Gândul de week-end-474

 Uneori  trăiești ca să plătești trecutul, alteori  trăiești pentru următoarea viață; trăind în armonie prezentul toate se așază la locul lor. 

Taine-42

 Mi-ai spus

să închid ochii

și să aștept

apoi 

în mâna 

făcută căuș

mi-ai așezat 

ușor ceva.

Ține ochii închiși,

mi-ai zis.

Ghicește, ce e?

Simțeam în palme ușor

ceea ce îmi încredințaseși

I-am aflat dimensiunile,

consistența,

greutatea.

I-am mângâiat 

dulcea catifelare

E un trandafir,

am spus zâmbind.

Știam că o să îți placă,

mi s-a spus că

femeile iubesc florile. 

Deschide ochii acum.

Când am deschis ochii,

cu uimire mută, 

ți-am aflat sufletul

catifelat în formă de 

trandafir.

O altfel de privire-350-Comunicarea

     În acea seară am pornit să explorăm țărmul; eram de ceva timp pe plajă și mă simțeam ca anesteziată de mulțimea gălăgioasă din jur, de zgomotul puternic ce se ridica de oriunde: valurile erau date la maximum, briza însăși se auzea puternic, până și gândurile vecinilor de cearceaf îmi vizitau interiorul cu o nonșalanță rară. 

    Așa că spre apus am pornit în lung de țărm, în explorare. Am parcurs porțiunea de plajă cunoscută deja de câteva zile, am traversat un dig și am ajuns la o deschidere uimitoare: era un spațiu „curat”  unde domnea de demult pacea; valurile aveau o moliciune caldă, învăluitoare. Briza îmi mângâia catifelat obrajii, iar de nicăieri, din apă, din aer și mai ales din dedesubtul plajei, o căldură maternă mă cuprindea ca într-un pântec binecuvântat. Înaintam cu uimire, simțindu-mă firesc. Era o plajă aproape spațială, uimitor de largă și de întinsă, așezată în amfiteatru. Mergeam de-a lungul țărmului pleoscăind apa cu picioarele, simțeam cum totul în acel aer mă înțelegea, mă accepta cu tot ce am și sunt. Înaintam printre stropii calzi din apus și mă impregnam de tot frumosul din acel univers. Ceva mai încolo, pe partea mai înaltă a plajei am zărit și întârziații de peste zi, vreo șapte răzleți, ca șapte poluri spațiate și printre ei trei nudiști:  doi, în picioare cu fața spre spinarea unduitoare a mării, unul încă întins pe cearceaf, contopit cu pământul. 

Înaintam jucăuș prin spuma apei ce îmi cuprindea gleznele unduitor și simțeam naturalețea, firescul, libertatea ce aparțineau acelui loc. Am trecut pe lângă privirile oamenilor de acolo, i-am privit la rândul meu cu ușoară curiozitate și binețe. 

La întoarcere, în sens invers am regăsit aceeași rarefiere, aceeași liniște; amorțeala îmi trecuse, simțeam o revigorare demult uitată și mi-am aflat brusc celelalte ființe, materializate, plimbându-se de-a lungul acelui țărm alături de mine, cea de acum: puștoaica ce se bucura de jocul cu valurile, femeia îndrăgostită ce trăia emoția iubirii din nou, femeia înțeleaptă ce  cuprindea aprobator, liniștit ce vedea în jur, și le acoperea pe toate cu un zâmbet luminos. 

***

    Pe nedrept cred, asociem comunicarea doar cuvintelor. 

O altfel de privire-349-Saltul

 Nu știu cum ajunsesem pe acea margine de drum; în fața mea se afla  întinderea albastră a cerului iar în jos apa care curgea repede. Stăteam de o vreme acolo privind în față  și înțelegeam că nu mai aveam prea mult de stat; ori aveam să fac drumul înapoi, ori aveam să încerc saltul. Știam că nu sunt deloc o bună înotătoare și că orice continuare fericită a saltului avea să fie rezultatul unui miracol; știam că ar fi fost necesar să fi ajuns în acel punct în care să simt că totul, absolut totul nu ar mai fi contat: nu aș mai fi avut nimic de pierdut și nici nimic de așteptat. Drumul înapoi era la fel de prăfuit cum îl știam, avea aceleași onduleuri și întreruperi, aceleași meandre familiare, aceeași platitudine...

Priveam zarea și priveam hăul; să continui ar fi însemnat să accept saltul, să mi-l asum cu tot ceea ce presupunea el: încă un eșec sau o frumoasă continuare în necunoscut. În față ar fi fost deopotrivă intrarea într-o altă lume, oricare va fi fost ea, dar și eventualitatea zdrobirii de vreuna din stânci. M-am gândit apoi și la cum ar fi fost mai potrivit să sar ca să minimizez rănile. Stând acolo, pe acea margine am înțeles brusc că deși erau trei variante, așa cum eram în acel moment nu puteam accepta decât două dintre ele: să aștept încă o vreme sau să fac saltul în gol. 

***

Saltul îmi părea dureros de atrăgător. 

O altfel de privire-348- O anume stare

 Când mă refer la o anume stare mă gândesc la acele momente când e ca și cum stai în fața unei uși pe care trebuie doar să o deschizi și totuși, deși ai cheia sau știi că e descuiată, rămâi acolo, în prag așteptând ceva: poate aștepți să dispară teama de ceea ce vei descoperi dincolo de acea ușă, poate un semn din partea cealaltă care să îți arate încurajare, poate îți iei timpul ca să lași să se scurgă imensa greutate pe care o simți în corp și care te împiedică să faci gestul decisiv, gestul care te duce dintr-o parte în alta a pragului.

***

Sunt situații când rămâi neclintit în viață, ca în fața unui prag și nu ai forța să faci pasul; te simți cumva suspendat și de cele mai multe ori așa este și doar atât poți să faci: să stai și să lași să treacă o vreme până când îți devine clar ce cale vei urma. Așa se întâmplă la orice trecere dinspre un aici înspre un acolo sau invers și pentru oamenii obișnuiți să facă mereu câte ceva, această etapă e văzută ca o provocare de a face ceva. 

Mărturisesc că nu am stat niciodată cu adevărat în această etapă, să o las să dispară singură ci am provocat o mulțime de situații care, de cele mai multe ori mi-au adus și mai multă agitație, tumult, presiune.

Există această anume stare chiar și în conversație când crezi că ceea ce vrei să spui la un moment dat nu poate prinde formă și stai așa, simțind cum vorbele sunt ca înaintea pragului dar nu pot trece în grai pentru că te temi că forma în care se înșiruie poate crea disconfort sau poate răni, sau nu știi ce reacție vor stârni, sau ești încă tulbure în privința intenției a ceea ce ai vrea să zici. 

Unii oameni spun că indiferent ce se întâmplă este mai bine să comunici, să fii activ, să faci gesturi, să treci peste greutatea înfăptuirii acțiunii în sine; alții zic să stai și doar să observi acea stare, să o lași să se dilueze, să dispară singură. 

Până una alta, azi e început de week end și e una din acele anume stări.

Gândul de week-end-473

 O mare parte din decizia de a intra într-o relație este dată și de probabilitatea împărtășirii aceluiași vis. 

O altfel de privire-347- Din nou despre Iubire

 Periodic Iubirea îmi reapare ca să mi se dezvăluie ori ca să mă învețe ceva; de data asta mi-a spus că noi oamenii, cei mai mulți dintre noi, nu o cunoaștem cu adevărat. Credem că o exprimăm atunci când facem gesturi pe care le-am văzut făcute de alți oameni și care sunt asociate de obicei cu exprimarea iubirii, o declarăm atunci când simțim un preaplin interior, o invocăm atunci când nu ne putem stăpâni dependențele reale, dar pe Ea, Iubirea nu o cunoaștem . 

Am întrebat-o cum e cu adevărat și mi-a spus că Ea e atunci când ești bun cu celălalt: nu poți iubi pe cineva și să faci gesturi sau să spui lucruri care îl rănesc  ori să îl minți cu bună știință, creându-i așteptări nerealiste; nu faci promisiuni nici măcar în glumă, când știi că nu le poți respecta, când te cunoști și știi că nu te poți schimba, că deși a trecut atâta timp, continui să cultivi aceleași obiceiuri care ar putea să îl îndurereze pe celălalt.  

***

Mi-a mai spus că ea, iubirea e adeseori tăcută și că tocmai aceia care se plâng că nu sunt iubiți, sunt cei care o cunosc cel mai puțin. Și mi-a mai spus că vine o vreme în care nu îți mai rămâne nimic altceva decât Ea, iubirea. Atunci ai șansa unică să te transformi, să îți faci zgura operă de artă. Iubirea înseamnă să parcurgi tot drumul, să înțelegi că e ușor să fii singur, fără un partener. Uniunea cere  adevăratul sacrificiu, acela al renunțării la frică, la rigiditate, la tot ce ți-ai construit ca ziduri de apărare; iubirea înseamnă să te pulverizezi în atomii universului și să îți simți șuvițele sufletului împrăștiate în adierea veacurilor; să te simți vast, unic și efemer, să te simți infinit de bogat și fără limite de generos. 

Vine o zi în care tot ce îți rămâne este IUBIREA și atunci te simți infinit. 

Gândul de week-end-472

 Există viață  și după iubire.

O altfel de privire-346-Mijlocul

     Uneori, ca într-o  poveste, sau ca într-un film fantastic, te afli într-un loc pe care îl percepi ca fiind unul din punctele de mijloc ale vieții tale. De acolo, ca și cum ai fi  așezat pe un vârf de munte poți „vedea” în același timp în toate direcțiile simultan: ce ai trăit, ce trăiești și ce vei trăi se suprapun în perspectiva cu care ți se arată Fiindul. 

    De acolo, din mijloc, privești tăcut și recunoscător la tot în același fel, în același timp, în același spațiu și o mare liniște te traversează. Îți spui că așa arată Fericirea de a trăi și că așa se simte Pacea. Pur și simplu știi că totul e perfect și în acord cu sine, știi că ești și tu parte din acest acord și din această pace și din acest TOT . 

    Uneori, fără de veste, te găsești într-unul din punctele de  mijloc ale  Vieții și atunci simți cum toate datele vieții tale se reorânduiesc ca și cum se rescrie toată povestea a ceea ce credeai că ești; de acolo, din mijloc privești tăcut și zâmbitor cum o mână nevăzută a tras de maneta invizibilă a destinului tău și cum se rostogolesc prin fața ochilor tăi multiple semne până când totul se oprește cu o nouă aliniere ce schimbă trecutul, prezentul și viitorul deopotrivă. 

Taine-41

Am început

să exersez

mersul 

în picioare

în cuvinte

în gesturi

în priviri.

Am decis

să las 

deoparte

mersul

de-a bușilea

...

ține de 

copilărie

de alint

și ușoară

neputință

...

am decis 

să mă ridic

la statul meu

de om

în picioare

să mă

ridic

în ființă,

în privire,

în a fi. 

Gândul de week-end-471 -explicat

 Fiecare om trăiește conform cu esența sa. 

     Oamenii acționează conform unei dorințe intense aflată în adâncul ființei lor; de cele mai multe ori oamenii își spun lor înșile povești frumoase despre cum sunt dar, în fapt, ei sunt mânați de o singură dorință intimă, fixată în adâncul ființei lor. Dorința asta îi face să se comporte într-un anumit fel și odată ce înțelegi lucrul ăsta, vei putea avea o perspectivă mai amplă a situațiilor. Oamenii vor fi aceiași, indiferent de cine este în relație cu ei : familială, socială ori profesională. 

Dorința asta intimă poate fi schimbată în trei momente cheie ale vieții unui om și indiferent ce formă îmbracă, ea poate fi integrată în trei mari categorii astfel: să vrei binele tău cu orice preț, să vrei binele celuilalt cu orice preț, să înțelegi rolul fiecăruia în marele tablou cu piese de puzzle, să accepți sensul vieții așa cum e și să dorești binele tuturor în egală măsură, înțelegând  prețul plătit de fiecare. 

O altfel de privire- 345- Cicluri -2

 ***

    Trăim ... e ca și cum ne învârtim  în niște roți uriașe care își fac traseul rotund în jurul unui ax central: axul ființei ce suntem. Astfel, pe un circuit eliptic-spiralat, există înșirate toate sub formă de halte, de nuanțe, ori înțelesuri prin care trecem de mai multe ori. Le parcurgem o dată cu mirarea descoperirii și a simțirii fiecăreia în parte, apoi trecem prin ele cu retrăiri de emoții și mai ales cu durere. Ne-am făcut din durere însoțitorul constant al traseului spiralat și ca un paradox bizar, ajungem să ne alegem iubiții tocmai dintre aceia care ne produc o anume durere. Ne declarăm gesturile în numele iubirii dar trăim în numele durerii profunde. 

***

    În rotirile acestea repetate, la un moment dat decidem să micșorăm intensitatea și atunci, cu un ritm mai potrivit vârstei la care suntem, trecem mai subtil prin porțiunile ce urmează a fi parcurse... adeseori le  presimțim cu ceva vreme înainte: atât pe cele în durere cât și pe cele în  fericire și ne pregătim altfel pentru traversarea lor. În cele din urmă totul primește un alt înțeles prin tocirea traversărilor și la un anumit soroc ne trezim pe un alt nivel al parcurgerii spiralate. 

***

    Se spune că într-o viață, un om parcurge de fapt trei vieți: aceea a pierderii naivității, apoi pe aceea a pierderii inocenței și la urmă, viața însăși. Pentru mine acestea sunt ca nivelurile spiralate care ne duc la trăirea ciclică a anumitor secvențe. Odată ce înțelegi mersul acesta ciclic al vieții, decizi să nu mai intervii cu obstinație în parcursul ei (ar fi ca și cum  aflat în roata mare, te-ai crede tu cel care o face să se miște într-un sens și ai vrea, odată ajuns sus să o menții acolo perpetuu... inexorabil, roata va coborî orice ai vrea tu să faci); prin urmare, la un moment dat te lași în voia fluxului ciclic al vieții și participi cu specificul tău la el. 

***

Și tot cu timpul înțelegi că la fiecare salt de la o viață la alta, există un om cu care ai avut acces la inițierea către lumea următoare, cum ai amintirea dezvirginării ce a făcut trecerea de la adolescență spre viața adultă, vei purta cu tine, în amintirile din noua viață și pe  acei oameni în compania cărora ai trecut de viața naivă, sau de viața inocentă ca să poți ajunge să trăiești viața ta. 

***

    Abia după a doua viață poți spune că rotirile sunt mult mai aproape de centru axului care ești și că durerea, ca și bucuria sunt atenuate, mult echilibrate în manifestări și simțire. 

O altfel de privire-344-Cunoașterea

 În franceză a cunoaște se spune „connaitre” adică, tradus mot-a-mot:  co-naștere „să participi la naștere”. 

Poate că asta este de fapt cunoașterea, să te naști și renaști cu fiecare înțeles ce pătrunde intim în ființa ta; să parcurgi în mod repetat pasajul întunericului  din primele nouă luni  de transformare în pântecul mamei. Poate că acea noapte neagră a sufletului este repetabilă și necesar să fie multiplicată; poate că acestea sunt de fapt treptele de parcus pentru creșterea adevărată. 

***

Am ascultat de curând următoarea afirmație: „există unele jocuri video în care programul este făcut în așa fel încât ca să treci la nivelul următor nu se cere să învingi personajul negativ, ci să descoperi ușița pitită prin care poți ieși din acel nivel.” Și asta mă face să mă duc cu gândul la nenumăratele relații de care continuăm să ne agățăm mult timp după ce s-au epuizat, în ideea că poate găsim până la urmă modul prin care să dovedim ceva, să demascăm ori înfrângem personajul „negativ”. Și dacă programul acelei relații este să nu poți învinge niciodată oricât te-ai strădui, ci ar avea ca singură ieșire din buclă acea ușiță prin care să treci ca să ai șansa unui nou nivel, unei noi trăiri, unei noi co-nașteri? 

Gândul de week-end-470

 Oamenii pot să pară orice o vreme. Dacă însă ai destulă răbdare, îți vor arăta cum sunt de fapt.

Taine-40

 Abia atunci

am aflat

că iubirea

nu eram eu

ci o găzduiam

că tristă nu 

eram eu

ci aveam

o tristețe 

în mine

că mă trecea

 uneori

o inspirație 

de geniu,

o mare bucurie

câteodată

ori jalea.

Abia atunci

am aflat

că emoțiile

mă petreceau

mă încercau,

mă croiau

și că eu,

eu doar 

eram

sunt,

EU SUNT

și e de ajuns.