Fiecare dintre noi și-a dezvoltat un anumit mod de a trăi neprevăzutul, cel mai des reacțiile sunt împărțite între două direcții principale: pentru unii el reprezintă prilej de inovare pentru alții este sursa unor angoase teribile. Cum noi toți simțim puternic nevoia de siguranță și cum aceasta ne modelează cel mai des drumul personal, deciziile pe care le luăm, ceea ce suntem dispuși să ne asumăm deplin sau nu, avem față de neprevăzut o atitudine de control, de previzibilitate și îngrădire.
Mult timp dictonul francez „ Un homme averti en vaut deux!” a reprezentat pentru mine deviza cea mai aproape de suflet, căci mă aducea în acea zonă în care mă simțeam în siguranță; era ca și cum, avertizarea față de ceea ce urma să trăiesc îmi dădea o anume liniște și încredere, o anume stabilitate atât de necesară bunului mers al vieții mele.
În altă etapă, tot din acest motiv am ajuns să creez neprevăzutul și am început să iau decizii aparent neașteptate, excentrice pentru unii, uimitoare pentru alții. Și totul pentru că, undeva, în adâncul fibrelor vieții noastre, neprevăzutul este sinonim cu tragicul sau cu suferința.
De ceva timp mă surprind cum percepția pe care o am despre neprevăzut mi se schimbă odată cu percepția pe care o am asupra vieții în general, asupra fiecărei zile, asupra fiecărei secunde. În esență, fiecare clipă este neprevăzută, este unică și irepetabilă, fiecare respirare poartă cu ea ceva ce nu a mai fost, fiecare experiență este alta și fiecare trăire este prilej de schimbare a ceea ce am trăit deja de atâtea ori.
Pe munte fiind, de fiecare dată Neprevăzutul mi-a adus stări uimitoare, uneori de un real extaz al privirii și simțirii, alteori de înțelegere și asumare. În stare frustă, în mediul său, Neprevăzutul mi-a adus un nou fel de înțelegere și acceptare, o anume așezare în prezent.
Dintr-o altfel de perspectivă, de pe un altfel de prag, Neprevăzutul se transformă în consecință logică, sau în prilej de uimire extatică față de Viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu