Gândul de week-end-185

Când iubești comunici direct cu divinitatea și zâmbetul e răspunsul.

Gândul de week-end-184

De multe ori, cum iubim noi și cum simt ceilalți iubirea noastră este atât de diferit...

Nașterea

Există pe lume o stare minunată, atunci când iei în interiorul tău pe alcineva, îl porți o vreme, îl hrănești, îl crești, îi oferi adăpost de suflet și căldură, îți însoțești trăirile de un zâmbet luminos doar gândindu-te la ființa nouă pe care o porți... este starea pe care în mod obișnuit oamenii o atribuie gravidității însă ea este comună oricui. 

Încă de când suntem capabili să ne purtăm ființa prin viață, în orice clipă putem să luăm conștient pe altcineva în interiorul nostru și să-l purtăm cu noi prin clipe, să îi zîmbim luminos doar gândindu-ne la el, să îi trimitem pace și alinare, să simțim că este o făptură minunată și să trimitem constant această simțire către sine. Apoi, când vine un anume moment, putem să îi dăm drumul din nou  în propria-i viață sau dimensiune...  născut de noi fiind, oriunde ar alege să meargă, el, cel care a trăit în noi, va fi mereu născutul drag al sufletului nostru și ceea ce am trăit împreună este creația nepieritoare a noastră. 

Din altă perspectivă, nu contează dacă ești femeie sau bărbat, nu are nici o importanță dacă ești mamă sau nu, purtarea celuilalt în sine prin vreme poate fi a oricui.

 Putem  oricând să îl hrănim cu iubire pe celălalt, să îl vindecăm, să gândim gânduri frumoase, cu  pace și senin. În orice clipă, creăm și naștem  sufletele vieții de mâine.

Gândul de week-end-183

O mare încercare a vieții este să nu devii cel pe care îl dezaprobi.

O altfel de privire-134- Respingerea

E ciudat cum oamenii simt, trăiesc și acționează în prezența respingerii. Când adulmecă  posibilitatea de a  dispărea din raza de atenție a altcuiva, brusc se activează un soi de sistem de alarmă care le schimbă viața interioară, le accelerează reacțiile, le însuflețește trăirile. Inițial apare ideea și apoi realitatea se modifică potrivit acesteia, până când se creează o nouă viață în care respingerea se  materializează. Părem niște buni fabricanți de despărțiri, de distanțări... prin modul cum reacționăm la ele, prin felul cum le amplificăm ori cum le hrănim cu atenția și energia noastră, devenim campioni în a le materializa. Acolo unde se vorbește prea mult despre ceva, e semn că acel ceva nu mai este... vorbim prea mult despre iubire și gândim imens la despărțiri, la separări... respingerea e o  constană în viața noastră.

E interesant de făcut următorul experiment:  vorbind cu un număr de oameni despre o idee pe care o ai, să observi prima lor reacție; Nouă dintre ei te vor asculta și vor urmări prima pauză pe care o  faci, ca să zică, ”da, așa e....dar știi, de ce nu ....? ” sau ” da, e frumos ce spui, numai că....”  ori chiar : ” hm, tu te auzi ce spui?” Atunci simți cum se insinuează tiptil un sentiment neplăcut în sufletul tău, fără să înțelegi exact ce e și în scurt timp ajungi să gândești chiar opusul a ceea ce îți doriseși cu putere mai înainte... și rămâi cu o nedumerire, o stângăcie  și o opacitate în dorințe, cu atât mai mult cu cât replicile au venit de la oameni care înseamnă  ceva pentru tine. 

***

Privind la interacțiunile pământene actuale, ai putea crede că respingerea, de dragul de a respinge, face parte din chimia organismului uman. Poate că este adevărat pentru vremurile dictate de rațiune și poate că, odată cu trăirea în și prin inimă, acceptarea și adăugarea, integrarea să devină  noua chimie umană.

O altfel de privire-133-Cântecul sufletului

Periodic îmi sună în suflet un cântec lin, tânguios ori alert... este un cântec ce vine  împletit cu ritmul vieții ce mă cuprinde, cu pulsarea sângelui prin vene, cu aerul ce mă străbate prin viscere. Îmi răsună prin ființă când mă fac liniște, sau când mă topesc în vast, se întinde până la necuprinsul norilor și se unește cu valul cântecelor altor suflete. 

Uneori, asemeni unei cobre leneșe mă las purtată de acordurile lui, de sunetele lui și plutesc printre volutele respirațiilor dragi...alteori îl ritmez cu bătăile inimii mele, îl compun din trăiri, de game viu colorate ori din unduiri șăgalnice de flaut. 

Cântecul din suflet se cântă singur pe acorduri divine și creează dansuri dintr-un balet sublim, unic și irepetabil. Câteodată se așază în urechea inimii, alteori vibrează în căldura îmbrățișării și cel mai ades îl simt în volutele și circumvoluțiunile creative ale unei  științe încă ascunsă. 

***

Cântecul acesta,  compus  din irepetabila alchimie a trăirii unei ființe, e cântecul universal interpretat de corpul, a fi-ul, gândul, simțirea fiecăruia dintre noi. De aceea, cântecul din mine și cântecul din tine, când sunt împreună, pot forma arii sublime sau bucăți disonante. 

Uneori, cântecul din suflet se vrea orchestrat, alteori se lansează în  solo-uri virtuoase,  bucurându-se de fiecare notă, de fiecare compoziție. Într-un timp, îl ascultam cu o anume teamă că ar putea fi auzit și furat de altcineva, dar la un moment anume, am știut  că fiecare suflet are cântecul lui dar și că, chiar dacă l-ar cânta altcineva, oricine, nu mai e  el. Cântecul sufletului meu se cântă doar prin respirația din mine, doar prin ritmul inimii mele, doar prin scânteile unice din creierul meu. 

***

Cântecul din suflet e cel care se aude cu mult timp înainte și mult timp după ce un om trăiește.

O altfel de privire-132- Ai salvat lumea și astăzi

Pe la o vârstă oarecare, fără vreo pricină anume, simți dorința puternică de a salva lumea de propria ei urâțenie care îți apare brusc de nesuportat. Fără vreun semn prevestitor, acolo  unde totul părea frumos și încântător, nu poți descoperi altceva decât hidoșenie. Atunci,  născut fiind din vița lui Făt Frumos, sau Florea Înfloritul sau orice Viteaz din poveste oi mai fi citit și admirat în copilărie, te simți însuflețit de  vitejie și de credință, de  siguranța victoriei și pornești marea cruciadă.

***

Zmeii, vântoasele, mumele pădurii și toate cele ale pustiei dispar învinse una câte una, căpcăunii se micșorează și pier, toate forțele potrivnice se domolesc și se îmblânzesc. Și asta  pentru că ai reușit și astăzi să împodobești fiecare clipă cu veșmântul iubirii și al blândeții, pentru că prin gândurile și trăirile  frumoase, prin înțelepciune ai salvat din nou lumea. 

Gândul de week-end -182

Prin tot ceea ce privesc în afară totul e diferit, prin eu cel care privește, totul e la fel.

O altfel de privire-131- Îți promit

  ” Fiii oamenilor, dinții lor sunt arme și săgeți și limba lor sabie ascuțită” (Psalm 56)...

Azi dimineață, răsăritul mi-a adus darul promisiunii pe care doresc să o exprim ca pe un angajament de început de drum: știu și simt că anul acesta este dificil pentru mulți,  năucitor chiar, așa că din miezul sufletului meu, fără să mă trădez, îți spun că:

• promit să nu te mai las să mă rănești, să nu mă mai las impresionată de aparenta-ți victimizare și să îți arăt iar și iar că ești valoros, că meriți, că ești la fel de bun ca orice fiu divin și că totul este doar un balans între curaj și frică
• promit să port haina blândeții și să îmbrac în cuvinte frumoase orice imagine a ta îmi va apărea în gânduri
• promit ca de fiecare dată când îți vei mai folosi gândul și vorbele tăioase împotriva mea, să le las să alunece și în schimb să mă rog pentru ca și tu să simți armonia și echilibrul cu tine însuți
• promit să continuu să îți arăt că îmi pasă chiar dacă vei încerca să fugi de tine însuți
• promit să rămân acolo unde există zona de mijloc, și să mă abțin să devin salvatorul tău, maestrul, gurul, părintele, mama, tatăl, orice crezi tu că aș putea  deveni, sedus de ispita  de a lăsa frâiele vieții tale în seama mea
• promit să răspund onest la tot ce îmi ceri
• promit să mă abțin să îți mai arăt ceea ce cred eu că e bine pentru tine, oricât de evident ar fi asta și să îți respect ritmul și timpul de creștere și învățare
• promit să fac pace în orice gând și trăire a mea ce se războiește când  îmi răstălmăcești gesturile și cuvintele și simțirea. 
• promit să lucrez constant ca să devin mai bună, mai înțeleaptă, mai răbdătoare pentru ca și tu să te poți bucura de toate acestea
• promit să continui să te iubesc oricât de mult te-ai împotrivi pentru că știu că este singurul mod prin care poți înțelege.

Îți promit Ție, cel care ești în viața mea tot anul acesta, să îmi onorez promisiunile!

O altfel de privire-130-Mi-a plăcut

 ” Anul ăsta... ți-a plăcut?”

***

 Mi-a plăcut...  înaintarea... îmbrățișarea deopotrivă... răspunsul divin, regăsirea,  fotoliul ce mă cuprinde  când mă așez să  citesc,  puterea de a avea dorințe, bucuria pe care o am înțelegând, grădina altfel din vară, mirarea lucrului frumos făcut fără efort... de muntele ... acasa... prietenul veșnic...

Mi-a plăcut să simt ca celălalt...  adeseori tăcerea, voluptatea ei.. eul-tu neștiut mai înainte ...  descătușarea...vocea...

Mi-au plăcut  diminețile ca  un  dar....și zilele.... și nopțile....

Mi-a plăcut anul ăsta venit dintr-un viitor uitat...și revenirea la zero...la unu... la doi...

Mi-a plăcut ... mulțumesc pentru muzică, pentru dansul din inimă, pentru aer, mulțumesc pentru  tot, tot!

O altfel de privire-129- Binecuvântarea

Vin acele momente când simți că nu știi ce să mai faci... când fie un prieten suferă, fie cineva drag trece prin încercări grele.. e acel timp când te rogi cât poți,  vorbești cât simți, îmbrățișezi cât  se poate și totuși nimic nu pare a se schimba. trăiești apoi tentația  sentimentului  de dezamăgire, dar continui să te adresezi Divinității. Reușești să nu te lași ispitit de tristețe, îți înghiți urma unor lacrimi, îți recâștigi pacea și te cufunzi în întrebarea: până la urmă, cum funcționează totul, cum se stinge durerea, cum se face alinarea? 

 Rămâi în acea plutire a acceptării a ceva mai presus de puterea umană .. a unui soi de implacabil, fără însă a cădea în deznădejde... rămâi într-o anume uitare mută și reîncepi să lucrezi, să funcționezi, continui să te rogi și la un moment neștiut se întâmplă MIRACOLUL: pur și simplu prietenul trăiește fericirea pe care nu o mai spera, omul drag se vindecă, armonia se întoarce brusc și simți că totul trăiește după un rost și un timp, că totul se împlinește în Grația Divină, simți Binecuvântarea  ce se așază lin în jur și o fericire îngerească ce îmbrățișează firea. 

***

Retrăiești atunci Rostul a toate și al tău, simți așezarea tuturor lucrurilor și mai ales simți fericirea de a fi și tu  Copilul Divinității și de a  simți iubirea SA. 

Gândul de week-ed-181

Orice început  strâmb,  acceptat pentru că aduce un beneficiu la care râvnim, devine o situație de nesuportat în timp.

Gândul de week-end-180

Când sentimentele cresc se fac oameni.

O altfel de privire-125- Rămas bun

Adeseori privim momentul de ”Rămas bun” ca pe o întrerupere definitivă a ceea ce trăisem până atunci, ca pe un sfârșit trist a ce a fost. Uneori chiar trăim cu spaima lui ”Rămas bun” chiar dacă el nu pare să fie anunțat de nimic și atât de mult și des ne temem de el încât până la urmă chiar se întâmplă, ca o confirmare a ceea ce construiam deja în noi. 

”Rămas bun” e în fapt ceea ce rămâne bun și frumos în noi și în existență după momentul în care înțelegem că drumul pe care suntem nu mai poate continua fie în direcția inițială, fie în compania respectivă. Fiecare dintre noi este mai degrabă legat intim de calea vieții sale decât de orice altceva poate întâlni pe ea, astfel că orice alte legături sau atașamente trăite excesiv produc tulburări greu de îndreptat. 

Menirea noastră este ca din tot ceea ce trăim, din tot ceea ce simțim ori împărtașim să avem măiestria să facem să rămână ”bun” și valoros indiferent dacă mai este sau nu în preajma noastră fizic. Orice trăiește pe lumea asta are o creștere și o descreștere în forma sa, orice există parcurge sinusoide grațioase prin timp și atunci când ceva, orice din viața noastră ajunge la punctul minim de a fi, când simți că nu mai poți crea, ființa, trăi ceva armonios, nou, împlinitor, când simți că ceea ce trăiai până atunci nu mai poate aduce bucurie, inspirație, înflorire, e momentul să păstrezi  ceea ce a fost  frumos,  ceea ce a fost deplin și să mergi mai departe. 

Pomul vieții fiecăruia dintre noi, se îmbogățește periodic prin  roadele gustoase ce au rămas pe ramurile diferitelor etape.  Cu vremea, ele devin și  mai prețioase, și  mai pârguite. 

O altfel de privire-124- Rotirea

În mișcarea  unduioasă a unei roți există pururi o învățătură: o rotire completă e însoțită de înaintare atunci când ceva se opune, când există o anume rezistență.  Aceeași roată, în aer se învârte pur și simplu năucă...doar pe sol sau pe o suprafață ce  se împotrivește poate înainta. 

Rostul vieții noastre pe Pământ este să parcurgem cercuri complete în situații care într-o anume măsură ne rezistă; atunci înaintăm  în direcția dorită, când suntem conștienți că e firesc și chiar de folos să parcurgem tot cercul încercărilor noastre pe calea ce se opune suficient de mult încât să ne asigure suportul pe care călătoria noastră se desfășoară constant. 

***

Există un moment în care, tot repetând rotundul eforturilor în linia avansării continue, suntem prinși în așa măsură în ondularea grațioasă a mișcării încât totul pare fluid, totul devine  alunecare armonioasă, roata și drumul sunt  îmbrățișare intimă, un împreună - separat care, prin  continuul său devine mișcare, curgere, fluid, imaterial. 

***

Prin natura vieții, fiecare dintre noi se află zilnic pe calea cercurilor ... prin natura forței interioare unii dintre noi creează mișcare din rotirea completă în medii aparent ostile ... prin natura grației divine,  încă puțini se topesc în fluidul curgerii din dansul celor trei.