Gândul de week-end-302

Cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor este acela de a se ajuta și susține unul pe celălalt.

Misiunea

Suntem învățați cu noțiunea de misiune în termeni preciși, militari chiar, cu ținte și trasee, cu rezultate concrete. Sunt însă acele misiuni aparent neclare, neconforme cu ceea ce credeam vreodată. Ele sunt împlinite de soldați ai iubirii, cei care merg să întâlnească sufletele rătăcite de pe calea lor și să îi readucă pe drumul pentru care s- au născut. Cel mai des începutul este sub forma unei relații cu multă iubire și dăruire, în care ei pun tot ce știu și ce au învățat, încurajează, susțin, oferă spațiu de siguranță și respect. Printr-un algoritm ciudat în calea lor apar însă acei oameni care nu le pot asigura afecțiunea și tandrețea de care au nevoie și după ce timpul clepsidrei arată că  relația s-a sfârșit, în urma lor, aceia își regăsesc energia pentru a reveni pe drum și fac acele schimbări care îi duc într-o etapă a vieții lor superioară celei în care se blocaseră înainte de întâlnirea cu soldații iubirii. 

Există pe lume anumiți oameni pentru care misiunea este să iubească mereu, fără a pune alte condiții decât pe acelea  ale virtuții și prin asta să determine creșterea celor pe care îi iubesc. Cel mai des misiunea lor implică o anume solitudine și un anume refugiu dar ei continuă mereu și mereu până când înțeleg și acceptă că de fapt asta e menirea lor: să îi readucă pe cei iubiți pe drumul integrității și al asumării, chiar dacă asta înseamnă ca ei să redevină  solitari.

                Există pe lume anumiți oameni care iubesc mai mult decât pot ceilalți să înțeleagă și să vadă, și pentru care aceasta  este misiunea.  

Gândul de week-end-301

Te iubesc   se simte în ce ești și ce faci. 

Te iubesc!

Gândul de week-end-300

O viață împlinită înseamnă să ai trei credințe: credința în ceea ce faci, în tine și în celălalt.

Poveștile sufletului-31- dacă mă iubești...

”Te iubesc!”: dezvăluirea inimii, mărturisirea trăirii, începutul unui drum al asumării. ”Te iubesc!” - inel de armonie și căldură, complicitate, zâmbet și senin. Te iubescul firesc reașează  traiul, încarcă și vindecă, ritmează melodios simțirea. 

 Astăzi  îți spun: ”Dacă mă iubești,  fii impecabil cu ea, cea pe care deja ai ales-o, cea cu care ești acum, ori cu ea, cea care va veni după mine. Poartă-te onest, spune-i cine ești, arată-te fără măști, fără să creezi iluzii. Dacă chiar mă iubești, fii credincios ei, fii sprijin de loialitate și încredere, rămâi și clădește. Dă-i libertate și încredere, dă-i susținere și respect.  Dacă iubirea pentru mine există în realitate, dacă vorbele tale au fost vreodată oglinda simțămintelor adevărate, atunci devino acela care știm amândoi că poți fii, acel TU clădit din tot ce ai și ești mai bun. Dacă mă mai iubești, fii blând și fără pată, fii decis, fii vesel, dărâmă  zidurile tăcerii, ale frigului, ale fricii ori nedreptății sorții cu care te-ai înconjurat și fă un pas înainte pe drumul pentru care te-ai născut. Oricând e potrivit să o faci și cel mai potrivit este  Acum.  Dacă mă iubești....”

O altfel de poveste

Cu toții știm povestea celor 12 lebede și a surorii care a  tricotat cămăși din urzici pentru ca frații transformați în lebede să redevină oameni. Condiția era ca pe timpul cât lucra să nu scoată o vorbă, să rămână mută indiferent de ce s-ar fi întâmplat în viața sa. 

La rândul nostru traversăm perioade în viață când e nevoie să facem o lucrare anume fără să știm care va fi rezultatul exact, dar purtând în inimă imaginea fericită a acelei situații...atunci ne angajăm la a porni pe calea însoțită de tăcere, transformând urzicile înțepătoare în cămăși măiastre cu riscul asumat ca efortul depus în mod onest să fie răstălmăcit, neînțeles și  osteneala noastră să fie privită cu ochi trădători. 

O bună parte a acestei perioade lucrăm ochiurile unei urzeli migăloase buclă cu buclă până când ochii încețoșați de atâta efort se  odihnesc în sfârșit bucuroși pe țesătura terminată, uimiți de frumusețea întregului. 

Cu fiecare respirație înseilăm ochiuri  de suflet pe care din când în când le desfășurăm larg și le lăsăm la aerisire și odihnă  ca o pânză peste zare. 

Există răstimpuri când  ne simțim subțiri și ușori, doar pojghiță de suflet, chip magic întins peste lume, prin care aerul răcoros se plimbă ușor. Atunci sufletul nostru este atât de mare și întins încât universul întreg se strecoară adiind printre ochiurile țesăturii lui.   

Poveștile sufletului uimit

Uimirea este oprirea respirației preț de o secundă, urmată de ițirea unui zâmbet senin și cald.

Uimire simt când strigi sau în deplină tăcere știu că ai nevoie de ajutor și atunci te cuprind în căușul din suflet și te învelesc cu brațele de respirare până când tulburarea ta se face difuză, se strecoară prin mine însămi și în universul tău e iar pace. Atunci mi te desprind ușor de prin adâncuri și te las să zbori iar spre înalt, până când tu, sau altcineva are nevoie de acea cuprindere magică de dinăuntru. 

 Suntem unii pentru alții prilej de limpezire și alinare. 

Gândul de week-end-299

Sfântul meu are părul alb și scurt și obrajii din miez de pâine ce se sculptează ușor.

Taine-7

Ciudată
amintire!

neștearsă
puternică,
sălbatică
ne-a pus
alături
ne-a frământat
unic aluat.
Ne-a împărțit
apoi
în două
repetat
în două...
repetat...
Neîmblânzită
în fiecare
dintre noi,
redeveniți
ciudată
amintire,
nesățioasă,
neștearsă
vie.



Binecuvântată
 iertare!
ne-a redat
pe fiecare
fiecăruia
renăscut
limpezit
albit
șlefuit

Binecuvântată
IERTARE!

Gândul de week-end-298

Mulți oameni mă privesc... prea puțini mă văd. 

Gândul de week-end-297

Când ești în tine cu tine, știi să aștepți, nu mai vrei cu tot dinadinsul, lași faptele tale să vorbească.

O altfel de privire- 203- Liftul...

Există o perioadă a vieții când dorința de a cunoaște și de a experimenta se manifestă într-un mod pe care mai târziu îl numim copilăresc;  așa era în vremea copilăriei mele  plimbarea cu liftul din blocul vecin, singurul care avea mai mult de patru etaje. Era o anume fascinație și ispită irezistibilă în acest joc, o excitare ce însoțea  ceva vag  nepermis, dar atât de amuzant. Uneori, când grupul epuiza jocurile cunoscute, venea câte unul cu ideea: hai cu liftul! Trecea atunci peste noi amintirea ultimei vizite în blocul vecin și imaginea noastră fugind  alungați de locatarii exasperați de circuitele verticale mult prea zgomotoase. Ne reveneam din acea amintire și porneam ca într-o misiune secretă, cu fețe serioase de oameni cu treabă prin bloc, evitând privirea suspicioasă a vreunui locatar ce se nimerea să coboare cât timp  noi așteptam ca liftul să vină. Totul ținea până când ne vedeam înăuntru și atunci începea distracția care dura până când un alt locatar exasperat ne alunga cu amenințări furioase. Plimbatul cu liftul rămâne în memoria adultului ca o aventură amuzantă a copilăriei care, la maturitate primește și atributul de  ” mod prostuț și copilăresc” de a te distra.

***

Tot la fel, oamenii maturi  păstrează acest mod de a trăi ”plimbatul cu liftul” în ceea ce privește relațiile. Devin dependenți de adrenalina și sentimentul de necunoscut și interzis pe care îl simt alegând noi parteneri, căutând mereu  pe altcineva și se tot plimbă în sus și în jos de la un buton la atul, de la un nivel la altul cu sentimentul de libertate ignorând că în tot acest timp stau închiși în cutia ascensorului. 

***

Există un moment de maturizare dincolo de care știi că fiecare etaj e la fel și că tot ce îți trebuie și îți dorești există într-un loc anume, pe un anume nivel. După aceea  nu mai contează dacă o iei pe scări sau cu liftul, contează doar  bucuria reînnoită  a fiecărei reveniri și regăsiri din acel loc. 

Gândul de week-end-296

Viața fiecăruia dintre noi este desenată de ceea ce contează cel mai mult și ceea ce ne dorim cel mai mult.

tendința...

”Avem tendința să ne judecăm pe noi după nevoi, iar pe ceilalți după comportament!” a fost fraza care mi s-a agățat  de ființă cel mai tare din tot discursul său. Am înțeles apoi cum  nevoile noastre sunt mai mult decât formă ori simțire,  sunt atât de mult în noi încât viața lor este a noastră. Trăim prin nevoile noastre atât de mult, încât adeseori ele acoperă orice altceva...fie că sunt cele imediate, primare, fie că sunt mai subtile, aproape de nedeslușit, ele au putere asupra noastră și ne pot face să uităm  orice ar  sta în calea împlinirii lor, ba chiar ne formăm așteptări ca ceilalți să lucreze la împlinirea lor. Într-adevăr,  adeseori ne purtăm cu ceilalți în funcție de nevoile noastre și de comportamentul lor, ignorând nevoile lor și comportamentul nostru. 

***

Și apoi sunt acele zile, ori vremi când simți o anume oboseală înăuntru, când parcă nimic nu se potrivește cu nimic, acele perioade când te străduiești stingher să-ți ocupi locul în sine, să te așezi, să-ți începi cu adevărat opera. 

***

 Ce vrei?  .... Vreau să nu mai renunț niciodată la mine...

Gândul de week-end-295

 Siguranța este esențială în relație: materială, emoțională, spirituală. Cât timp ea există, relația există.