De-a lungul timpului au existat oameni care și-au trăit viața întrebându-se constant: „Ce pot face eu în această situație, sau pentru tine, sau pentru locul ăsta, pentru jobul ăsta, țara asta, pământul ăsta? ”
Și când spun acestea mă gândesc și la președintele Kennedy cu al său celebru discurs de inaugurare din 1960 „...dragi cetățeni americani, nu vă întrebați ce poate face țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țara voastră”, sau la Maica Tereza care, fiind invitată într-o emisiune de radio în Phoenix, înaintea emisiunii prezentatorul a întrebat-o ce poate face pentru ea, a rugat-o să îi îngăduie să facă ceva, orice, iar Maica Tereza i-a răspuns astfel. „Scoală-te mâine dimineață la cinci, du-te pe străzile din Phoenix, găsește pe cineva care trăiește acolo și convinge-l că nu e singur.”
***
Dintotdeauna oamenii au trăit vremuri dificile și dintotdeauna au existat acei oameni care și-au consacrat viața unui scop mai înalt, al împărtășirii și generozității, al dăruirii și susținerii. „Ce pot face eu în situația asta” este, mai mult ca oricând valabil astăzi, când ți se strecoară imperativ ce pot face ceilalți pentru tine!
E ciudat cum evoluția științifică a însoțit o anume involuție, sărăcire chiar; oamenii îi respectă tot mai puțin pe ceilalți oameni, felul lor de a alege cum să-și trăiască viața, ba chiar nu mai respectă nici viața însăși, deși declară contrariul.
***
Nu cred că mai e nevoie de cineva care să spună că Împăratul e gol, deja se vorbește prea mult despre asta. Cred că mai util ar fi dacă oamenii s-ar preocupa de felul cum pot fi de folos celorlalți și Vieții și mai ales cum să îi convingă pe cei în suferință, pe cei nedreptățiți, pe cei bolnavi, pe cei părăsiți, pe cei asupriți că nu sunt singuri.
Mai mult ca oricând sunt vremuri ale ajutării, ale empatiei, ale generozității, ale vindecării, ale înțelegerii naturii umane și între oameni. Și abia apoi ale așezării în cadre corecte și nobile, ale păcii și lucrului în prosperitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu