nu mă ştiam: plină de contradicţii...şi am acceptat lucrul ăsta. Apoi i-am văzut şi pe ceilalţi oameni că sunt la fel şi atunci am înţeles cum, ignorând toate astea, interacţiunile dintre oameni rar  se adresează întregului fiinţei noastre ci unor aspecte de moment. 

Gândul de week-end-55

Uneori ai toată liniştea ca să îţi faci treaba, alteori exact atunci eşti solicitat în diferite direcţii şi eşti nevoit să revii de mai multe ori ca să continui lucrul tău. Cred că toate astea se întâmplă nu pentru a verifica dacă lucrul tău a ieşit perfect în diferite condiţii extreme, ci pentru a şlefui modul tău de a răspunde la circumstanţe.

Gândul de week-end-54

  Unele lucruri nu le trăim cât timp nu învăţăm să ne bucurăm de ele. 

O altfel de privire-29- Începutul

De ceva timp soarele obişnuia să răsară în timp ce parcurgea drumul cu maşina spre job. Era ca şi cum în fiecare dimineaţă se derulau prin faţa ochilor încântaţi scene dintr-o lume de basm. Frunzele se aprindeau rând pe rând luminând porţiuni de şosea ori închipuind figuri misterioase pe clădiri, cerul privea zâmbind uşoara însufleţire a păsărilor în lumina dimineţii iar radioul trimitea melodii frumoase. În răsăritul acela de poveste, când oraşul se transforma sub magia unui spiriduş nevăzut,  inima sa îi vorbea iubirii: îi spunea cuvinte, îi împărtăşea doruri, îi aducea veşti.

Era în faţa unei intersecţii când a privit instinctiv prin oglinda retrovizoare: şi-a amintit instantaneu sentimentul pe care îl avusese când asociase în alt timp, ceea ce reflecta oglinda retrovizoare cu ceea ce laşi în urmă, ce intră în trecut, ce este depăşit. De data asta, tot instantaneu în oglinda s-a văzut soarele răsărind care îi lumina drumul din faţă. Atunci a avut un sentiment diferit, a fost ideea că uneori trecutul luminează calea spre viitor şi că de fiecare dată ceea ce a fost în spate urmează să ajungă în faţă.

Uneori trecutul îţi arată spre ceea ce te îndrepţi. 

"Vede-n capăt începutul, cine ştie să le-nveţe."

Când ţi se face dor...

Când ţi se face dor şi nu mai ştii de mine, priveşte ploaia: priveşte-i căderea sprinţară şi urmează-i unduirea pe frunze, ori pe asfalt, ori pe câmpuri. Alunecă odată cu dârele pe care le creionează prin aer, pe  chipuri, ori pe geamuri. Contemplă cercurile rotunjite după impactul biciuit pe unda deja ondulândă a unei alte ape. Simte-i mirosul de ud şi de răcoare, de stea galben-albastră. 

Când ţi se face dor şi vrei să ştii ce trăiesc, du-te şi stai în ploaie tăcut; simte impactul fiecărui strop pe trupul tău, simte dorinţa de a te adăposti, de a găsi o umbrelă măcar şi totuşi stai sub ploaie nemişcat, drept, absurd.

Când nu mai ştii cum e vocea mea...ascultă ploaia cum povesteşte despre mine...

Miercurea fără cuvinte -22