Gândul de week-end -145

Păcatul e atunci când  stai din nou în fața lui Dumnezeu cu sentimentul că tot nu ești  suficient de matur ca să nu mai repeți greșelile.

Gândul de week-end -144

În fiecare clipă, Dumnezeu simte toată bucuria și toată durerea întregii omenirii.

Gândul de week-end -143

Cu fiecare om pe care vrem să îl cunoaștem avansăm pe drumul către noi înșine.

O altfel de privire-100- Zâmbetul

Sunt  momente când  viața pare un zâmbet uriaș ce ne îmbrățișează  în contururile sale luând pe rând  felurite forme .

***

Sunt zâmbetele senine, ușor schițate ce însoresc chipul și fac lumină în priviri și în suflet, zâmbet de flori de cireș în soare, ușor feciorelnice, fără griji... sunt apoi zâmbetele calde, solare,  de Madonă ... materne și liniștitoare ele adaugă suport spuselor și trăirilor, aduc liniște, vindecă suferințe, calmează vânturi și neliniști ... sunt  zâmbetele ce se zăresc pe jumătate, ușor provocatoare și răscolitoare, ele antrenează doar o parte din conturul buzelor, un singur colț se avântă  ștregărește spre pomeți, celălalt rămâne cuminte, aparent neștiutor. E un joc inefabil de bănuit și dezvăluit care învăluie un mister întrezărit;  invită, cheamă, alungă, magnetizează.

Sunt ades zâmbetele mușcătoare, ironice ori sarcastice, acuțit înțepătoare care lasă urme sângerii pe pielea sufletului, zgârie îndelung retina ochiului din inimă invitând la despărțiri, tăceri rănite ori răzbunări, după măsură.

La alt nivel apar zâmbetele ploaie... ele se ițesc în toiul lacrimilor, precum razele timide ale soarelui ce străpung norii îngroșați ... când în suflet și pe chip plouă, când lacrimile șuvoiesc spre barbă miracolul acestui zâmbet înmoaie durerea și o spulberă încet spălând-o în reflectările boabelor ude pe obraji, pe barbă, pe gât ... în poală. Zâmbetele ploaie fertilizează solul unor recolte superioare.

În clipe anume, fără știre, când aproape totul e echilibrat, mai ales în împărtășirea din iubire, răsare zâmbetul deplin, acela unic împletit cu bucurie, împlinire, desăvârșire, triumf asupra  piedicilor ori josniciilor, asupra a tot  ce e tulbure...e zâmbetul pur, limpede cristal. E zâmbetul divin.

Gândul de week-end- 142

Dacă am ști cu adevărat puterea cuvintelor pe care le rostim, am dori să tăcem în minte și în fapt mai des sau am împleti flori parfumate printre ele.

Gândul de week-end-141

Ce și cum e  în general e și în particular - și asta e valabil pentru tot ce există.

Gândul de week-end- 140

Greu e să înțelegi și să accepți că atunci când faci ceva pentru cineva, răsplata vine de oriunde și sub ce formă e mai potrivită și că, ceea ce contează este gestul  și inima cu care îl faci.

O altfel de privire-99- Grădina secretă

 Fiecare dintre noi are în interiorul său o grădină pe care o poartă prin vârste și vremuri. Din când în când ne apare imaginea ei, la început ca o idee, apoi ca o certitudine.  După aceea trăim conștienți  de ritmurile ei și ne preocupăm de explorare. 

Ne luăm tot mai mult răgazul de a o descoperi, de a vedea ce fel de plante adăpostește, care e specificul fiecăreia... ce plante sunt perene, care sunt de sezon, care necesită o altfel de îngrijire ori anumite condiții în care se pot dezvolta deplin. 

Și după ce ne obișnuim cu ea, după ce cunoaștem ceea ce trăiește acolo,  vine clipa când înțelegem că noi suntem grădinarul...atunci ne suflecăm mânecile și ne punem pe treabă: o  curățăm de omizi, tăiem uscături,  udăm, plivim buruieni...reorientăm  crenguțe ...apoi, cu timpul, ne obișnuim ca prin grădina noastră să ne plimbăm singuri sau cu cei care dovedesc prețuire și respect pentru ea.

Mai târziu apoi, tot în grădina dinăuntru, într-una din plimbările lungi ne trezim în fața a doi copaci falnici pe care inițial nu îi remarcasem și care, plini de fructe ne îmbie. Le acceptăm, le gustăm și ne hrănim până ce, într-o zi aflăm că cei doi copaci sunt  Pomul vieții și Pomul cunoașterii.

 Și atunci, îi spunem grădinii ascunse în noi EDEN. 

La marginea timpului

... mă așez la o margine de timp și contemplu zările din sfera existențelor... se lasă de amurg movuliu,  pescărușii rotesc hore pe cer iar eu îmi desfac petalele inimii si înfloresc pe aripile de înger ce  coboară grațios cu mișcări ondulate prin înserarea mea.  Adulmec aerul până simt că e permis să zâmbesc ținând de mână bărbatul, și să  fim alături în  miracole. 

***

 Lasă-te iubită, îmi cântă pescărușii, lasă-te iubit îi șoptesc îngerii ... la limita timpului trăim  armonii, contururile noastre se aprind  luminoase  și zările aduc valuri de grație delicată ce îmbrățișează în învelișuri de catifea văile, dealurile, oamenii... iar munții, ei devin transparenți. 

***

Pe o margine de timp au loc întâlnirile ... ajung apoi pe pământ ... și iată că  ne privim uimiți, ca și cum ne descoperim prima dată și inimile ni se unesc între palmele ce se îmbrățișează,  dansează  și se rotesc pe când  coboară   odată cu pescărușii,  cu stingerea auriu vineție a apusului și cu ploaia de fulgi delicat grațioși  pornită deodată.

Gândul de week-end- 139

Lucrul zilnic pentru atingerea unui ideal dezinteresat și nobil te scoate din orice infern.

Uneori e de la muzică

M-a întrebat ieri, într-un moment de  taină. "Măi, eu nu înțeleg de ce nu merge, că de fapt sunt lucruri minore care par să nu se potrivească. Au fost situații mai dificile  când oamenii au învățat și s-au adaptat unul altuia, când au aplicat diferite metode și lucrurile s-au rezolvat."

M-a surprins faptul că nu  puteam formula răspunsul  în cuvinte de înțeles. Acum știu: este vorba despre dans. Fiecare dintre noi știm clar când o pereche se potrivește la dans ori când nu; fiecăruia dintre noi îi sare în ochi diferența de ritm pe care dansează uneori cei doi, stângăcia cu care se mișcă, ori  lipsa de chef a unuia care se poartă de parcă ar fi fost târât cu forța spre acea reprezentație. Fiecare dintre cei doi dansatori știe la rândul lui când se cere următoarea mișcare, punctată de îndemnul partenerului, de acordul muzicii și de stilul ritmului propriu.  Cât de bine face  acea mișcare ține numai de opțiunea sa de a se implica.  E bine știut că pentru a exista un dans în doi, e nevoie ca fiecare să răspundă la invitația de ritm, de unduire, de comunicare a celuilalt. Atunci când unul nu răspunde, dansul se oprește. Și e firesc pentru că e prea mare disonanța.

***

E atât de simplu: în viața de zi cu zi, în parteneriate se întâmplă ades  să nu existe armonie în mișcări, în reacții, în intenții și dansul să se oprească, numai că unul dintre ei, ori spectatorii să nici nu observe, ori să nu admită, mulțumiți că se mișcă totuși ceva.
În dans nu e suficient să te miști, după cum în viață nu e de ajuns să stai unul lângă altul: este despre a comunica, a împleti dăruiri și acceptări, înaintări și retrageri, piruete îndrăznețe în care echilibrul e dat de încrederea în celălalt.  

Dansul e când partenerii vor să danseze în același timp și aud în suflet aceeași muzică.

Gândul de week-end-138

Fiecare corp are traseele lui de durere și pe  cele de plăcere pe care  alege să avanseze în viață. Când înțelegi că fiecare om are mai multe corpuri,  conturul întregului  devine vizibil. 

Gândul de week-end -137

Vine o vreme în care ştii că adevărul  nu  are nevoie de aprobarea cuiva şi de atunci nu mai cauţi vreun  punct fix.

O altfel de privire-98- Întâlnirea

Sunt unele întâlniri ... altfel....

***

Făceau parte din două lumi diferite.. el cânta din țară în țară, din oraș în oraș împreună cu alți tovarăși cântece din ținutul lor de lângă ocean, din vârfuri de munte vegheate de condorul măreț. Ea venise în concediu în acea stațiune împreună cu familia și în acea seară ieșiseră la plimbare cu toții pe strada mare ce traversa orașul și ducea spre malul mării. 

Plimbarea îi ducea tot mai aproape de o anume muzică ce îi chema  insistent. Au ajuns acolo unde cântăreții își stabiliseră locul de cântat și preț de o melodie au trecut ușurel pe lângă ei. 

***

Auzise muzica de departe și acum simțea cum toate acele acorduri o cuprindeau în brațe, îi alunecau prin gânduri, printre respirări, îi lăsau urme ușoare de înfiorare ritmate de suflarea vântului de seară. Aproape de grupul cântăreților și-a lăsat privirile să se bucure de costumele frumoase, de instrumentele grijuliu lucrate. Trecea zâmbind la toată această lume venită de departe când deodată a simțit ca un pumnal ascuțit în piept. Ochii ei întâlniseră  privirea neagră a unui cântăreț și preț de câteva secunde nimeni și nimic nu a reușit să întrerupă acea întîlnire; era conștientă de durerea din inimă, mirată de intensitatea acelei priviri; știa mirarea celuilalt, durerea lui din piept și simțea neputința desfacerii legăturii magnetice din priviri. A trăit atunci, în acea clipă, o viață întreagă printre oamenii din acel capăt de lume Cu eforturi mari și-a mutat privirea din acei ochi și s-a întors la durerea și arsura care pulsau odată cu bătaia inimii. A regăsit-o acolo câteva zile la rând și deși au trecut anii, poartă încă în ea povestea unor munți ce străjuiesc oceanul, a zăpezilor  și țesăturilor viu colorate, a vântului aspru ce răscolește blana lamelor și  penele vulturilor. 

***

Sunt întâlniri când sufletele se recunosc și își povestesc atât cât durează câteva respirări pământene  ce a mai fost și ce va mai fi în  alte vieți...  aceste întâlniri rămân pururi vii în  cei care le-au trăit.

Gândul de week-end-136

 E interesant de observat atașamentele oamenilor față de idei, concepte:  fie le consideră pe deplin ale lor, fie aleg să vadă lucrurile doar din unghiul care se pliază pe confirmarea acestora.