O altfel de privire-389- Conexiunea

 Sunt perioade când ne gândim mai mult sau pur și simplu ne gândim la o altfel de conexiune: conexiunea unui om la viață. 

Nu știu dacă este în firescul vârstei sau ca urmare a unor experiențe personale, dar recent am experimentat sentimentul unei stări de „neconexiune” dacă o pot numi astfel la ceea ce înseamnă viața în accepțiunea umană. În timp am observat cum ceea ce este în mod obișnuit cunoscut ca fiind chezaș al uniunii cu  viața, se slăbește până când, la o privire atentă își pierde semnificația. Conexiunea aceasta poate fi asimilată  conexiunii la material și ea se face prin corpul nostru în primul rând, apoi prin oamenii la care ținem, prin dorințele noastre cu finalitate materială sau care, dacă sunt spirituale au nevoie de practică materială. 

Ce rămâne însă, când toate acestea își pierd consistența? Când simți că până și ceea ce se manifesta prin tine altădată a dispărut. Ești atunci cu adevărat un observator, devii o prezență „dublă” ce trăiește simultan în corp și în afara lui. 

Atunci știi că este momentul să te  „așezi” undeva și să rămâi o vreme cu tine, cel lumesc și cu tine, cel nepământean și să renegociezi viitorul. Când devine clar că experiența lumească este încă vie, că încă dorește să continue, atunci îți așezi frumos în cuferele vieții valorile adevărate, visurile reînnoite, bornele noi și pornești cu încredere iar. Șii de acum că niciodată nu te definește trecutul sau viitorul, nici oamenii pe care îi ai alături ori pe aceeași orbită, știi chiar  că ai devenit  indiferent chiar și față de ce ai putea fi tentat să crezi. Ți-ai ars reziduurile, ți-ai consumat iluziile, ți-ai dat jos rolurile. Ai devenit un „écorché” care a renunțat să se mai protejeze, care se lipește cu totul vieții și îi lasă cârma. 

***

Poate că acele perioade de lipsă a conexiunii la viață, sunt doar manifestarea Vieții prin noi după contopirea cu miezul ei și atunci, în miez fiind, nu mai poți simți vreunul din punctele de contact știute pe când erai în afară. 

O altfel de privire-388- Punctul de plecare

 Uneori prin drumeție, mă insoțesc cu alti oameni care merg în aceeași direcție. Mergem o vreme alături, apoi ne distanțăm în funcție de ritm, intenție, energie. Mă gândesc că fiecare dintre noi, înainte de drumul comun a avut un punct de plecare, un anume T0 care i-a determinat apoi parcursul din acea zi. Poate s-a trezit ok sau poate a avut amețeli, poate că se simțea prea încărcat digestiv sau a pornit de acasă vesel și ușor, cu mult chef de drum. În condițiile date, chiar dacă direcția poate fi aceeași, pe parcursul ei apar „ecouri” ale începutului, ale acelui T0: amețelile se pot intensifica, disconfortul digestiv se poate accentua, ritmul poate aduce epuizare, etc. Și fără să ne dăm seama, oricât de frumos ar fi drumul, oricâte lucruri am discuta pe parcurs, acel om e atent doar la ce simte încă de dimineață. Apoi, fără veste, însoțitorul nostru ori se distanțează și pleacă mai repede, fie se ține scai de noi încercând să își refacă energia. 

***

Cred că în mod asemănător, atunci când ne intersectăm pe drumul vieții cu alți oameni, înainte de a decide cât de lung va fi drumul parcurs împreună, ar fi sănătos pentru noi să ne gândim și la cum a fost T0 pentru celălalt, și să clarificăm cum am pornit noi înșine în acea călătorie. Pentru o viață întreagă, în ceea ce privește relațiile, există oameni care pornesc de la un T0 cu intenția de a afla și trăi ce este angajamentul sincer într-o relație dar sunt și acei oameni care nu au înscris deloc în tot parcursul vieții angajamentul responsabil ci trăiesc momentele așa cum vin, schimbând direcțiile după alte criterii de moment. 

 În acest caz, eronat poate fi doar alăturarea a două persoane cu intenții diferite, cu TO diferit,  căci invariabil, fiecare va trăi neconform cu menirea sa.

 

Gândul de week-end -503 (cu explicații și reflecții personale)

 Observând mai mult timp comportamentul uman, reflectând și la etapele prin care am trecut eu însămi până acum, pot desprinde o concluzie referitoare la împărțirea vieții trăite a unui om în două perioade: prima, cea în care își face rău sieși, a doua, aceea în care încetează să-și mai facă rău și începe cu adevărat să-i ajute și pe ceilalți. 

Până când un om nu trece de prima etapă, este inutil să vorbească despre o participare conștientă la binele comun, ori despre generozitate benefică tuturor. 

Prin urmare, indiferent de ceea ce îl face să trăiască cu adevărat, de ceea ce îl  motivează pe un om: cîștigul material, gloria, renumele, evoluția personală, naivitatea, loialitatea, etc, fiecare dintre noi are de trecut prin perioada în care ne facem singuri rău. Cât durează ea, asta este în strânsă legătură cu mai mulți factori care pot fi definiți ca „timpul personal de coaceree”, sau timpul de maturizare personală. 

O altfel de privire-387-Ichigo iche

 În Japonia există această filosofie numită Ichigo iche, care se referă la faptul că orice există în viață are o singură apariție: de exemplu o întâlnire, există o singură dată în condițiile și semnificațiile de atunci, niciodată nu se va mai repeta în viață. 

Îmi place să cred că port în mine acest sentiment de respect față de orice moment despre care simt că este unic; îmi place să cred că în ciuda oboselii, a stresului ori a respingerilor din miezul clipei, ceva din mine a știut totuși să o onoreze, să o recunoască în unicitatea sa. 

În multitudinea amintirilor felurite, în multitudinea emoțiilor cu care vin ele uneori, într-o dimineață mi-a apărut o întrebare: și dacă aș ști sigur că din toate variantele posibile, chiar eu am ales acest parcurs al vieții din rațiuni pe care astăzi încă nu le văd, oare cum s-ar schimba tot ce trăiesc? Și această întrebare a venit cu un alt mod de a mă raporta la ce trăiesc: de la analiza comportamentului celorlalți am trecut la „oare de ce mi-aș fi ales această experiență, exact în forma asta? Ce beneficii ar aduce ea pentru toți cei implicați?” Și mai ales, o întrebare rămâne peste toate: „Cum aș putea onora unicitatea acestei vieți spre folosul meu și al oricui cu care interacționez?” 

O altfel de privire-386- Ritualul...

 La un anumit soroc am știut... unii i-ar spune resemnare, alții i-ar zice abandon, vor fi și din aceea care o vor numi lașitate ... Am știut doar, fără nimic altceva. Mai întâi a fost o anume liniște, toate simțurile se aliniau într-un fel de linie, fără sinusoide, fără bip-uri, totul curgea atât de lent în mine încât era ca și cum ar fi devenit nemișcat. În acea liniște mi-am simțit toți demonii anesteziați și am îmbrățișat clipa. Am fost de acord într-un colț din mine să asist fără să mă opun... și am asistat; am asistat la treceri din ființă în neființă... ale unor plante, ale unor animale dragi, ale oamenilor care au fost cândva familia care m-a născut în această viață. I-am petrecut cu un fel de solemnitate venită dintr-un ancestral neștiut, cu un anume ritual ce se voia împlinit și fizic. Mama a trecut dincolo punându-și capul pe umărul meu drept. Atunci, în acea liniște deplină care mă locuia, am împlinit ce se voia împlinit, în timp ce în pântecul meu un prunc de trei luni își continua creșterea spre viață. Atunci am simțit că pot lăsa misterul vieții să trăiască prin mine. 

Astăzi am simțit deplin chemarea ritualului de trecere spre „dincolo” a ființei care este uneori o relație.  Toți știm că atunci când doi oameni trăiesc o vreme alături, între ei se naște ceva ce este doar al lor, apărut din ceea ce reprezintă fiecare, asemeni unui copil. O relație este, la un anumit nivel, copilul a doi oameni, și așa cum un copil are nevoie de afecțiunea și atenția ambilor părinți pentru o dezvoltare normală, tot așa și relația se dezvoltă armonios din grija și afecțiunea ambilor parteneri. Uneori, relația rămâne în grija unuia dintre cei doi, alteori este adoptată de altcineva, câteodată este ucisă din eroare sau cu bună intenție. Există însă o vreme când relațiile mor din lipsă de hrană, li se scurge energia  și slăbesc treptat până când ... dispar. 

Astăzi simt nevoia să împlinesc un ritual al trecerii în altă dimensiune a relațiilor care și-au atins sorocul. Se spune că atunci când un om este pregătit să moară, cei care îl „trag” înapoi îi creează o mare suferință. Poate că e adevărat, poate că e despre altceva, nu știu. Știu că astăzi las să se ducă în deplină liniște „ființele” care reprezintă toate relațiile ce nu mai au menirea să-mi trăiască. 

Vă mulțumesc pentru tot ce am trăit împreună, pentru bucurii și tristeți, pentru sincronicități și adevăruri, pentru contopiri și pentru „jocul vieții” care ne-a găzduit. Vă recunosc valoarea și vă las să fiți oriunde vă este menit mai departe. 

Taine-50

 Vezi tu, 

știam,

mereu am știut

că nu vei 

ști,

nu vei putea, 

să iubești 

așa cum știu eu, 

cum pot eu

iubi.

Vezi tu,

știam

că mă vei trăda

că mă vei 

înșela

cu alta

cu mama ta

cu oricine

și iată

că vremea

a arătat

că deși 

știam

toate acestea

am vrut să 

aflu 

iubirea ta. 

Gândul de week-end-502

 Viața are felul ei de a ne arăta adevărul a ceea ce afirmăm că ne dorim: de obicei ne pune acele lucruri în brațe și ne privește apoi  cum le refuzăm sau le ignorăm. 

Gândul de week-end-501

 Și apoi sunt acele relații care există doar ca să îți arate un adevăr despre tine.

O altfel de privire-385- Tabloul

 Mergeam ca de obicei pe drumul spre parc când l-am zărit. Era ceea ce am putea numi lejer un „om al străzii” care, cu mâinile în șolduri privea fix în fața lui, într-o neclintire aproape materială. Când am ajuns mai bine în dreptul său am privit spre locul unde ochii lui se îndreptau și l-am văzut. Sprijinit de grilajul unui spațiu pentru ghene de gunoi, în picioare, de o mărime considerabilă stătea un tablou. Era imaginea albastru-verde a unui peisaj muntos, cu mult cer și multă vegetație. Pășeam tot mai aproape de om dar acesta părea să nu știe că exist, simțeam magnetismul cu care se lăsase purtat în interiorul acelui peisaj și știam că nu mai era decât conturul fizic în spațiul meu vizual. 

***

Există pe lume două trăiri importante dezvoltării umane: atracția și siguranța. Cred că ceea ce trăim în vremurile acestea este o creștere vizibilă a uneia în detrimentul celeilalte. Atracția este crescută artificial prin multiple mijloace și este adesea imposibil să îi sesizezi caracterul. Doar privind cu un altfel de ochi poți avea o imagine a firelor care îi atrag pe mulți într-un fel de miraje. 

Pe de altă parte, tot artificial este scăzută siguranța, aceea atât de necesară oricărei dezvoltări; este bine știut că pe nicio piatră care se rostogolește nu crește mușchiul; prin urmare, pentru a putea crea ceva durabil este nevoie de adăstare, de așezare, de timp. ori tocmai acest timp ne este sugerat că nu mai este ba chiar, pe multe căi ne este și „furat”.

***

Revenind la vremurile actuale, cred că fiecare dintre noi își este dator sieși să își îngrijească cele două trăiri, să își găsească mijloacele personale de a le proteja și cultiva: să fie atent la cum își aleage  obiectul către care simte atracția și să se îngrijească de securizarea mediului necesar dezvoltării acelei atracții. 

O altfel de privire-384- Succesul

  Ne însoțim parcursul prin viață cu noțiunea de succes. Încă de mici îl asociem cu o reușită, cu o notă bună, cu un premiu sau cu admiterea într-un grup de elită. Cu trecerea timpului, influențați de lumea din jur,  ajungem să ne stabilim cota succesului  în funcție de împlinirea unor  obiective materiale (o anume mașină, ori un anume loc de casă, o anume excursie ori un anume set de cumpărături) și ne trezim într-o zi când, deși constatăm că am devenit „oameni de succes” potrivit uzanțelor societății, ceva dinăuntrul nostru cunoaște oboseala, plictisul, dezamăgirea, tristețea, burn-out-ul, depresia, amărăciunea. 

***

Prin urmare, cred că succesul este diferit pentru fiecare om și este dat de evoluția sa personală și de „talanții” săi, de ceea ce a primit fiecare când s-a născut.  Este, deci necesar ca, în primul rând,  fiecare dintre noi să se cunoască bine, să știe ce este potrivit pentru el și ce nu  („ Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.”- Corinteni).   Pornind din acest punct, să se lase apoi ghidat de magnetul din inimă, acela care cunoaște deja drumul  vieții fiecăruia. De aceea, zic adeseori că o mare reușită este să devii ceea ce te-ai născut să fii: după cum niciun câine nu dorește de-a lungul vieții sale să devină pisică, niciun om nu va avea succes dacă își pierde viața dorind să fie altcineva decât s-a născut să fie. De exemplu, este evident pentru toată lumea că în viața asta nu m-am născut să fiu Madonna, și ar fi o mare lipsă de înțelepciune din partea mea să îmi doresc lucrul  acesta cât trăiesc. Poate că voi reuși să ajung să cânt, poate că după lungi eforturi voi avea și un concert, dar, nu voi fi decât o copie a altcuiva, și în loc să mă bucur de un  succes care să fie al meu,  voi simți cel mai probabil amărăciunea lipsei de răsplată a eforturilor mele. 

În al doilea rând, după cuoașterea personală, cred că un alt aspect important este să cauți să „fii bun”, „impecabil” (adică fără păcat cum înțelegeau toltecii acest termen), să înțelegi că de fapt ceea ce gândești, spui și faci trebuie să fie una; în caz contrar, ele aduc nefericire, atât ție  cât și celorlalți. 

Și mai cred că succesul, ca și fericirea, nu poate fi trăit deplin de unul singur; vine o vreme când înțelegi că toți suntem UNUL. 

   În încheiere,  propun să mergem acolo unde au reușit puțini oameni și să vedem cum înțeleg ei succesul din poziția vârfului amețitor : Warrent Buffet, nr 9 mondial la începutul anului 2026 în clasamentul Forbes, cu o avere de peste 149 miliarde de dolari spune așa:

„Când ajungi la vârsta mea, vei măsura cu adevărat succesul în viaţă după câţi dintre oamenii pe care vrei să te iubească chiar te iubesc. Cunosc mulţi oameni bogaţi, care au parte de dineuri omagiale şi au secţii de spital ce le poartă numele. Dar adevărul este că nimeni nu îi iubeşte. Acesta este testul suprem al felului în care ţi-ai trăit viaţa… iar singura cale de a primi iubire este să fii vrednic de iubire. Cu cât dai mai multă iubire, cu atât primeşti mai mult.”

Pentru mine, la vârsta de acum, succesul este să fiu un om înțelept și să trăiesc Pacea. 

Gândul de week-end-500

 Îmi pare înțelept să învățăm să cerem fiecăruia ceea ce poate el să ofere. 

O altfel de privire-383-Poate că...

 Privind la relațiile de iubire între oameni, observăm că acestea sunt de foarte multe ori în afara iubirii și seamănă mai degrabă cu negocirea, cu influențarea mentală ori emoțională, pe scurt relații de exercitate a puterii de convingere, pur mentale, ori de constrângere, direct fizice, și mai puțin de manifestare a iubirii.

Și cred că aici ar fi bine să ne oprim și să ne uităm mai cu atenție la acei oameni, la felul cum se manifestă, cum vorbesc, cum simt, sau ce simt; se spune adeseori că adevărul este cel care te eliberează. În cazul amintit, este important să poți ajunge dincolo de cuvintele și chiar de anumite comportamente de moment și să „vezi” adevărul despre acel om. În ceea ce mă privește, am trăit o vreme în preajma unor oameni care mă făcuseră să mă îndoiesc de orice, chiar și de ceea ce simțeam, înțelegeam, eram eu însămi. Totul era atât distorsionat încât ajunsesem să somatizez. M-am întrebat: Unde este Iubirea aici? Și de fapt asta este întrebarea esențială în astfel de situații: când totul pare haotic, când nu mai există niciun reper solid, când demnitatea și respectul reprezintă o imagine falsă, poate că răspunsul este mai simplu decât am crede: tocmai Iubirea lipsea. 

Unii oameni, trăiesc o viață întreagă fără să cunoască ce este iubirea: am aflat de curând că unor oameni (și am descoperit că sunt destui în viața mea actuală și trecută) nu le este dat să cunoască ce este iubirea și adevărata responsabilitate în această viață. Privind mai atent pe fiecare dintre ei, i-am văzut mai mult sau mai puțin evoluați mental, dar în mod sigur, i-am găsit până la un prag ce ține doar de minte și voință. Cei mai avansați, având și o bunăstare materială pe măsură. În schimb, faptele lor, aerul din jurul lor era și este  doar la acel nivel; dacă încerci să îi duci spre calea inimii, se simt amenințați, reacționează mai mult sau mai puțin agresiv și își rafinează metodele de control. Oamenii aceștia au în plus și o „foame” sexuală căreia îi sunt tributari. 

Prin urmare, fiecare om are pusă în el, de dinainte de a se naște, o anume busolă și fiecare dintre noi, ca să își onoreze menirea, ar fi înțelept să își cunoască propria cale și să verifice și busola celui cu care ar putea să se însoțească pentru o parte din drumul său. Altfel, se poate trezi rătăcind pe drumuri care nu îi sunt menite, se poate pierde uneori, sau, și mai rău, se poate „accidenta”. 

***

Tuturor, cale liniștită și onestă pe drumurile ce vor veni! 

O altfel de privire-382- Am învățat...

 În perioada aceasta mi-am găsit mai mult timp să stau în tăcere și să mă gândesc la semnificația acestor zile din altă perspectivă; m-am gândit la cum erau acele vremuri acum două mii de ani, ce făcea Iisus în situații diferite și mi-am dorit să merg dincolo de cuvintele lui, dincolo de ce s-a păstrat ca ritual astăzi. M-am gândit apoi că, din perpsectiva Învățătorului, acesta știe că mai presus de ceea ce spune, cei cărora se adresează vor învăța mai mult din ceea ce face, din felul în care se comportă. 

Prin urmare, cum ziceam, zilele acestea mi-am luat răgazul să „stau” cu dincolo de cuvintele Sale și să înțeleg ceea ce am învățat de la EL până acum, în această etapă a vieții mele. Ceea ce voi scrie mai jos este doar o mărturie a felului de a înțelege Acum, poate în alt viitor, voi afla alte înțelesuri. 

***

Primul lucru pe care mi L-a arătat a fost faptul că înainte de a deveni Iisus a muncit foarte mult în a se transforma pe sine-om în ființa care, se spune, schimba vibrația locului încă de când se afla la intrarea unui sat. Oamenii Îl simțeau fără să înțeleagă ceea ce este și se duceau spre El. Cu adevărat a „lucrat” vizibil trei ani, însă înainte de asta, a făcut o șlefuire de sine imensă. 

Apoi, am remarcat că se adresa fiecărui Om, indiferent cine era el în societatea respectivă, cu aceeași răbdare și sens, în orice situație s-ar fi aflat, oricât de jos sau sus ar fi fost omul respectiv în evoluția sa.   Oricare om cu care vorbit a simțit un miez al discuției, al interacțiunii, care avea să îl transforme în timp. 

Ceea ce m-a uimit însă mereu, a fost marea sa Liniște dată de „a ști” : pentru orice I se cerea răspundea prompt, fără ezitare, fără să spună : „Încercăm și vedem ce se mai întâmplă, cum evoluează lucrurile!” De fiecare dată știa și de fiecare dată lucrurile se întâmplau întocmai, în imediata sa apropiere sau la distanță., direct sau indirect. 

Un al lucru care m-a impresionat este marea sa IUBIRE pentru noi toți, atât de imperfecți și păcătoși, în toate sensurile acestui cuvânt. Pe NOI toți a venit să ne învețe cum să ne schimbăm: ne-a arătat cum se fac toate, ne-a spus cum să ne vorbim, cum să  ne rugăm, cum să ne hrănim, cum să ne onorăm pe noi și pe celălalt. 

În al cincilea rând, m-a impresionat felul în care se purta cu slăbiciunile oamenilor: în marea majoritate a situațiilor, mie cel puțin, nu mi-a rămas vreo dojană sau vreo injurie; deși știa exact cum este omul respectiv, deși îi vedea adevăratul chip, nu îi spunea că este inferior, nu îi vorbea despre alți oameni care sunt mai buni sau mai evoluați, ori mai civilizați, ci acolo, în momentul acela, cu omul acela, lucra direct ca el să „vadă” să „simtă” că există și altceva mai bun, mai frumos pe care îl poate trăi oricând și că totul poate fi schimbat chiar de atunci. Inclusiv că moartea, ține de  interpretarea personală. 

În altă ordine de idei, dacă ar fi să ÎI atribuim o meserie, rămâne aceea de Învățător de Oameni și odată ce a știut că aceea este menirea Sa, a trăit doar pentru asta, doar asta a făcut, S-a identificat cu ea zi și noapte, a stat cu oamenii, a mers printre ei, a dormit cu ei, a mâncat cu ei. Cu câte unul sau cu mulțimi întregi a avut aceeași singuranță și răbdare, aceeași neobosire în a Învăța.

Al șaptelea lucru pe care l-am învățat de la Iisus este acela că avea timpul Său cu oamenii și timpul Său cu Tatăl; deși era prezent în ceea ce însemna Lucrarea Sa, avea și perioade când îi lăsa singuri pe oameni să își trăiască expriențele proprii. Avea un fel al Său de a-i împuternici care îmi place și acum ( astăzi am zice că știa cum să delege) căci asta arată de fapt Credința unui om, capacitatea lui de a înțelege și accepta Viața. 

 

O altfel de privire-381-Cum înțelegi tu iubirea?

 Cred că aceasta este una din întrebările esențiale la acest ceas aniversar. Mi-am propus să stau o vreme cu ea, să o las să mă petreacă până când își lasă esența să se așeze în sens deplin. Mă știu „inimoasă” de fel, mă știu „salvatoare” dintotdeauna și cred că dincolo de un anume înțeles există în fiecare dintre noi un „quelque chose” care ne poartă prin viață și pe care îl simțim intim chiar dacă nu vrem sau nu putem să îl înțelegem cu adevărat. 

Acum știu că această parte din mine întotdeauna se va simți „încălzită” acolo unde se va simți necesară, de folos, acolo unde va putea ocroti, ajuta, îngriji, sprijini.  Relațiile mele de-o viață, puține de altfel, au avut ca punct de pornire această parte a inimii mele care ocrotește pe cel care are nevoie. Pentru mine iubirea a fost mult timp acel ceva de Maica Tereza și m-am situat în diferite moduri față de ea, până când acum, în acest ceas, îl las să fie pur și simplu., îmi place că e așa. 

Pentru mine iubirea este să fii acolo, deplin, lângă celălalt. 

Gândul de week-end-499

 Multe din viața noastră țin de obișnuință; ei îi datorăm uneori și dragostea.