marți, 26 octombrie 2021

O altfel de privire-289-Orga

 Mă gândesc la prima mea întâlnire cu o orgă, nici nu mai știu când, într-o catedrală. O căutam având în memoria auditivă sonoritatea ei. Făcusem cunoștință cu ea mai întâi  auditiv apoi,  când a fost posibil, am căutat-o la ea acasă, în una din bisericile unde locuia. Îmi amintesc cum am măturat cu privirea locul unde intuiam că se află și după câteva reveniri am înțeles că ceea era în fața ochilor mei era cu adevărat o orgă. Mult timp m-am întrebat cum funcționează și mai ales cum se face că o așa mașinărie poate să cânte în acel fel. 

***

Între timp l-am căutat tot mai mult pe Bach în compozițiile sale și am înțeles că orga îmi place în anumite sunete și că în altele mă simt incomod, uneori într-atât încât prefer să opresc melodia. 

De curând mi-a venit în minte modul cum funcționează creierul nostru, și m-am gândit că, parcă sub acțiunea unor degete nevăzute, unele sinapse devin preferate și se aprind, uneori dinadins, alteori întâmplător, creând compoziții  asemănătoare celor la orgă. Bine temperată, orga produce sunete divine, îngerești, dar lăsată pe mâinile unui novice deranjează cumplit prin disonanțe, stridențe.

 Prin repetare, creierul nostru crează sinapse ce devin permanente și care se schimbă odată cu căutarea unor noi experiențe, unor noi perspective. Deși viața pare limitată, ea este suficientă ca să o facem un concert mirific de orgă (bine temperată). 




Niciun comentariu: