Gândul de week-end- 12

Unele îmbătrâniri se aprind şi luminează dinlăuntrul lor.

Gândul de week-end- 11

Cu timpul iubirea nu mai este despre cine pe cine  ispiteşte, cine are  dreptate, cine  iubeşte  mai mult, ci devine ea însăşi o fiinţă menită să creeze.

Gândul de week-end -10

Când am înţeles că în orice clipă oricum făceam voia cuiva, l-am ales pe Dumnezeu. 

O altfel de privire (4)-iubire, leac de alean

În  viaţă fiind, s-a aşezat pe o margine de timp şi a lăsat să fie în acea iubire. A venit ca de obicei, cu nuanţe de gând întrezărite, cu zbateri  uşoare de suflet, cu zbor de dorinţe. Încet, încet  s-au înălţat amândoi şi atunci ea a văzut cum  totul era diferit: a văzut cu mirare că  EL îi apărea  pe rând cu chipul  foştilor iubiţi, ba chiar şi când vorbea cu el în gând îi venea în minte constant vreun alt nume din trecut. Apoi a venit vremea în care îi părea că  orice om cu care  vorbea era el deghizat. A urmărit de câteva ori iluzia asta până când a dispărut complet din ea. S-a succedat alaiul tuturor scenelor dureroase uitate: o precizie chirurgicală le scotea de prin ungherele ascunse şi le răsucea până deveneau simple imagini dezafectate care nu o mai încercau.

 Cel mai mult a mirat-o  faptul că el nu se arăta la fel: era mereu altcineva până când a reţinut vreo trei, patru variante diferite ale lui; nu a înţeles niciodată ce îl făcea să se schimbe şi ce îi declanşa trecerea de la un fel de a fi la altul., însă cu timpul a rămas un singur EL bine conturat. 

***

 Cum simţea vindecarea  alte piese din mozaic îi apăreau: întâlnea oameni care ar fi vrut să fie EL, oameni frumoşi care băteau la uşa din suflet. Zâmbea liniştită pentru că ştia că el fiinţează de mult în inima ei.

 Uneori reveneau  clipe când nu-l înţelegea;  părea  a fi tulburat. Era ca şi cum prin căi diferite voia să verifice dacă este cu adevărat în inima ei, dacă nu se lăsa înşelată, dacă nu era iar iluzia binecunoscută.  Încerca în dinţi viaţa şi iubirea lor precum obişnuiau cei din vechime să verifice monedele.   Ca şi cum aurul pur pe care îl tot descoperea îl descumpănea: fusese atât de convins că nu există încât căuta oriunde falsul; fericirea îl   durea, îl speria prezenţa ei. De aceea fugea periodic de lângă ea, ca să retrăiască tristeţea veche, îşi punea platoşa care îl apărase altcândva dar  acum îl incomoda. Era ca în cămaşa otrăvită, nu găsea tihnă în ceea ce fusese şi nu accepta pacea prezentă.

***

Undeva, dincolo de pământean erau ei doi, ţănându-se de mână; se priveau şi se mirau cum de nu reuşesc să se găsească unul pe altul în cotidian.

miercurea fara cuvinte -10

O altfel de privire (3)- prin ochii tăi

Te-am văzut şi am început să zâmbesc. Îţi priveam ochii din ce în ce mai în adânc până când am căzut în ei.  Am clipit des în  spaţiul unde eram şi când l-am înţeles am simţit  lumina ochilor tăi; am privit prin ea la lumea de afară. Locurile erau altele pentru că şi tu erai altundeva. Chipuri diferite treceau prin deschiderea privirii tale: oameni preocupaţi sau neutri, chipuri severe, agresive uneori, ochi doritori, buze provocatoare ori reci, oameni de diferite rase se perindau zgomotos sau tăcut, te căutau, te solicitau, te voiau. Priveam cu mirare acel iureş care începea să îmi pară obositor şi îţi admiram cumpătul netulburat. Părea un carusel. M-am aşezat uşor pe un fulg şi te-am căutat. Voiam să te surprind cu ochii tăi. Ştiam că  toţi cei care trec pe dinafară poartă reflecţia ta, dar voiam să te văd înăuntru, te căutam pe tine întreg. Cum nu te-am găsit deplin în nici un ungher am simţit o altă curiozitate: dar eu, cum sunt eu prin ochii tăi? Oamenii din faţa privirilor tale veneau şi plecau, treceau pe rând cu diferite măşti pe chipuri, ducând vorbe multe cu ei. Priveam de ceva timp la perindarea aceea şi nu mă găseam nicăieri. „ Te iubesc” mi-ai spus „ e prima dată când pot să zic cuiva că iubesc” îmi răsunau în urechi spusele tale şi nu înţelegeam unde eram eu în lumea ta. Începeam să simt tristeţea când privind mai atent am văzut că oamenii din viaţa ta se vedeau mai luminoşi, începeau să pară mai vii, uneori mai frumoşi.

Era o undă luminoasă ce venea din interiorul tău şi care îi aureola cu nuanţe de auriu lucitor. Am pornit în sens invers pe undă spre interior la  tine; am alunecat prin zone de linişte, de cald, de frumos. Unda devenea tot mai luminoasă aşa că făceam eforturi să mă adaptez. Am ajuns acolo unde izvora : era atâta lumină încât era dificil să priveşti direct spre sursă, atunci am stat şi am privit până când am putut desluşi: încet, încet lumina se făcea contururi fine, apoi mai vizibile, se mişcau în linii cu sens, se făceau chip şi formă, deveneau om...deveneau zâmbet: eram EU. Cu emoţie puternică m-am descoperit atât de frumoasă cum nu mă ştiusem niciodată. Mă priveam zâmbind şi îmi simţeam inima fredonând. Priveam la lumina ce izvora din mine şi atunci am văzut că  unda mergea mai departe prin mine, mai în interior;  am pornit iar călătoria spre adânc spre sursa luminii şi  am aflat-o : un alt chip, erai TU  întreg atunci când ai aflat lumina divină din tine. 

Gândul de week-end- 9

Cine nu e liber nu suportă libertatea altuia. 

Gândul de week-end - 8

Câteodată cuvintele noastre sunt pentru ceilalţi, alteori pentru noi înşine. 

Gândul de week-end - 7

Vai de cel care vrea să păşească pe  culmile măreţiei dar nu e pregătit să treacă prin adâncurile disperării!

altfel...

Nu intrasem vreodată-n ţinutul acela
De celebri poeţi îndelung lăudat
Nu simţisem vreodată minunea aceea
Din unirea pierdută-ntr-un veac mult uitat
Nu trăisem vreodat' şlefuirea aceea
Din rod de sămânţă prin floare purtat
Nu aflasem vreodat' lunecarea aceea
Când uşor de la tâmpla-ţi pe raze-am urcat.

Netimpul...

Cel mai tare m-a durut în viaţă atunci când am intrat în momente cu sentimentul puternic că nu era potrivit sau când am ştiut că era cel mai bun moment iar celălalt a ezitat, a amânat ori nici măcar nu a vrut să se gândească la acea variantă. Netimpul acţiunilor acelea m-a urmărit îndelung şi m-a umbrit, iar faptul că unele s-au întâmplat mai târziu a reprezentat doar o copie slabă a ceea ce era menit să fie iniţial.

Acest netimp mi s-a părut o nedreptate şi o irosire. Nu m-am resemnat dar am încercat să înţeleg. Am observat că atunci când depinde doar de mine e mai uşor să fiu în concordanţă cu „latimpul” şi că rezistenţele apar mai ales când e vorba de o acţiune în comun. Îmi era tristeţe când cei pe care îi socoteam foarte apropiaţi nu înţelegeau şi se opuneau, ori amânau.

***

La Canaa Galileii Iisus îndemnat de Fecioara Maria să ajute familia mirelui a refuzat iniţial spunând că încă nu e vremea lui, dar apoi a ascultat-o  pe mama sa şi a preschimbat apa în vin: „Ce este Mie şi ţie femeie? Nu a venit încă ceasul meu!”. Cu toate acestea s-a dovedit că a fost un ceas potrivit pentru a înfăptui prima  sa minune  pe pământ.

***

Cu riscul de a crea polemici un gând îmi locuieşte fiinţa de mulţi ani: Oare femeile ştiu mai bine decât bărbaţii ce e „latimpul” şi dacă aceştia ar avea înţelepciunea să le asculte, viaţa de pe pământ  ar deveni mai frumoasă?

Gândul de week-end- 6

Am simţit adevărata pace atunci când a dispărut nevoia de a avea dreptate în orice împrejurare.

Gândul de week-end-5

Fiecare întâlnire conţine germenii a două căutări.

O altfel de privire (2)- Cecitate...

Printr-o împrejurare pe care nu o cunoaştem încă, în majoritatea timpului petrecut în viaţă fiind, suntem orbi. Nu îi vedem pe ceilalţi cu adevărat, nu ne vedem sufletul, nu vedem sensurile, nu Îl vedem pe Dumnezeu.

***

Nu vreau să mănânc, plângea copilul de doi ani şi ceva.
  Mănâncă ce-ţi dau eu, zicea adultul cu un ton sever. Altfel nu creşti. Hai, mănâncă  odată!

***

  Nu mă simt bine cu tine, vreau să explorez, vreau să mă dezvolt, vreau să trăiesc liber
     Aşa eşti tu, indiferent cu cine ai fi tot nu te-ai simţi bine, ăsta e felul tău de a fi. Mereu zici acelaşi lucru. Aştept să te schimbi.

            ***

      Azi m-am simţit îngrozitor.
    Până la urmă ne-am împăcat. Era o lipsă de comunicare.
     Am adeseori sentimentul ăsta de neputinţă în relaţiile cu ceilalţi. Am sentimentul că nu mă fac înţeles.
          Am vorbit şi am aflat că fiecare încerca să îl menajeze pe celălalt.
        

          ***

  Ce face sufletul tău?
 Te doresc nespus!

         

          ***

      Vreau să mă căsătoresc!

        Ar fi mai bine să aştepţi, răspundea îngerul.
       Vreau să mă căsătoresc, ce e cu mine? Toată lumea are un rost, o familie, copii, numai eu nu am pe nimeni.  E aşa de greu să nu ai familie de sărbători, să stai singur în casă...
     Te înşeli, răspundea îngerul. Aşteaptă, nu e momentul potrivit. 
     Vreau şi eu să fiu ca ceilalţi! strigă cu disperare.
           Fie după voia ta, răspunse îngerul trist.

După o vreme...


   Mai bine nu mă căsătoream, e cumplit...

***

Suntem orbi şi surzi. Ridicăm privirile spre cer într-un gest de implorare deznădăjduită şi le lăsăm apoi în jos cu tristeţea de a nu fi fost auziţi, de a nu fi primit răspuns.

***

Am primit o formă de comunicare pe care cred că nu ştim cu adevărat să o folosim. Deşi auzim cuvintele celorlalţi nu le înţelegem; nu pricepem strigătele lor de durere, nu lăsăm sensurile adevărate să ajungă la noi. Uneori cuvintele celorlalţi alunecă pur şi simplu pe lângă noi, precum aerul- nu le simţim.

„Nu e mai orb decât cel ce nu vrea să vadă şi mai surd decât cel ce nu vrea să audă.”

***

Cred că niciodată nu te-am înţeles mai bine ca atunci când era tăcerea între noi. Abia atunci, în acele momente vorbele tale alunecau uşor spre inima mea şi dădeau un sens. Abia atunci te auzeam cu adevărat, înţelegeam ce îmi strigai chiar şi nu pricepeam.

***

 În tăcere am înţeles că atunci când ziceam că nu  mă plac erau doar momentele în care auzeam îngerul ce îmi oferea alte soluţii pe care mă încăpăţânam să nu le urmez.

***

Şi tot în  această tăcere se aude cântecul de iubire al Divinităţii ce priveşte blând spre creaţia SA şi îi mângâie ochii orbi. E un cântec ce răsună direct în inimă tocmai ca să deschidă alte priviri. 

Gândul de week-end-4

Când nu suntem prezenţi în viaţa celuilalt e necesar să creştem singuri.