E interesant să observi cum se raportează oamenii la ce cred ei că este adevărat. De curând mi s-a întâmplat să asist la o cuvântare în care cel care vorbea invoca un anume fapt istoric meritoriu legat de un eveniment personal. A făcut apoi o legătură între acel fapt istoric, evenimentul personal și, ca într-un silogism socratian a unit cele două, investind evenimentul personal cu valoarea și esența faptului istoric. Nu știu dacă această legătură este cea care îi insuflă vieții actuale parcursul meritoriu incontestabil, nu știu ce s-ar întâmpla dacă ar afla că evenimentul menționat a avut loc în alt an... Ceea ce am înțeles este că de multe ori oamenii au misterioasa capacitate de a creea întocmai ceea ce cred cu adevărat, ceea ce li se spune de cei dragi, ceea ce se suprapune pe imaginea pe care ei înșiși nu îndrăznesc să o pună în cuvinte. .. pur și simplu intră în ea ca în viață și o trăiesc deplin.
***
Acest lucru m-a făcut să mă întorc spre mine, să mă gândesc la toate câte mi le spun cu valoare de adevăr, la toate în care cred cu putere și pe care le urmez pasional. Nici măcar nu am încercat vreodată să le verific cumva... toate însă m-au conturat în ceea ce sunt acum, în ceea ce trăiesc acum...
***
Undeva, într-un colț de existență personală, o voce mică se aude: „Ce ar fi tot ceea ce trăiești dacă ai șterge tot ce crezi?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu