O altfel de privire-178- Despletirea

În alte vremuri femeile își purtau părul lung, împletit și prins într-o coroniță în jurul capului, sau în cozi groase ce mîngâiau umerii. Singurele ființe ce vedeau femeia cu  pletele fluturând  erau cei ai casei și în special bărbatul ei pentru care despletitul era un ritual intim și drăgăstos. 

***

Sunt însă unele zile când totul în jur te face părtaș la intimitatea sa și se lasă despletit ca să poată fi contemplat, intuit, mângâiat ... uneori  cerul însuși ni se lasă dezvelit. se despeltește și ne acceptă în intimitatea sa, ne permite să fim părtași la revărsarea podoabelor pe umerii astrali și pe umerii noștri umani. Sunt  zile când totul se șterge din ce a fost nepotrivit, la netimp sau în nefiresc, sunt  zile când simți că te afli în budoarul personal celest și ești primit în căldura și frumusețea dezgolirilor nici măcar bănuite...

***

Sunt zile când te simți zeu și totul e posibil iar cerul îți zâmbește printre pletele desfăcute zânatec între albastru și alb.

O altfel de privire-177-Ceasul inimii

Anul ce se destramă acum rămâne  ca fiind anul inimii...e anul în care am îndrăznit, am făcut un pas în lateral să contemplu alt drum... și mi-a plăcut atât încât am pornit pe el. Și pe drumul acesta am lăsat doar inima să cânte, să vorbească, să decidă... și cum parcă atât aștepta, inima a făcut toate astea  și mult mai mult: m-a învățat că atunci când trăiești din inimă, când încetinești glasul minții, trăiești înmulțind: în anul inimii, tot ce am trăit a fost înmulțit cu doi, toate sentimentele, emoțiile, toate trăirile au fost înmulțite. Oamenii se tem de asta și de aceea, preferă să trăiască din minte ca să împartă totul, chiar se spune că doi oameni care trăiesc împreună, împart viața la doi.

***

Anul acesta am ales să înmulțesc viața..inima e cea care sporește, care adună, care face ca totul să crească prin urmare am trăit anul acesta o viață dospită mult, ca un cozonac imens, plin cu toate dulciurile și bunătățile doar bănuite până atunci... Am trăit  din inimă și am văzut până unde se poate ajunge, cât de mult poate să crească viața ... și mi-a plăcut... nu e deloc ușor pentru cine nu poate duce, pentru cine e învățat să împartă, să trăiască în porții mici ca să nu facă indigestie, nu e ușor deloc pentru cei ce trăiesc preponderent din minte... 

***

2017, anul inimii, al creșterii și înmulțirii vieții rămâne anul meu de miracol, prima minune înfăptuită din curaj și suflet. Este anul iubirii frumoase, este primul ceas al iubirii pure din marea curgere a timpului ce a început în clepsidra  întoarsă de curând. 

Gândul de week-end-228

Foarte mulți oameni  afirmă cu tărie că te iubesc dar foarte, foarte puțini îți acceptă fericirea dacă nu e și a lor.

O altfel de privire-176- Vive!

A apărut într-o seară din începutul unei săptămâni ce avea să fie uluitoare. În ziua aceea mă mirase starea de oboseală pe care începeam să o simt, prin urmare, tot ce a urmat a fost ca și cum forța voinței mele a fost amorțită dinainte și nu am putut decât să mă supun. 

Când l-a adus, era ca un bulgăr de energie: tonic, vioi, avea ceva anume ștengar și frumos și mai ales foarte afectuos: își punea capul sub palma mea să îl mângâi. În următoarele zile s-a dovedit a fi cel mai ghiduș pui care a trăit lângă mine. Mă amuza până și felul în care se auzeau lăbuțele lui pe parchetul holului când venea într-o alergare jucăușă să mă caute. Mă mângâia, mă spăla pe păr și adormea pe unde eram și eu. 

***

Din ziua în care ceva a început să scape de sub control în starea mea de sănătate Vive a rămas aproape nemișcat, într-un somn prelungit. După două zile l-am dus la doctor și  a urmat ritualul lăsării lui pe parcursul zilei, recuperării seara și vegherii pe timpul nopții când starea lui se înrăutățea. Vive a plecat în noaptea asta spre ceruri dar mi-a lăsat mai mult decât aș fi bănuit: mi-a adus lecția adevărului- cât a stat la mine am aflat că o parte bună din anul acesta am trăit într-o minciună după care îmi croiam viața;  mi-a adus lecția sacrificiului- am aflat cum o ființă atât de mică poate suferi și prelua asupra ei o parte din ce era destinat altuia; am aflat lecția lui alb-negru- Vive avea o îmbinare anume de alb și negru, iar sub blăniță se ghicea albul simplu; cu el am simțit  că bucuria și tristețea există în același timp, în același gest, că ele se țin de mână mereu și că nu stă în puterea noastră să generăm sau să împiedicăm anumite lucruri; tot Vive mi-a reamintit că nimic nu se întâmplă dacă nu e îngăduit și că tot ce se întâmplă era cunoscut dinainte în planul divin- privind în urmă, constat cu uimire sincronicități care acum au sens. 

Vive! Trăiască! Suflet curajos și generos, Vive mi-a lăsat lecția nemuririi- indiferent cât durează viața ta, fii astfel încât să trăiești frumos apoi  în inimile celor care te-au cunoscut, îmi spune în șoapte stelare.

” Fericiți cei ce plâng, căci aceea se vor mângâia” Matei, 5:4

Gândul de week-end-227

Broscoiul ce devine prinț și-a dorit fierbinte  timp îndelungat  transformarea în sine  mai mult decât  sărutul. 

Gândul de week-end 226

Toți oamenii vor să trăiască iubirea, dar majoritatea se sperie în prezența ei. 

Inimile

O priveam cum scrie cu mare concentrare fraza. Când a terminat am verificat și i-am spus că se strecurase o eroare. A privit literele scrise altfel, a căutat o culoare și cu o mare dexteritate, exact pe porțiunea acelor litere a desenat o inimă pe care a colorat-o intens. Am urmărit-o cu uimire și apoi, în toate întâlnirile noastre pe caietul de dictando au apărut fraze scrise îngrijit presărate cu inimi de diferite culori. 

***

Exact la fel, pe marele caiet al vieții, unii  oameni, înzestrați cu pepiniere de inimi pe care le cultivă cu duioșie și compasiune, la fiecare eroare pe care o fac ei sau alții,  presară câte o inimă pe locul respectiv. Unii oameni, orice ar trăi: bucurie sau necaz, lasă în urma lor de fiecare dată o inimă să vindece, să aline, să ocrotească, să încălzească locurile vătămate pe care le-au  găsit în trecerea lor.

Unii oameni  aduc inima, așa cum alți oameni aduc ploaia, sau progresul, sau credința. 

Gândul de week-end-225

Dacă o mare parte a vieții tale suferi pentru  că ești singur, atunci când trăiești contrariul, nu poți să nu îți petreci restul vieții arătând tuturor acest adevăr.

Gândul de week-end -224

Viața noastră este răspunsul pe care îl dăm în fiecare clipă la întrebarea lui Dumnezeu. 

Gândul de week-end-223

Când te-am întâlnit m-am găsit pe mine.

Deasupra orașului

Într-o zi palma ta mi-a cuprins delicat palma și cu un zâmbet neștiut până atunci mi-ai zis:” Hai!”te-am privit cu uimire și o urmă de teamă m-a traversat dar zâmbetul ușor era tot acolo. Am acceptat și am simțit cum ne ridicăm împreună deasupra străzii, a orașului, a lumii întregi ghidați de zborul iubirii. De atunci străbatem împreună  cerul și în urma noastră apar brazde în care bătaia inimilor  unite seamănă păpădii cerești. 

Seara, când  e senin, oamenii de prin case privesc cu drag la cer și admiră lucirea păpădiilor noastre:”Ia uite ce de stele!” se bucură ei. 

Gândul de week-end-222

Când gândul de a fi mereu cu tine îmi aduce pace în suflet, atunci orice îndoială se risipește. 

Alb satinat

Știi toate acele clipe când simțeai că îți sunt departe și de neînțeles... când credeai că rănesc fără să simt ce fac ci poate din inconștiență ori cu o anume plăcere viciată. Lasă-mă să îți spun că în sufletul meu există un câine mare, alb și bun, cu blana satinată. Pe când era cățeluș era foarte vesel, cald și plin de energie zglobie. Se ducea către mâinile întinse spre mângâiere și se bucura de fiecare dată când simțea căldura palmelor pe frunte, pe cap, pe urechi, pe grumaz. Apoi aceleași mâini au lovit, au pălmuit, aceeași ochi ce priveau cu drag au devenit fulgerători, tăioși, au sfâșiat. Cățelușul din inimă a fost nevoit să învețe că ceea ce azi te face să urci pe culmi nebănuite, mâine te doboară brusc, fără vreun avertisment. Nu a știut cum să interpreteze, nu a avut unde să se ducă și a învățat să se vindece singur cum a putut. Uneori și-a ignorat rănile până ce unele  au devenit invizibile, pe altele a putut să le vindece, în locul altora a reușit să pună blăniță nouă  dar în mod inexplicabil, undeva în sânge a început să curgă o nouă informație: orice mână care îți oferă mângâiere poate să te usture fără motiv, aceeași privire care se uită cald la tine poate să îți taie respirația mai apoi cu un fulger de gheață.  Și culmea, tot ce a venit mai apoi în viață nu a putut șterge această informație din venele sale. Undeva în pliurile de suflet rămase pure, când se retrăgea după o nouă confirmare a loviturilor, regăsea speranța unei altfel de trăiri: acel miracolul al întâlnirii mîinilor care vor ști doar să mângâie, al privirii care va rămâne mereu caldă și bună. 

Ei bine, în toate acele clipe când simțeai că mă port ciudat se rupea brusc și fără vreo atenționare coaja de pe una din rănile rămase vii... durerea ascuțită mă făce uneori să vorbesc aiurea, fără vreun motiv logic, mult și dezlânat ca să nu mă opresc nici măcar o clipă să văd rana aia mult prea dureroasă...alteori mă ducea în cea mai profundă muțenie. Ba în unele momente, chiar și când totul era cald și frumos, mă străbătea teama lui ce va urma după acea frumusețe neașteptată. 

Sunt momente când în preajma  iubirii  totul e atât de perfect încât încă  doare tot ce nu a mers până atunci.  

La aniversară de suflet ...

Când venim pe lume, există doar o singură cale: prin intermediul mamei noastre. Nimeni nu a cunoscut lumea altfel și de aceea în intimitatea celulelor noastre viața și mama sunt sinonime. Mama ne hrănește fizic și emoțional, ne învață, ne ocrotește și ne face oameni demni. În momentul când mama încetează să mai existe fizic pe lumea asta în sufletul fiecărui copil se întâmplă ceva iremediabil: în viață, în lume se face pustiu o vreme, e ca și cum soarele s-ar ascunde pentru toți oamenii și aceștia ar rămâne în întuneric și frig. Copilul a cărui mamă nu mai există, indiferent de vârsta la care se găsește atunci, rămâne orb și înfrigurat o perioadă, apoi încet, încet își crește singur alți ochi pentru a vedea lumina fără ea, alt corp pentru a simți căldura care a rămas în lume în lipsa ei.

Doar atunci când mama se duce spre câmpurile din Rai sau atunci când îți vezi propriul copil pentru prima dată în această lume ești în contact direct cu inexplicabilul, cu fără cuvântul, cu imensitatea. 

Astăzi, voi cei care ați ales să ne însoțiți din cealaltă dimensiune a vieții vă serbați aniversarea sufletelor. Cununi de crini  și raze de lumină, vouă, tuturor, dragilor! 

Gândul de week-end -221

O femeie care a renunțat la o poziție socială avantajoasă pentru că nu se simțea iubită, în mod clar nu va accepta vreodată o poziție secundară în viața oricărui bărbat.