O altfel de privire-368- Înțelegerea

 Una din acele trăiri care au venit mereu cu bucurie a fost Înțelegerea; și aici mă refer la multiplele ei fațete: de la a înțelege un motiv până la a înțelege ce trăiește un om când face o afirmație, din ce străfunduri apare ea, dar nu așa cum cred eu că se întâmplă, ci așa cum  trăiește el situația respectivă. 

Pe lângă bucurie, înțelegerea a venit de fiecare dată însoțită și de o anume pace dată din acceptare, acea acceptare care nu seamănă deloc cu resemnarea ci mai degrabă cu fuziunea. De exemplu când ești cufundat în adâncul unei ape, e posibil să te revolți pentru presiunea pe care o simți, sau temperatura din acel mediu, poate pentru neclaritatea imaginilor, sau pentru cine știe ce alt motiv. Odată ce înțelegi însă că asta se întâmplă pentru că ești cufundat în acel mediu, se face o liniște în tine și apoi poți să îți lași în voie trupul să se bucure o vreme de acele senzații, fără să vrei să mai modifici nimic. Dacă e deja destul timp de când ești acolo și viața începe să îți fie pusă în pericol, decizi să ieși sau să te sinucizi, totul în deplină înțelegere, acceptare, fuziune cu ce trăiești. 

***

Înțelegerile mele au venit după ce mi-am exprimat dorința ca acestea să se întâmple. În ultima vreme mă surprinde o trăire mai subtilă, aceea de a înțelege de ce oamenii merg spre situații care le fac rău: este doar din neștiința legilor acestei lumi, a funcționării propriului corp, din dorința de a hrăni o iluzie aparent benefică sau e altceva mai subtil care ne privește pe toți?  

Gândul de week-end-491

 Viața are felul ei anume de a face să se dizolve minciunile din viața noastră. 

Gândul de week-end-490

 Când într-o relație unul pune în comun bani și celălalt suflet, va fi dificil sa existe echilibru. 

Gândul de week-end-489

” Iubirea nu e de ajuns” e o etapă a vieții; apoi știi că nu a avut legătură cu  iubirea ce ai trăit  și ești bucuros că ai putut iubi în tot acel timp. 

O altfel de privire-367- Asumarea vieții

 Iată, la acest moment al vieții știu limpede că există oameni care trăiesc la acel nivel al punerii la dispoziție a tot ceea ce sunt și cunosc, spre folosul colectiv fără a aștepta un câștig în schimb. Acest om a fost de exemplu Maica Tereza și ca ea, toți cei care înainte sau apoi, au avut acest țel. 

Știu că la nivelul Existenței însăși doar asta contează și e important să afli că acest lucru, oricât de benefic ca intenție este în sine, este benefic dacă știi cum poți să te pui la dispoziția celorlalți fără a-ți micșora sursa de energie personală. 

Ei bine, deși intenția mea a fost asta, de-a lungul vremurilor m-am aflat atât de epuizată încât am ales adeseori  izolarea pentru a-mi reface resursele energetice personale.  Deși am aflat pe propria piele că „aurul mereu va atrage hoții” am continuat să sper și să merg mai departe, cu o naivitate care astăzi mă înduioșează. 

Știu că fiecare dintre noi este unic în felul său și că toți suntem asemenea și de aceea, astăzi aleg să celebrez și să onorez ființa care am ales să fiu la trecerea dintre evuri, felul uneori vetust în care am ales să înțeleg onoarea și fidelitatea, felul neînțeles de a mă exprima sau de a nu spune nimic atunci când toți au ceva de spus. 

Voi celebra felul în care las prea des din ceea ce sunt în numele iubirii, felul în care uit de  sine, și felul în care îi duc mai departe pe toți cei pe care îi iubesc încă, chiar dacă ei nu știu. 

Cred că m-am născut doar ca să îți spun că nu ești singur pe pământul ăsta și pentru ca să înțeleg asta am trăit singurătatea, am trăit dezamăgirea și trădarea, dar da, am aflat și știu cu deplină certitudine, nimeni, absolut nimeni nu e singur, oricât de mult ne-ar amăgi viața să credem asta. Știu însă că fiecare are felul său de a iubi, felul său de a înțelege ceea ce trăiește, chiar dacă doi oameni trăiesc simultan același lucru și că  mai ales, contează  intenția proprie cu care intră în orice experiență. 

***

Viața fiecăruia dintre noi are un rost și contează în imensul puzzle al Vieții. 

Gândul de week-end-488

 Mă înspăimântă ideea că ceva din mine, prea rănit,  ar putea să dorească să stea departe de tine. 

Taine-46-Întâmplare

 Sufletul tău 

sufletul meu

două sfere

una în mișcare

mereu

una în contemplare

mereu

sufletul tău

sufletul meu

s-au găsit

abia acum

după ce 

am locuit

ceva veacuri

după ce ne-am

înecat în 

ceva certuri

după ce 

ne-am pierdut

am rătăcit 

prea des,

prea mult.

Eu, îmi aflu

suflul în 

constanță

tu, îți afli

suflul în 

schimbare

 perpetuă.

Tu te-ai născut

din mine

ca și eu, 

peste ani,

să mă nasc

din tine. 

Iată

zidurile

s-au spart

lăsând

mugurii 

să rodească 

pe vechile

creneluri. 

(ptr Ioa)

Gândul de week-end-487

 Adeseori îi respingem pe aceia care văd dincolo de măștile noastre, tocmai pentru că nouă nu ne place acel chip al nostru. 

Gândul de week-end-486

 În mod bizar, cei care sunt aparținători ai unei grupări de orice fel va fi fiind ea, sunt cei mai puțin liberi. 

O altfel de privire-366- Unde este vălul...

 Am plecat în acea excursie cu un puternic sentiment de împlinire și bucurie. De cum am pornit  am simțit cum melodia ce se auzea îmi creștea și îmi umplea sufletul cu o bucurie de o puritate imensă. La prima oprire am intrat în acea benzinărie să caut o înghețată și așteptam să vină casierița. Părea că nu se grăbește, fiind ocupată cu un alt client. Apoi a venit în dreptul meu și a început să vorbească. Am privit-o și brusc mi-au revenit amintiri legate de ea. Am întrebat-o dacă e de multă vreme acolo. Mi-a zis că de la șapte...: Am întrerupt-o și am zis: nu, sunteți de mai mulți ani aici? M-a privit apoi și zâmbind a zis, da, dar am și lipsit vreo doi ani. Atunci i-am spus că o știu de mai bine de zece ani, că am fost acolo în ziua în care adusese prăjituri de acasă și le împărțea clienților. Că umplea cu bucuria ei tot spațiul și lăsa să crească o lumină frumoasă în timp ce vorbea. Deodată a reapărut acea lumină, s-a însuflețit și m-a întrebat dacă chiar îmi amintesc acea vreme. I-am confirmat, mi-am plătit înghețata și am mers lângă partenerii de drum să stau cu ei cât își mâncau sandvișul. Am simțit cum o mână mă cuprinde după umeri, m-am întors și am văzut-o pe acea vânzătoare ce venise lângă mine și a început să îmi povestească tot ce a trăit în acești zece ani. Mi-a zis și că acum e puțin diferit la ea în suflet. I-am spus ce simțeam și că e diferit pentru că acum e altceva;  am văzut-o iar zâmbind. Când am plecat am trecut să o salut, am întrebat-o ce prenume are, i l-am spus pe al meu, ne-am zâmbit și când să plec mi-a spus că întâlnirea noastră i-a adus energie, bucurie. I-am spus că știu, că simțisem la fel. Am plecat cu mult senin, simțeam o anume fericire. 

***

Sunt pe lumea aceasta unele întâlniri în care sufletele se recunosc. Nu știi nimic despre omul din fața ta și în același timp știi tot ce contează și atât timp cât durează întâlnirea sufletele simt acea bucurie a dez-văluririi, a arătării de sine și fericirea acceptării depline a acelei dezgoliri. Am continuat acea excursie trăind o dospire a fericirii și o incandescență crescută a înlăuntrului ce m-a încălzit toată ziua. Și știu că și de partea cealaltă s-a produs o limpezire și o repunere în rost. 

Gândul de week-end-485

 Oare marea lecție în iubire este să înveți să îl iubești pe celălalt așa cum o face el și să nu răspunzi cu același fel de iubire de fiecare dată?

O altfel de privire-365-Irezistibilul

 Pentru fiecare dintre noi există pe lumea asta ceva căruia nu-i poate rezista, către care se duce ca vrăjit.

 Pentru mine este acea „umbră a unui gând” cum spunea Nichita, acel ceva nici deplin arătat dar nici total ascuns care îmi pare de un farmec nespus. 

Trăiesc acest sentiment în unele conversații, când ascult unele melodii sau mai ales când sunt la munte. Muntele îmi apare cu acel „je ne sais quoi” plin de mister indiferent de unde îl privesc. Fie că sunt la poalele lui, fie că îi străbat pădurile, fie că îi gâdil crestele cu ființa-mi, felul cum cade lumina pe anumite porțiuni, felul cum se reflectă cerul în priviri ori cum ghicesc adâncimea pădurii după cum cad razele soarelui prin frunziș, toate astea  mă fac să simt cum urcă în ființa mea o dorință unică, ce estompează orice altceva  și eu alunec în misterul întrezărit. 

Trebuie că această trăire să-mi  fi făcut rădăcini adânci în ființă căci am ajuns să caut această simțire și în relațiile umane: nu mă mai mulțumesc discuțiile banale despre ce se întâmplă în cotidian, mă plictisesc chiar, nu mai pot participa activ la relatările constante despre ceea ce lipsește sau ce nu merge bine în plan personal sau lumesc, dacă acele constatări nu aduc și soluții viabile ci sunt emise în aer ca simple plângeri: le simt chiar ca pe șfichiuiri ori bice în esența mea. 

De aceea, în ultimul timp am ajuns să mă accept cu blândețe și bucurie, să-mi onorez chiar solitudinile ori însoțirile invizibile pentru mulți dar care îmi animă universul, să-mi asist transformările cu un zâmbet de aprobare caldă: tot mai mult mă simt în pace și  armonie cu ceea ce mi se dezvăluie prin mijlocirea naturii, pământului și animalelor. 

O altfel de privire-364-Din nou despre iubire

Cred că odată cu trecerea prin vârste iubirea capătă pentru fiecare dintre noi alte înțelesuri, de aceea, de câte ori scriu despre iubire aici sau în general, este acea amprenta pe care o am la vârsta respectivă. De ce „amprentă„? Pentru că iubirea lasă în fiecare dintre noi un fel de tatuaj în funcție de experiențele noastre. 

Dacă întrebi diferiți oameni ei îți vor vorbi despre iubire din perspectiva părintelui care „face totul pentru copilul său”, ori din cea a copilului care „vede lumea prin perspectiva părintelui său”, sunt apoi aceia care vorbesc despre iubire din perspectiva iubitului sau iubitei care „a sacrificat totul pentru binele celuilalt”. 

Puțini vorbesc despre iubire ca acel sentiment care apare după ce, fie te simți părăsit ori trădat, fie trăiești ca și cum te clatini niște luni sau ani ca după o lovitură grea și apoi ajungi să simți și să trăiești acel sentiment unic de prețuire și recunoștință pentru tot ce a fost și chiar să dorești sincer  ca acela să își găsească ce e mai bine pentru el, dar și tu, la rândul tău să fii deschis să trăiești tot ce e mai bun pentru tine.

La acest ceas al vieții mele cred că iubirea este despre a fii blând pur și simplu, atât cu tine, mai ales cu tine, cât și cu oricine altcineva. Și  de a avea răbdarea de a lăsa ca fiecare fruct să se coacă în ritmul său. Asta cred că este o mare iubire.  

 

Gândul de week-end-484

 Obișnuim să prețuim apropierea de acei oameni care ne dau prilejul să ne arătăm și să ne simțim buni și generoși. 

O altfel de privire-363-Des-văluri

 În drumeții prin pădure există acea parte când, după ce ai mers în necunoscut până când picioarele îți cer să te oprești, când suflul ți se va fi micșorat de mult, în fața ta apare deodată o deschidere ca o fereastră și când ajungi în dreptul ei privirea te lasă să te adâncești până în zări. Uneori poți vedea limpede de unde ai pornit, drumul pe care l-ai făcut, locul în care te afli raportat la împrejurimi, alte direcții în care ai putea porni cândva și poate nimic din ce urmează. Îți iei o vreme să respiri acel aer și acele priveliști, să le lași să te străbată până în miez, până când impregnat de sensul și frumesețea lor, revigorat, pornești din nou și îți continui drumul.

***

    Tot la fel, în viața de zi cu zi se întâmplă să ajungi la un astfel de „punct de belvedere” nebănuit. O replică a cuiva, un mesaj auzit într-un podcast când te plimbi, discuția unor parteneri de călătorie în tren, rândurile scrise pe un camion ce trece fix când decizi să îți întorci privirea, toate astea sunt tot atâtea moduri în care se deschide în fața „ochilor înțelegerii personale” o anume fereastră pe care privind, ți se revelează limpede multe din felul oamenilor de a se purta cu tine, ți se arată sensul unor situații prin care ai trecut. 

***

    O astfel de fereastră a înțelegerii mi-a arătat de curând că există anumiți oameni care, mai mult decât alții, sunt predispuși la a forma așteptări în anturaj, doar prin felul lor de a fi, sau doar prin construcția lor genetică. Există deci unii oameni pe care ceilalți oameni proiectează așteptările lor și care, inevitabil se vor confrunta cu situații neplăcute în relațiile lor profesionale sau amicale, nu pentru că ei sunt inegali cu ei înșiși ci pentru că ceilalți își formează „impresii” și așteptări  care nu se împlinesc. Pe acești anumiți, ceilalți oameni proiectează imagini care nu au de-a face cu omul însuși. E ca și cum îl îmbracă într-un costum de ceva anume și se comportă cu el ca și cum ar fi acel ceva. În mod clar, dezamăgirea este prezentă de ambele părți.

***

    Fac parte din acești oameni care sunt adeseori greșit înțeleși fie prin adăugare exagerată a unor așteptări, fie prin negativarea bunelor intenții cu care fac și spun lucrurile. Am aflat de curând asta și înțelesul cu care a venit, precum imaginea panoramică amintită mai sus, mi-a adus un plus în răbdare și calm, dar și în armonizarea atât de dorită dintre mine și mine, în conștientizare și împuternicire.