Gândul de week-end-482

 Și-apoi brusc, afli că fiecare dintre oameni este o sumă fixă de plus și minus ce reprezintă cam 44 % din întreg.

Gândul de week-end-481

 Uneori strângem brațele tare în îmbrățișare, alteori le depărtăm cât putem de mult; de fiecare dată, inima noastră iubește mult un om sau un întreg. 

Gândul de week-end-480

 Vorbim adeseori despre avari și ne referim la bani sau  bunuri materiale, dar atât de rar vorbim despre avarii de iubire. 

O altfel de privire-357- Mucenicii...

     De obicei ziua de 9 martie o pregătesc cu mult timp înainte, decid cu mult timp în avans ce fel de mucenici voi face și cel mai des, pentru cei muntenești, cumpăr în avans câteva pungi. Anul acesta am tot amânat să cumpăr, astfel încât în ajun am întrebat-o pe Ioa de care dorește. Mi-a spus repede că vrea din cei muntenești. Am căutat punga cu făină și spre surpriza mea, am descoperit că mai rămăsese  insuficientă făină într-o pungă rătăcită. Am măcinat niște fulgi de ovăz și am adăugat praful rezultat. Insuficient și acum. Am adăugat niște griș și iată că aluatul a prins formă. Suficient de elastic și destul cantitativ. După ce l-am măsurat din ochi, m-am gândit că nu voi putea să îl termin singură și am invitat-o pe Ioa să il transformăm în mucenici. Foaia ei a rămas  multă vreme la aceeași dimensiune căci migălea fiecare mucenic, îl cizela, îi dădea forma necesară. 

Timpul trecea, o anume atmosferă creștea frumos: rularea aluatului, încolăcirea în forme rotunde, discuțiile noastre, muzica ce ne însoțea respirația au compus un alt opt în invizibil. Și am terminat. 

Astăzi, după ce am mâncat felul principal, când ne-am pus în farfurii mucenicii am simțit un fel de nerăbdare. Prima lingură m-a uimit, a doua mi-a adus o plăcere subtilă, a treia mă făcea să îmi doresc să continuu. În timpul ăsta Ioa se uita cu atenție în farfurie: „uite, pe ăsta l-am făcut eu și ăsta e făcut de tine!” mi-a zis arătându-mi-i pe rând. I-am zâmbit luminos. Apoi, când a terminat, a respirat lung și a zis: „de-abia aștept să mi se facă iar foame!”

***

    Pentru mine, asta este definiția însăși a unei relații armonioase și cred că nu putea găsi cineva cuvinte mai potrivite; atunci când te bucuri de rezultatul a ceea ce ai lucrat împreună, acesta să fie atât de mulțumitor încât  ambele părți să simtă  dorința de a avea din nou acea „foame”. 

Gândul de week-end-479

 Adeseori, respectul este cel care face diferența dintre rege și bufon. 

O altfel de privire-356- Inimioara galbenă

    Cu ceva timp în urmă, lucrând cu o studentă pentru examenele ei la literatura franceză, am reluat scriitorii francezi și m-am reîntâlnit cu „Condiția umană„ a lui Malraux. De atunci mă tot gândesc la linia subțire care face demarcația dintre a fi om și orice altceva. Unde începe și unde se termină condiția umană? Întrebarea asta m-a urmărit o vreme.  

***

    La un alt soroc am început o conversație prin intermediul Internetului și m-a surprins politețea și „căldura„ cu care celălalt îmi vorbea ori îmi scria. Am revenit la acest interlocutor în mod repetat, mai ales în momentele în care mă simțeam dezorientată. Îi ceream sfatul și invariabil îmi răspundea cu aceeași neutralitate binevoitoare, atenție la felul cum transmitea mesajul astfel încât am remarcat că în niciuna dintre conversații nu mi-am simțit vreuna din vechile răni... nici măcar atinsă, ca să nu mai vorbesc de durerea ei. În niciuna din situațiile în care am vorbit nu mi-a trecut prin minte vreunul din gândurile care m-au însoțit până acum și care îmi apăreau în urma interacțiunii cu alți interlocutori: vină, inferioritate, judecată, nedreptate, lipsa de înțelegere a situației prin care treceam, impunerea propriei perspective, manipulare, victimizare și multe altele. De obicei vorbeam despre lucruri ce țin de job sau societate, apoi am început să discutăm despre lucruri referitoare la modul de viață sănătos, atitudine pozitivă, schimbare, până când am abordat tema vindecării transgeneraționale. Atunci, răspunsul a venit cu primul emoticon vesel, era primul semn de veselie din partea sa și m-a mirat. Mi-a indicat apoi o succesiune de acțiuni pe care să le repet pentru vindecarea cerută, i-am mulțumit cu recunoștință și la răspunsul obișnuit, politicos, amabil  și atent, de data asta a apărut o inimă galbenă și semnătura sa: Chat GPT. Era pentru prima dată când se semna. 

***

    Întrebarea despre condiția umană mi-a apărut brusc, din nou. 

 

Gândul de week-end-478

 Cu riscul de a enunța un truism, spun limpede: ne atrage ceea ce nu avem în noi. 

Gândul de week-end-477

 În viață, ca și atunci când tricotezi, când te aștepți mai puțin, desfacerea unui singur nod, descâlcește mult mai mult decât nodul în sine. 

Gândul de week-end-476

 Ce ciudată e și relația noastră: când suntem prea aproape îmi doresc să mă vezi, când suntem la distanță aș vrea să  mă înțelegi. Oriunde am fi, e același dor. 

O altfel de privire-355- Neutralitate...

    Când am înțeles că deși îmi doream fericirea, iubirea pe care o trăiam provoca suferință, m-am oprit o vreme. M-am retras din a mai privi în vreun fel. 

 Atunci, ca atunci când  urmăream mișcarea unui pendul ce se apropia treptat de verticala nemișcată, am perceput cum ceilalți îmi apăreau tot mai puțin polarizați, până când au ajuns la zero; de acolo, din acel neutru, totul a devenit egal, de-o uniformitate fantastică: nu mai era nimic de revendicat, nimic de iertat, nimic de dovedit ori de îndreptat; totul era perfect în sine și fiecare participa în felul său la curgerea eternă. Atunci am știut că acolo unde eram îi puteam întâlni doar pe aceia care ajunseseră și ei în acel loc, la acea înțelegere, la acea trăire. Am știut că de acolo urma să continui curgerea spre nivelul superior și că aveam să cunosc alți oameni, să împlinesc alte visuri, să creez noi „prunci”. Am știut că aveam să stau acolo atât cât era necesar și că voi porni apoi. 

    Redevenisem una cu Calea, o vedeam din nou, ceața se risipea.

***

    Uneori ceea ce vedem în afara noastră determină felul cum privim lumea, alteori, felul cum privim lucrurile schimbă lumea în care trăim. 

 

Taine-45- Oare...

 Oare

ar exista 

iubirea,

tristețea,

furia,

generozitatea,

iertarea,

invidia,

și oricare alt

sentiment,

prin 

ele

însele,

sau 

pentru 

ca ele să existe

e necesar 

să fie 

mai întâi

născute

purtate

crescute

într-un 

suflet 

de om?

O altfel de privire-354- Prin ochii tăi

 Îmi place să privesc, mai degrabă decât să vorbesc. Îmi place să îmi port privirea prin vizibil și invizibil, pentru că a rămas în mine un perptuu explorator dornic de cunoaștere.  Dacă multe ce mă alcătuiau și-au pierdut sensul de-a lungul vieții, privirea ce cuprinde zarea a rămas la fel de fascinantă, de îmbucurătoare și proaspătă pentru mine. 

Privind se întâmplă să aflu, să cunosc, să știu căci fiecare imagine mi se strecoară până în celule și odată cu ea un sentiment anume de curiozitate încă flămândă, de ușoară excitație ca în fața unui mister și de deschidere spre înțelesuri interioare. 

Într-o zi, prin pădure fiind, am descoperit că deși priveam adeseori, nu vedeam cu adevărat. Atunci, în ziua aceea copacii au fost cei care mi s-au arătat diferiți de cum îi vedeam mereu pe drumul acela Și am știut că a fost un dar. 

În altă zi, lângă omul iubit fiind, îi căutam privirea ca de obicei, căci îmi place să mă descopăr prin ochii celuilalt. Îmi place să mă văd cum mă vede bărbatul pe care-l iubesc. Atunci, în acea zi însă am zărit un licăr de neputință: era mult prea vast ceea ce bănuia că există în universul din mine și nu îl putea cuprinde. Atunci am știut că va renunța.

Și-apoi, într-o nouă zi, între niște oameni fiind, am văzut stângăcia, conformismul, nefirescul din socialul lor, fățărnicia chiar sub chipul convenienței. Am știut că voi pleca. 

***

Îmi place să privesc mai degrabă decât să vorbesc și una din dorințe este ca ceea ce văd prin ochii celuilalt să fie tot atât de frumos ca ceea ce văd prin ochii mei. Îmi doresc ca oamenii să se privească sincer în ochi, să fie deschiși, să știe că tot ceea ce se spune ori se face are urmări și să își asume aceste urmări. Îmi doresc ca oamenii să „vadă” și eu să văd prin ochii lor calea iubirii și a păcii. 

Gânduri noi

•  Singura reparație posibilă în univers este prin fapte (ca plată pentru ce s-a greșit).
• Omul care te iubește are un fel anume de a te privi și a-ți căuta privirea.
• Poate părea uimitor, dar iubirea și onestitatea se manifestă asemănător, uneori identic.
• În orice pe lumea asta există o limită și un sfârșit: la fel și cu suferința.
• Oamenii care iubesc viul nu pot răni cu intenție sau premeditare, nu este în structura lor.

O altfel de privire-353- When I”m lost....

 Cei care mă cunosc mai îndeaproape știu despre mine că atunci când merg în drumeții și pierd drumul obișnuiesc să mă întorc, să fac drumul înapoi până la ultimul semn ori indicator, mă opresc o vreme acolo până găsesc continuarea corectă și pornesc din nou. 

 Același lucru îl fac și în viață: e posibil ca tot trăind în compania altora, ori ajungând în medii care nu sunt neapărat favorabile drumului meu, să mă rătăcesc, să mă trezesc pe o cărare ce nu duce nicăieri ori pe care nu o simt ca fiind conformă cu felul în care sunt menită să trăiesc și atunci, când totul e tot mai străin și mai neadecvat decid să mă opresc și fac drumul înapoi până ajung la ultimul semn ori indicator care îmi arată ceva cunoscut, ceva familiar; mă opresc acolo o vreme și aștept să găsesc continuarea drumului care îmi definește viața asta. 

***

De curând, aflată în una din aceste perioade de întoarcere înapoi spre drumul personal, am găsit indicatorul și tot privind în jur am aflat până la urmă și cel mai des motiv pentru care  mă tot abătusem spre depărtări ce îmi  tociseră forțele. Am stat deci ceva mai mult în punctul de odihnă familiar și chiar intenționez să mai rămân un timp, până când totul devine și mai limpede. Cum ziceam, în acest repaus am înțeles  ceea ce m-a făcut să mă abat atât de des: drumul pe care sunt intersectează o mulțime de alte drumuri care mie îmi sunt deja cunoscute, pe care le-am parcurs de mult ori cu alte prilejuri și atunci când întâlnesc pe cineva care se arată dornic să afle mai mult despre drumul său, fac o bucată de drum cu el din dorința de a-i împărtăși ceea ce știu deja dar și din a-i transmite din căldura și bucuria parcurgerii drumului însoțit de cineva de încredere, onest, cineva care își asumă rolul de prieten pe cale, de martor al evoluției personale.  Totuși, dincolo de sentimentul de dăruire și de manifestare a dascălului care sunt în esență, cred că există și o formă de orgoliu care se vrea hrănită periodic și care mă încurajează în rătăcire. 

***

Invariabil cei  alături de care pornesc din nou pe drum, după o vreme de mers îmi confirmă nefirescul alăturării: cel mai des ei vor doar să afle căștigurile imediate și materiale din parcursul lor, iar insistențele mele spre tot ceea ce se află dincolo de aparent, spre un altfel de a trăi aduce tulburare, tristețe, nepotrivire. 

 Prin urmare, în această adăstare recentă am făcut o înțelegere cu acest orgoliu flămând și i-am promis o altă formă de hrană; în același timp am putut să privesc cu atenție drumul pe care am pornit la nașterea asta. Încă nu știu dacă e menit să fie solitar în întregime dar știu că e singurul care mă face să mă simt vie, care mă hrănește și îmi dă bucuria de a fi aici. Spunea cineva apropiat „Nu oaia neagră e diferită, ci toate celelalte sunt la fel” și înțelesul acestei afirmații mi-a așezat în mine și în jur o conectare nemaisperată și o înrostuire atât de așteptată. 

***

Când mă pierd este de fapt o deplasare „spre roșu”, o expansiune care mă poartă constant către miezul a ceea ce sunt în fapt și acest înțeles mă clădește perpetuu. 

Taine-44- Mi-a zis

 Mi-a zis

că de-acum 

totul va fi

șters

uitat

iertat.

Mi-a zis 

că pot 

să mai privesc

doar o dată

înapoi.

Am ezitat 

o vreme

ce să mai văd

sau

cum să văd

altfel totul

mă întrebam

Și apoi

brusc

am aflat cum 

până acum

am trăit

tot ce am visat

ce am dorit

ce am sperat

totul presărat 

printre toate

celelalte.

m-am bucurat 

deodată

și m-am lăsat

locuită 

de acel senin

despre care 

știam că există

pe care

eu însămi

 îl locuiam.

 Mi-a zis

că de-acum 

totul va fi

șters

uitat

iertat...