Nici nu mai știu
care mi-a vorbit
prima...
poate durerea,
poate bucuria...
Le știu însă
gustul, aroma
prea bine
săgetarea, arsura.
Am stat o vreme
la fiecare în casă
am jelit o vreme
am celebrat o alta.
Mă cereau pe rând,
mă trăgeau la sorți,
mă chemau,
îmi vorbeau.
Într-o zi
le-am spus:
„Vă știu de-acum
și nu mai pot
să vă simt deplin,
m-am învățat
să stau spre mijloc
de simțiri.”
Nu bănuiam însă
că în ziua aceea,
aveau să-mi vorbească
amândouă,
aveam să le simt
simultan în mine,
aveam să știu ce simte
în fiecare secundă
un pământ
sau un demiurg
sau cel care
e în toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu