O altfel de privire-15- Darul iubirii

Era o fiinţă a iubirii pure, era un suflet înflorit în căldura aurie a inimii divine. Iubea să iubească şi să trăiască în lumina dragostei. Ca un paradox se născuse într-un mediu nepotrivit visului său şi de foarte devreme învăţase tristeţea. Îi iubea şi îi îmbrăţişa cât putea pe cei din jur însă ei continuau să–şi trăiască viaţa în conflicte deschise sau mocnite.

***

A crescut prin vreme şi obişnuia să vadă în orice om din cale sufletul divin; lui îi vorbea, lui i se adresa, lui îi zâmbea. Dăruia la fiecare întălnire umană fărâme de dragoste pe care ceilalţi le primeau după cum puteau, după cum îşi trăiau fiecare visul pământesc. I-a iubit pe toţi oamenii pe care i-a cunoscut, de la cei cu care a schimbat o  privire fugară pe drum până la cei mai apropiaţi în cotidian. I-a iubit şi le-a preluat tot ce au putut ei să-i dea. Le-a luat mai ales obsesiile şi fricile pentru a le înnobila. A cărat cu sine slabiciuni şi temeri străine, le-a modelat, le-a transformat. A dus greul o vreme îndelungată.

***

A trăit mult timp  cu nostalgia viitorului care va fi după dispariţia sa fizică. De cîte ori cei din jur voiau să ştie când ar fi vrut să trăiască: în trecut sau în viitor, spunea că îi e imens dor de vremea care va fi după moartea sa, căci atunci se va întâmpla ceea ce aştepta de mult, de când timpul începuse să îi apese fiinţa şi să nu îi mai fie prieten.

***

Şi s-a întâmplat: nu ştie cum a perceput în tot eul său că trăia deja timpul după care tânjea; nu îl mai aştepta. Tot ceea ce nu fusese decât un vis imposibil aflat undeva în viitor exista deja. Simţea că toate  pe care le ştiuse cândva erau acum, se împlineau. Şi a simţit cum fiinţa i se destine şi radiază.

***

Ştia că era un dar al iubirii şi iubea să îşi desfacă aripile şi să iradieze.  Se integra în visul pământesc nou apărut şi avea tot mai rar sentimentul de inadaptat. Iubea să iubească şi să ofere iubirii: alina frici, dădea speranţă, încuraja, îmbuna conflicte, liniştea spirite, contura coerenţe, domolea furii. Vorbea direct inimii şi oamenii îi căutau şi îi doreau prezenţa. Aducea pacea şi seninul.

Iubea să iubească şi să împărtăşească darul iubirii. 

Gândul de week-end- 41

Când doi oameni nu sunt împreună, e pentru că nu visează acelaşi vis.

Haihui ...

Sunt zile când aş vorbi în limbile popoarelor, aş hoinări, aş trece prin aer ca o mângâiere şi mi-aş odihni tâmpla de muşchiul răcoros al tulpinii dinspre nord. 

Sunt zile când aş juca puzzle cu ideile, aş tricota lucirile ochilor şi le-aş acoperi pe golaşele zgribulite.

Sunt zile când m-aş face năzdrăvan şi v-aş dezvălui o altă viaţă. 

Sunt zile când mi-aş lua dorul de mână şi ne-am lăsa coama despletită în poiană;

Aş adulmeca schimbarea sclipirii stelelor şi aş tăia în galbenul câmpului de floarea soarelui un drum al iubirii verzi,

Sunt zile când mi-aş pune la şold cornul de lună şi aş însoţi cântatul cocoşilor cu izbânda glasului din clepsidră,

Sunt zile când aş vorbi în limba lumii şi aş străbate cărările universului.

miercurea fara cuvinte - 15

                    foto făcută de prietena mea, Cristina

Lecţia tigrului

Am vazut acum ceva timp  filmul „Viaţa lui PI” şi am rămas multă vreme gândindu-mă la o scenă anume. Nu trăisem niciodată în proximitatea unui tigru, nici nu fusesem în vreun naufragiu însă acele imagini îmi erau atât de cunoscute, atât de familiare...

Mă refer la momentul în care înfometaţi, vlăguiţi, băiatul şi tigrul eşuează pe o plajă unde tigrul, după ce  se scutură uşor, merge drept spre pădure şi dispare fără a arunca vreo privire în urmă. Acea lipsă a oricărui gest de rămas bun l-a durut pe băiat şi mi-a rămas o vreme în umbra gândului.

***

 Ca şi tânărul indian trăim uneori sentimentul dureros de a fi martorii părăsirii  de către cineva faţă de care ne-am legat afectiv, pe care l-am iubit. Ca şi el, rămânem privind la cineva care se îndepărtează fără a mai întoarce vreodată privirea spre noi. Adeseori nu înţelegem, iar această lecţie, pe care o numesc  „Lecţia tigrului” ni se pare printre cele mai dureroase.

***

Şi continuăm să  întâlnim oameni de care ne ataşam, şi continuăm să  trăim momentul în care privim în urma lor uimiţi. Dacă ne gândim puţin  vom descoperi că de fapt în fiecare dintre noi există o parte  de tigru care oricât de mult ar reuşi să fie îmblânzit şi  oricâte dovezi de afecţiune ar da ori ar primi, la un moment dat,  alege libertatea.

***

 Încă ne mai găsim în balanţa alegerii între dragoste şi libertate,  încă mai credem  că sunt pe talere diferite.

Gândul de week- end - 40

La un anumit  moment dat, cercul se închide perfect şi nu mai poate fi desfăcut nicicând.  

A trăi, trăire- a iubi, iubire

Trăieşte- visează, munceşte, învaţă, se bucură. Se trezeşte, trece printr-o zi, doarme o noapte. Parcurge viaţa în spirală. Îşi pune întrebări, caută răspunsuri. Crede ceea ce poate verifica direct, ceea ce prezintă dovezi palpabile. Trăieşte...

***

Un dor trece prin sine, dorinţa unei iubiri în care să se lase cunoscut şi să cunoască deplin. O iubire în adevăr. O iubire care să înlăture toate  veşmintele  văzute şi nevăzute ale sale şi ale celuilalt. A trăit apropieri parţiale care nu i-au ostoit dorul. Acum ştie cât poate primi şi cât poate da. Iubeşte...

***

Trăieşte... iubeşte...speră...aşteaptă... Într-un moment binecuvântat înţelege că pentru a fi iubit şi a iubi în toate e necesar să cunoşti profund, să te cunoşti pe tine şi pe celălalt. Când umbra irosirii se pregăteşte să apară, înţelege că deja este cunoscut în toate şi că de când se ştie este iubit imens. O mare bucurie plină de lacrimi de fericire îl inundă. "Numai cine te-a creat din sine te cunoaşte deplin, numai cine poate crea din iubire poate iubi până dincolo de aparent" aude glasul din inimă.

***

Începe să se gândească şi să comunice constant cu acest mare iubitor; îi împărtaşeşte gândurile sale, nazuinţele, îndoielile; îi cere sfatul ori ajutorul, îi dedică preaplin de suflet de recunoştinţă, se lasă creionat şi ghidat.

***

Un văl uşor se desprinde şi atent la această minune descoperă o altă cale spre ceea ce iubeşte de mult. Poate simţi cum adierile universului trec printre sufletele lor purtând  melodia liniştită  a încrederii, a confirmărilor  de mult invocate, a iubirii însăşi. Nu mai caută dovezi palpabile, ceea ce trăieşte, ceea ce simte nu poate fi dovedit nimănui care nu a trăit la fel.

***

Iubeşte...iubeşte...trăieşte veşnic...

Gândul de week-end -39

Iubind,  vine o vreme când  înţelegi că eşti abia la începutul drumului spre celălalt.

joc...

De fapt  e vorba doar despre joc, despre a ne juca frumos unii cu alţii, despre a ne încuraja când am căzut, a ne da mâinile şi a porni împreună. e vorba despre a râde până simţim lacrimile de bucurie. E vorba despre a explora împreună, a ne vindeca juliturile, a cânta, a desena şotroane, a alerga umăr lângă umăr. E vorba despre a ne piti şi a ne căuta unii pe alţii, a ne căţăra tot mai sus împreună. 

E vorba despre a face ghiduşii pentru a ne bucura şi a râde alături de ceilalţi. E vorba despre a fi purtat o vreme pe şaua bicicletei înlănţuind mijlocul celuilalt, e vorba de a descoperi împreună imensitatea lanului de grâu copt.

E vorba despre A NE JUCA FRUMOS UNII CU ALŢII!

LA   MULŢI  ANI  ÎN IUBIRE  ! >:D< 

Satul mic!

-E mare fericire în satul ei mic!, zise fata cea mare.
- De cine vorbeşti? întrebă mama
_ De Ioana! Copiii când sunt mici au în cap un sat mic şi cred că el conduce totul, în loc de creier.

Gândul de week-end - 38

Nu trebuie studii aprofundate pentru a cunoaşte pe cineva cu adevărat; doar  puţină atenţie pentru a vedea dacă ceea ce spune şi ceea ce face este una şi aceeaşi evidenţă.

Obişnuia...

Obişnuia să stea cu mâna întinsă, zâmbind. În palma deschisă avea ceva mic, roşu, pulsând. Oferea... oamenii treceau grăbiţi pe lângă acea fiinţă şi cel mai ades se simţeau stânjeniţi, nu ştiau prea bine ce să facă şi atunci, cei câţiva care se opreau atraşi de zâmbet, se uitau în palma deschisă, observau ciudatul obiect, uneori îl luau în palmele lor, făceau câteva pase în aer, îl cercetau curioşi dar nepricepând sensul plecau în treaba lor, la fel de grăbiţi.

Uneori obosea, uneori simţea o amorţeală uşoară, uneori îi venea să renunţe. Stătea cu mâna întinsă, zâmbind, iar în palma deschisă pulsa un obiect mic, roşu.

Câteodată privea obiectul mic din palmă şi îi vorbea cu duioşie: " Iartă-mă dacă stai într-un loc nepotrivit ţie...nu ştiu să-ţi găsesc potrivirea. iartă-mă pentru mâinile adeseori aspre, ori murdare care te cercetează, iartă-mă că nu am ştiut să fac din tine cel mai de preţ tezaur."

Se întâmpla ca unii trecători să se supere că nu puteau lua de tot obiectul din palma întinsă: " Ce fiinţă egoistă, nu am mai vazut pe cineva să se gândească atât la sine! Noi nu facem aşa ceva niciodată! "

Obişnuia să stea cu palma întinsă, zâmbind...

Şi a trecut timpul; ştia că trăia şi pentru a găsi locul cel mai potrivit pentru obiectul din palmă. Căutase şi încercase... în zadar.

Într-o zi, s-a gândit să retragă mâna întinsă, s-a gândit să aşeze şi cealaltă palmă alături şi, cu micul obiect în mijlocul căuşului şi-a îndreptat zâmbetul spre sine. Şi a văzut un loc gol în mijlocul pieptului; a pus obiectul uşurel în lăcaşul liber şi a început să simtă pulsând în interiorul său un ritm anume. Era o muzică altfel care îi trecea prin vene, era un joc al dragostei cu care viaţa îi umplea plămânii şi îi deschidea o altă cale, spre taina din sine. Şi-a împreunat palmele şi le-a dus la frunte a închinare, şi-a însorit luminile din suflet, şi-a pus odoare de preţ în jururl micului obiect roşu, devenit inima fiinţei sale şi a creat un spaţiu sacru din trăiri.

Într-o zi, inima sa a aflat o altă inimă lângă care s-a simţit acasă. Într-o zi, inima sa i-a arătat ce nu ştiuse fiinţa sa până atunci.

"Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi." Ev . după Matei 

Miercurea fara cuvinte- 14

Tatuaje...

Fără să ne dăm seama, purtăm cu noi prin viaţă tatuaje permenente. Uneori le afişăm la vedere, pe propriul corp şi aproape ne îmbrăcăm într-o altfel de piele, ciudată. În fiecare dintre noi există porţiuni întinse acoperite cu tatuaje...cele ascunse vederii, cele de pe inimă sunt cel mai dificil de îndepărtat şi de vindecat. Spre deosebire de cele de pe piele, celelalte dor mai ales la mult timp după ce au fost făcute, când nu te aştepţi şi pulsează cât trăieşti. 

Paradoxal, cât timp dor... încă trăieşti.

Uneori, chirciţi de durere, acceptăm ciobul de sticlă al Crăiasei Zăpezii, sperând la amorţirea dulce, care anesteziază orice simţire...uneori alegem să devenim carcase vii ale unui suflet îngheţat.

***

Dacă nu am să aflu altă cale,  prefer să-mi port tatuajele de pe inimă cu lacrimi şi zâmbete, prefer să sufăr iubind,  decât să nu mai iubesc nicicând.

Sensuri...

Sunt o aripă ce străbate realul plutind în ireal.

***
Fericirea mă face atât de uriaşă încât dimensiunile mele  ajung până spre stele.

***

Firescul este să iubesc, să alin, să zâmbesc, să  învăţ  plutirea  pe apele vieţii.

***

Uneori simt îmbrăţişarea caldă a  universului  a cărui celulă sunt.

***

Tot ce există în viaţa mea este pentru că e necesar să fie; tot ce nu există în viaţa mea, nu este, pentru că nu e necesar să fie. E simplu!

***
Am trecut prin suferinţă ca să pot înţelege suferinţa.

***

 Marile încercări ale vieţii şlefuiesc ce e preţios şi aduc apropieri nebănuite între suflete.

***
Mai întâi suferi pentru tine, apoi pentru celălalt şi la urmă pentru tot ce există.

***
Când înţelegi ca tot ceea ce trăieşti este doar între tine şi Dumnezeu, atunci totul se schimbă radical şi îţi cunoşti sensul.