O altfel de privire-331- Muntele alb

 Era deja destulă vreme de când observasem că și munții aveau culori diferite, așa cum aveau personalități diferite. Știam că undeva există Muntele Alb și mi-am dorit din ce în ce mai mult să ajung la el și să urc pe cărările lui. 

***

Eram pe unul din vârfurile sale, priveam panorama de 360 grade ce mi se arăta din acel punct și ceea ce simțeam era un amestec de bucurie, împlinire, sens, echilibru. Aflasem că era suficient să urci, să parcurgi acel traseu în ritmul tău, să stai o vreme acolo și apoi aveai să înțelegi. Și așa am făcut. Am pornit de dimineață cu un sentiment de „fără niciun sentiment”. Am așteptat în liniște ca trenul să-și facă drumul și am observat anomaliile de pe parcurs... am notat patru și le-am reținut fără să caut vreo explicație ori să le dau un sens. 

Apoi am pornit pe traseu... plecasem de acasă fără să aranjez să fiu cu cineva și de obicei găseam vreun grup în gară. Atunci nu era nimeni  nici în tren, nici pe peron. Am început așadar traseul singură, având în minte mai multe variante de drum... am decis să las drumul cel mai potrivit să mi se arate și i-am ascultat chemările la fiecare răscruce. În prima parte totul părea ușor dar după o oră și ceva am simțit cum o greutate de plumb mi se lăsa prin vene, prin mușchi, în respirație. M-am oprit o vreme, am lăsat câteva grupuri să treacă, și am repornit. Greutatea era tot acolo dar am început să îi vorbesc. Nu mă opuneam ei ci îi spuneam ce voiam să fac, o luasem de însoțitor. Pesemne că nu voia decât să fie băgată în seamă căci la scurt timp a început să colaboreze și am simțit cum ritmul avansării creștea. A urmat o a doua oprire pentru prânz și apoi iar drumul, de data asta mult mai vioi. Pe măsură de înaintam simțeam cum totul în mine și în jur este deplin, este de ajuns. Nimic nu lipsea, nimic nu își cerea vreun drept. Era suficientă clipa. 

După o vreme am ajuns pe acel vârf al Muntelui Alb... am privit rotund în jur; am privit departe, aproape, lângă mine și un zâmbet imens mi-a crescut în ochi. Abia atunci am simțit că o parte din zare era tot ceea ce trăisem vreodată și  acum primea purificarea viziunii de pe Muntele Alb, rămânând definitiv scăldată în acea lumină. În cealaltă parte vederea se întindea senin spre un zenit infinit. Priveam lacom întinderea și știam că aștepta să o populez cu imagini, ființe, culori. Mă invita să-i fiu zugrav alături de divinul dintâi. 

***

Am stat ceva timp pe Muntele Alb bucurându-mi ființa de drum, de trăire, umplându-mi privirea de limpezimea orizontului până când, am înțeles că fusese de fapt drumul de o viață prin tărâmul din inima mea. 

Taine-34

 Ochii tăi

 săgeți vii

ochii mei

marea din cer.

Ochii tăi

lacrimi ascunse

ochii mei 

izvoare vii.

Ochii tăi

stele în noapte

ochii mei

soare în zi.

ochii noștri

 îmbrățișare

curcubeu 

prin veacuri.

O altfel de privire-330-Curajul

Să ai curajul de a nu fi înțeles, iubit, acceptat... să ai curajul de a te arăta într-o altfel de nuditate și de a ști că oricum ești frumos. Să ai curajul de a te însoți cu iubire prin toate probele timpului și de a primi la fel victoria și înfrângerea; de a te opri și de a continua, de a sădi iar și iar.

Să ai curajul de a te ridica și de a visa.

Să ai curajul de a recunoaște că iubești și de a-ți afirma iubirea în public „aceasta iubesc eu!” chiar dacă știi că nu te vor accepta, te vor crede exagerat, ori pătimaș, egoist chiar.

Să ai curajul mai ales de a-ți spune adevărul suprem, de a-ți dezvălui comoara, trăirea, de a-i fi loial și de a decide. 

Să ai curajul  de a te decoji uneori, de a îți scoate învelișurile și de a lăsa să cadă văluri, scoarțe, de a te vedea așa cum nu te știai vreodată și de a te primi, de a te accepta, de a te însoți  când ai tăi sunt plecați.  

Mai ales să ai curajul de a continua atunci când nu vezi nimic în jurul tău mai departe de un pas, când totul  pare potrivnic dar nu ai decât opțiunea de a continua și mergi înainte purtat doar de lumina care arde în inima ta, însoțit de credința ce îți germinează de veacuri în suflet. Să ai curajul de a ști că uneori ceea ce se  aude sunt sirenele înșelătoare și nu  un cântec autentic, să știi să recunoști ispitele de departe și  să accepți ca ele pot să îi ademenească pe cei care păreau să îți rămână alături pentru un drum lung. 

Să ai curajul de a nu fi iubit și să continui să iubești, de a nu fi acceptat și să accepți, de a nu fi respectat și să respecți, de a fi judecat și să nu judeci, de a fi trădat și să ierți, înseamnă să ai curajul de a fi OM. 

Taine-33

 Atunci 

am știut

că e timpul

să tai

să cioplesc

să topesc

crusta

învelișul gros

și coaja.

Atunci

în acea clipă

când nu m-am mai văzut

în lumina din ochii tăi

am început lucrarea

și cu fiecare scrâșnet

cu fiecare daltă

cu fiecare așchie

ce-mi sărea din trupul lumesc

m-am durut

m-am plâns

m-am subțiat

m-am sculptat

m-am mult șlefuit

și apoi

după un alt timp

m-am mai născut 

o dată!

 nouă

senină, 

alta!

Atunci,

în umbra din ochii tăi,

mi-am fost 

deopotrivă

suavă Galatee

și

Ppygmalion

inspirat. 

Gândul de week-end-455

 Cu timpul, ochii noștri văd tot mai greu și e nevoie să distanțăm scrisul ca să putem citi. La fel se întâmplă și cu ceea ce trăim: după o vreme e nevoie să ne depărtăm de cineva sau ceva ca să înțelegem corect.

Taine 32- Topirea

  E nevoie 

de solid și

de ferm ca să

existe 

înaintarea,

e nevoie de gheață,

 de luciu

ca să fie  

alunecarea,

e nevoie de flăcări,

de aprinderi,

să se producă

lichefierea, 

e nevoie de vânt,

de mișcare,

ca să  trăiești

schimbarea.    

E nevoie de

iertare

 de femeie, 

de bărbat, 

de copil   

ca să simți

mântuirea.                                                                                                       

O altfel de privire-329- Țesătura

 În drumul său, fiecare fir are de străbătut un circuit întortocheat, de multe ori răsucit, cu reveniri, avântări, schimbări bruște. În tot acest circuit, firul este de o solitudine unică, neînțeleasă. Undeva, în ațele ce îl alcătuiesc, există însă un anume avânt, un anume impuls care îl poartă mai departe... și mai departe... aparent fără sens  adeseori, drumul său continuă. La un moment dat, firul înțelege că trecerea lui are o anume formă, se creează un contur și apoi altul și că în urma sa există de ceva timp un anume desen, care este al Lui. Și firul își continuă drumul... apoi, la alte răsuciri și schimbări bruște de direcție, reușește să vadă alte fire asemenea lui care parcurg răsucirile lor, și schimbările lor de direcție, pe drumul lor solitar... abia atunci, firul „vede” o parte din Țesătura la care lucrează împreună cu alte fire. Nu știe și nu va ști poate vreodată câte fire sunt cu adevărat, nu știe exact care este rostul drumului său solitar, dar din percepția țesăturii drumul său neînțeles se vede ca un motiv uimitor în culoare și formă... nu numai că are o frumusețe aparte dar creează în egală măsură conturul pe care se pot desfășura contururile celorlalte fire... fiecare drum în solitudine are un rost în cadrul țesăturii. Există o solidaritate chiar și nebănuită, necăutată, neforțată în fiecare parcurs solitar.  

***

Din când în când, firului i se dă un anume răgaz, cât să se deruleze parcursurile celorlalte fire; răgaz în care se întrezăresc porțiuni mai mari din parcursul tuturor firelor: motivele florale ori contururile geometrice care rămân în urma lor, se vede bogăția culorilor create de toată truda de până atunci,  unicul și unisonul simultan și mai ales se vede lumina pe care o revarsă drumul deja făcut. 

***

Poate că vreodată îi va fi dat firului să vadă și tabloul din care face parte, dar mai e până acolo și acum se bucură de tot ceea ce a parcurs și de ceea de mai are de făurit încă. E acel sentiment rezultat din uimire, recunoștință tăcută, smerenie, inspirație, pace creatoare. Din locul în care a ajuns înțelege că singurătatea pe care a trăit-o era din lipsa de perspectivă, înțelege că absolut totul a fost, este și va fi un cadou pe care îl poate primi sau refuza, dar că în orice situație, vor urma și alte cadouri uimitoare, așa cum însăși existența lui a fost, este și va fi un cadou uimitor pentru întreg tabloul din care face parte și pentru Locuința în care tabloul își va găsi potrivirea. 

***

Pentru fiecare dintre noi există o poveste asemănătoare cu aceea a Firului ce a pornit singuratic la drum și a descoperit mai apoi bogăția minunilor nebănuite la care era părtaș.

Gândul de week-end-454

 Dacă o situație, un om,  un job, o convingere se opun Căii tale, acela ori aceea vor fi puși la distanță pentru o vreme și dacă nu se schimbă nimic, în timp vor dispărea din viața ta. 

O altfel de privire-328- Trezirea...

        În ultimii ani, vorbim adeseori despre trezire.... parcă mai mult decât oricând...De obicei asociem acestui cuvânt o situație de revenire dintr-un somn, ori dintr-un vis ori, mai nou, dintr-un tărâm spiritual inferior sau caracterizat de opacitate. 

                                                                      ***

    Dacă ar fi să ne gândim la nivelul  la care se produce aceasta, putem vorbi despre o trezire a minții ori intelectuală, atunci când înțelegi fenomenele, desfășurarea lor, faci deducții din elemente disparate, faci raționamente realiste. Este o trezire importantă pentru supraviețuire, integrare, comunicare socială. Dezvoltată de una singură, acest fel de trezire duce în egală măsură la creșterea orgoliului, aroganței, fixismului. In extremis, omul respectiv poate apărea  celorlalți precum luciul metalic al unei spade reci. 

        Există apoi o trezire a inimii, e ca o căldură și o dilatare ce vine cu aceasta. Simți cum undeva în miezul ființei tale pâlpâie un altfel de foc, te așezi într-o anume bunătate și blândețe care îți fertilizează ființa și care îți schimbă însuși felul de a fi. Dacă ar fi să fie doar ea, aceasta duce în timp la un comportament excesiv emoțional, cu o sensibilitate nocivă. In extremis, acel om poate părea moale, slab, chiar prost.

        Trezirea în sine se află pe o  treaptă superioară a existenței; în momentul acestei treziri,  trăirea ta pe pământ capătă  claritate, limpezime. deodată știi pur și simplu, fără să deduci, fără să cauți să înțelegi. Intuiția este modul preponderent de manifestare a capacităților tale, blândețea este suplă, însoțită de o fermitate corectă, echilibrată. Totul în manifestările tale pare dozat corect, iar ceilalți te percep ca pe un reper, devii o sursă veritabilă a discernământului, a înțelepciunii. Știi atât pentru tine cât și pentru oricine căci ceilalți sunt dintotdeauna un alt tu. Devii partea de stabilitate și armonie din întreg, devii oaza din deșert, timpul de pace din orice război, direcția corectă din orice răscruce.  

Gândul de week-end-453

 Unele vindecări au nevoie de o durere cel puțin la fel de puternică precum aceea care a însoțit rănirea. 

O altfel de privire-327- Să fii demn de

 Poate ține de vârstă, poate e vorba despre drumul parcurs și de experiența care vine apoi, poate toate la un loc, cert e că la un anume soroc trăiești cu deplina convingere că ți-ai făcut partea, că ți-ai plătit  datoriile, că ai înfăptuit ceea ce ți-a cerut Viața, că ți-ai ascultat intuiția și ai urmat semnele ori chemările, că ți-ai onorat sinele și ceea ce ai fost menit să fii și să faci. Atunci simți o anume împăcare și o altfel de liniște începe să te trăiască. 

De atunci conexiunea și integrarea potrivite cu felul tău de a fi le găsești firești în țesătura universală. Simți că ți-ai trăit toate războaiele, că ți-ai muncit și șlefuit toate colțurile, că ți-ai împrăștiat toate semințele, că ai urcat povărnișurile cu orice preț, chiar și cu al jupuirii. Te-ai lăsat văzut în nuditatea esenței tale și ai supraviețuit tuturor săgeților știute și nebănuite, ți-ai răscumpărat cu vârf și îndesat demnitatea de a merita; de acum știi că ești demn de tot ce e mai bun și frumos și că undeva, într-un alt tărâm s-a deschis o poartă ce lasă liber răspunsul favorabil al Vieții către tine. 

O altfel de privire-326- Locul din lume...

 Fiecare obiect, construcție, formă de relief ori așezare se identifică și prin locul pe care îl ocupă în lumea asta. Există însă, dincolo de perceptibil, de fizic și de geografic un loc pe care îl ocupă o relație. Prin ceea ce sunt pentru noi, unii oameni ajung să ocupe chiar un spațiu fizic din lume, ca și cum ființarea lor umple un anume teritoriu. Cât timp trăiesc acei oameni, poți să nici nu interacționezi zilnic cu ei, să nu ai un schimb nici măcar săpătmânal de discuții dar, doar știind că ei trăiesc pe lumea asta să îți dea un anume confort și siguranță, ca un punct fix într-un univers în derivă.  Te gândești la cum ar face ei, atunci când nu știi ce decizie să ei, îi suni sau le trimiți un gând, o binecuvântare despre care ei nu vor ști niciodată, toate astea fac ca „locul” pe care îl au acești oameni să devină un adevărat spațiu care se lărgește în timp și care ajunge uneori să devină un teritoriu.

De toate acestea nu ne dăm seama cu adevărat decât în momentul în care acești oameni pleacă din  lumea fizică și atunci ne apare pentru prima dată golul... tot spațiu pe care îl ocupau ei în viață fiind devine ca un teritoriu pustiit deodată, un regat al unei muțenii aparte, al unei secete nebănuite. 

***

Pentru fiecare dintre noi există pe Pământ oameni țări sau oameni continete și faptul că ei trăiesc face ca  însăși viața noastră să aibă acel pământ dintre ape, acel senin dintre nori, acea oază dintre nisipuri. 

O altfel de privire-325- Miza

 În orice manifestare a vieții există o miză: în natură este viața însăși, în societate miza este dată de sensul pe care fiecare om îl dă  vieții. Astfel, deși în esență aceeași, miza îmbracă forme atât de diferite încât ajungi să crezi că există o multitudine de lumi. 

 Lucrurile se simplifică însă atunci când, în mijlocul de haos căutăm să înțelegem ce face ca fiecare om să se comporte într-un anume fel, care este sensul pe care îl dă el vieții. În funcție de acest lucru vom asista la alianțe, la asocieri care pot surprinde, care pot părea ireale dar, care arată cel mai bine elementul comun al lor. 

Undeva, într-un pliu al celei mai intime părți a ființei noastre, fiecare dintre noi are informația că în grup ești în siguranță, că în afara grupului ești expus, vulnerabil și viața îți este în pericol, că ești o victimă sigură și că vei pieri. 

Acum ceva timp un om care mult timp mi-a fost aproape mi-a spus: „Ai ieșit din turmă, întoarce-te căci altfel ești mult mai vulnerabilă și mai ușor de doborât.”  Dincolo de grija pe care am simțit-o în vocea sa, ceva mă deranja... poate cuvântul „turmă”, poate faptul că știam deja cum e acolo și poate că rămăsese în mine o urmă de dezamăgire din trecut: atunci când am decis un alt drum personal care nu avea legătură cu grupul respectiv , grupul a ales să continue cu celălalt partener. 

De ce scriu acum? scriu pentru aceia care, ca și mine, nu își găsesc „turma” și merg solitari pe diferitele cărări ale vieții. E nevoie să îți cunoști puterea din adâncul ființei ca să poți continua în acest fel, e nevoie să crezi și să știi că există un sens suprem pentru tot ce există, e nevoie să fi trecut deja prin dezamăgiri și trădări ca să înveți să îți faci alegerile. mai presus de orice e nevoie să nu te minți, să accepți ce dorești cu adevărat și să continui să înaintezi pe Calea ta.

Stând mai multă vreme în afara unui grup, pot observa mizele care țin grupul și oricât am sperat, în fiecare grup încă nu am găsit  Omul ca valoare ci ca instrument pentru dorințe personale și oameni care se simt bine în adulare și supunere mințită.

***

Sunt clipe când mă străbate un dor de aparteneță venit de pe undeva din vreo amintire străveche... sunt apoi clipe când solitarii oricărui ev: derviși, samurai, cavaleri rătăcitori ori pustnici mă împuternicesc și îmi picură  în vene din elixirul ființei lor. 

E un mecanism ciudat în alcătuirea a ceea ce sunt,  un fel de lentilă aparte îmi arată dincolo de ceea ce vrea omul din fața mea să pară și atunci, odată ce „văd”, dacă imaginile sunt foarte diferite, dacă omul  arată un chip altruist trucat ca să acopere de fapt interese pur personale pe care le poleiază în cuvinte precum „generozitate”, „rigurozitate”, „umanism” „altruism”etc. , atunci mă îndepărtez, stau un timp și pornesc pe alt drum. 

„Când cineva te minte, sau te trădează, nu te răzbuna, dar să nu mai ai de-a face cu el!” - Menis Yousry

„Şi preţuim în viaţa toată

Doar oamenii, atâta tot,

Nu ne-om minţi noi niciodată

Nici alţii-a ne minţi nu pot.”- Mihail Lermontov- Înțelegere 

Gândul de week-end-452

 Adeseori, când suntem la sfârșitul unei etape, ne gândim mai mult la începuturile ei. 

Gândul de week-end-451

 Tot ceea ce respingem cu înverșunare din neînțelegere, e menit să fie înțeles prin a fi noi înșine în acea situație.